Nici o ţară nu a realizat ce a realizat economia Japoniei în perioada de după cel de-al doilea razboi mondial. Progresul economic al Japoniei în ultimele decenii a fost numit pe bună dreptate “Miracolul economic japonez”. Din 1950 produsul global net pe locuitor în Japonia a crescut de la mai puţin de 20% din cel al Statelor Unite la mai mult de 70%. Între 1951 şi 1973 Produsul global a crescut cu o rată medie anuală de peste 10%.
Ce a provocat miracolul japonez ? A fost doar o problemă de cultură. În Japonia există o societate foarte disciplinată cu o etică puternică şi o tradiţie de a coopera. Dar cu toate că diferenţele culturale pot fi o parte a acestei poveşti, este mai mult decît atît.
Structural, Japonia are o economie capitalistă bazată pe o piaţa liberă. Nici o ţară industrializată din lume nu au un sector public atît de restrîns şi nici una nu are un guvern mai “pro-afaceri” decît aceasta. Într-o mare măsură deciziile firmelor au produs acest “miracol”.
“Miracolul economic Japonez” este un fenomen istoric a creşterii economice în Japonia care a avut loc într-un interval de timp “record” . Acest fenomen a fost stimulat de către investiţiile Statelor Unite ale Americii, dar mai ales de către intervenţionismul economic al guvernului japonez.
Transformarea Japoniei în perioada postbelică dintr-o ţară cu o economie ruinată şi bulversată de conflagraţia mondială în a doua putere economica , după Statele Unite a fost apreciată ca fiind unmiracol economic şi un fenomen istoric.
Este extrem de important să cunoaştem faptul că au fost mai multe motive ce nu au permis dezvoltarea Japoniei mai înainte de a II jumatate a secolului XX, în primul rînd este vorba de izolarea insulelor japoneze o perioada de cîteva secole (pîna în 1868) care a lăsat o profundă barieră psihologică între civilizaţiile japoneze şi europene; în al doilea rînd este vorba de politica externă agresivăpromovată de către guvernul japonez în perioada dintre cele doua razboaie mondiale; şi în al treilea, este vorba de amplasarea Japoniei la o distanţă foarte mare de centrele comerciale dezvoltate, care făcea ca transportarea mărfurilor şi materiei prime să fie nerentabilă.
După opinia unor specialişti americani, se presupune că Japonia a avut parte de 3 „Miracole economice”:
Primul miracol japonez este identificat în perioada Restauraţiei Meiji, 1868-1945, cînd de la o societate de tip feudal bazată pe agriculutură, japonezii şi-au propus industrializarea şi făurirea unuistat cu administraţie socială, politică şi economică modernă. În perioada Meiji s-a realizat reforma agrară, au fost abolite drepturile samurailor, au fost adoptate parlamentul şi monarhia constituţională, serviciul militar obligatoriu, învăţămîntul general obligatoriu.
Drept al doilea miracol japonez este considerată capacitatea economiei japoneze de a se reface extrem de rapid după înfrîngerea din cel de-al doilea razboi mondial. În 1954 Japonia a realizat un venit real per capital echivalent cu cel din anii 1936, pentru ca în 1973 să înregistreze chiar o creştere anuală de peste 8%. Principalele cauzecare au contribuit la aceasta creştere au fost:
· forta de muncă ieftină;
· liberalizarea concurenţei;
· susţinerea de către stat a industriei;
· şi-au jucat rolul de canal de legătură între banca centrală şi intreprinderile preocuparea majoră pentru educaţie superioară;
· bancile comerciale industriale;
· resursele financiare s-au îndreptat preponderent pentru firme mari;
· practicarea unor dobînzi mici în raport cu alte state dezvoltate;
· restricţii asupra liberalizării comerţului şi accesului capitalului străin;
· expansiunea exporturilor prin practicarea unei rate de schimb unică a yenului faţă de dolar.
Al treilea miracol, potrivit aprecierilor făcute de unii specialişti americani, este perioada anilor 1980. În această perioadă produsul naţional brut al Japoniei a fost al treilea ca mărime.Adoptarea tehnologiilor de vîrf au facut ca într-un timp relativ scurt, Japonia să devină lider mondial în sectoarele industriale de vîrf: construcţii navale, aparate foto, oţel, televizoare, aparate electrice etc.
Însă, cu toate aceste eu ma voi axa pe al II-lea “miracol economic japonez” deoarece dupa opinia mea el este cel mai principal dintre toate.
Pentru a explica mai detaliat succesul Japoniei, analiştii analizează patru factori majori:
· rate foarte mari de economisire şi investire;
· forţă de muncă foarte bine antrenată;
· absorţia rapidă şi utilizarea efectivă a tehnologiei, mare parte importată;
· politica guvernamentală pro-creştere.
Dintre acestea poate cea mai importantă cauză a creşterii economice a Japoniei a fost incredibila rată a investiţiilor. Între 1951 şi 1973 stocul de capital al Japoniei a crescut cu peste la 9% pe an. Toate investiţiile în Japonia au fost finanţate de economiile populaţiei; în această ţară rata economisirii populaţiei fiind cea mai ridicată din lume. În Japonia s-a implimentat bruscul salt cu caracter special şi condiţii special de reînoire a capitalului fix, din cauza pierderilor suferite în timpul razboiului, se cerea o actualizare completă a capital fix, mai mult decît atît, aceasta actualizarea, reutilarea tehnică a fost cu întîrziere, dar cu o amploare mai vastă. Renovarea indistriei japoneze se leagă de schimbări structurale şi se împarte în două faze: începînd cu a II jumatate a aniilor 50 începe dezvoltarea noilor tehnologii şi a noilor industrii de producţie. Datorită acestui motiv s-a accelerat dezvoltarea industriei auto, electronică, producerea materialelor sintetice, etc. Pe la mijlocul anilor ’60 s-a început a II fază de restructurare care era bazată pe trecerea de la industriile de producţie la cele bazate pe cunoştinte.
Al doilea factor care a contribuit la succesul economic al Japoniei estecalitatea forţei de muncă. Prin anii 1950 cei mai mulţi lucrători japonezi erau angajaţi în slujbe care cereau o productivitate foarte scăzută în raport cu educaţia şi antrenamentul lor. Cu timpul, stocul de capital al ţării a crescut, iar lucrătorii s-au putut muta cu uşurinţă în slujbe ce cereau o productivitate ridicată. Exploatarea bratelor de muncă şi posibilitatea de a valorifica efortul depus de muncitori a fost un model pentru întreaga lume , deoarece populaţia era stimulată,dar acest lucru determina garanţia supraveţuirii multor interprinderi mici. Populaţia japoneză înscrisă în cîmpul muncii aveau salarii decente, astfel se observă creşterea treptată a nivelului de trai a populaţiei.
De asemenea, Japonia a adoptat cele mai avansate tehnologii industriale din lume. Japonezii erau experţi în a îmbunătăţii şi apoi comercializa ceea ce importau. Prin importarea tehnologiei ei nu erau obligaţi să o dezvolte pe cont propriu şi pînă recent Japonia a acordat o parte foarte mică din venitul ei pentru cercetare şi dezvoltare. Eficienţa acestei strategii tehnico-ştiinţifică a fost estimată între 400% în general pînă la 1800% în unele domenii ale indistriei. Dependenţa din punct de vedere tehnologic şi săracă în resurse, Japonia a înregistrat numeroase succese chiar în urma preluării unor tehnologii din Vest. În general, costul ridicat al materiilor prime din import, nevoia adaptării la condiţiile geografice locale şi sistemul de educaţie japonez au avut un puternic impact asupra tehnicilor din domeniul producţiei şi în general, asupra managementului producţiei.
Prim ministrul Ikeda Hayato, numit “arhitectul principal, singular al miracolului economic japonez”, a dus o politică de puternică industrializare. Acestă practică a generat şi fenomenul supra-împrumuturilor.
Prin Politica Schimburilor Externe, administraţia Ikeda a construit un sistem de control al importurilor şi de dezvoltare a exportului, însoţită de reamenajarea reţei de export în principal prin combaterea dumping-ului exterior.
Pentru o imagine a creşterii economice spectaculoase, în special în“epoca de aur” a anilor ’60, putem observa evoluţia PIB de la 91 miliarde $ în 1965 la 1,065 miliarde $ în 1980.
Sub conducerea primului ministru Ikeda, guvernul japonez şi-a asumat un ambiţios plan al “dublării venitului”. Ikeda a coborît nivelul dobînzilor şi al taxelor pentru agenţii privaţi pentru a stimula cheltuiala şi consumul. În plus, datorită flexibilităţii financiare investiţiile guvernamentale în infrastructură au crescut rapid:construcţia de autostrazi, căi ferate de mare viteză, metrouri, aeroporturi şi baraje, iar investiţii masive au fost facute în departamentul, anterior neglijat al comunicaţiilor.
Rolul guvernului în economia Japoniei este diferit de cel al guvernului din Statele Unite. Există o contradicţie între economişti despre importanţa guvernului ca instrument de creştere în Japonia. Este clar că principala sursă a creşterii economice a fost sectorul privat, dar guvernul a fost cel care a jucat un rol de susţinere a sa. În anii ’60 industria chimică şi cea constructoare de maşini s-au adăugat la listă. La mijlocul anilor ’80 guvernul şi sectorul privat au lansat un parteneriat pentru a dezvolta şi comercializa urmatoarea generaţie a computerelor. Pe scurt, guvernul japonez este implicat activ în procesul de alocare şi are un cuvînt de spus despre ce industrii se vor dezvolta şi care nu.
Consider că foarte eficientă a fost tactica începientă a guvernului japonez din anii 1948-1949 cînd a implimentat politica de conservare a statului în domeniul social-econimic, a încurajat importului de tehnologii moderne pentru a industrializa economia ţării în baza tehnologiilor moderne, sprijinirea producătorilor comercianţi şi îmbogăţirea celor mai joase pături ale populaţiei,sprijinirea micului bisiness şi încurajarea apariţiei păturii de mijloc. Din aceste motive succesul economic japonez se datoreaza în mare parte modului de funcţionare a economiei sale ca o piaţă planificată dar nu a sectorului public.
Creşterea economică a fost favorizată şi de faptul că Japonia aveacheltuieli militare foarte scăzute, deoarece în conformitate cu Constituţia japoneză cheltuielile militare nu trebiau să încalce 1% din PNB ţării.
Succesele uimitoare obţinute în domeniul economic ale Japoniei în anii ’50- ’80 se datorează într−o mare măsură beneficiului de protecţie militară americană, însă nu exclud că însuşi Japonia s-a mobilizat extrem de rapid doar din propria dorinţă, dacă populaţia japonezănu ar fi fost atît de harnică, silitoare nimic nu ar influenţa asupra obţinerii unor rezultate cum le-a obţinut Japonia atît de rapid.
Este cert ca Miracolul japonez nu se opri doar la ridicarea productivităţii, economiei, nivelului de trai a populaţiei, mobilizarea ţării de după razboi pîna la nivelul cel avea în 1939, dar a optat să se extindă şi să se dezvolte pentru a-şi căpăta numele de MARE PUTERE. Deşi economia japoneză se baza pe sistemul liberal american, guvernul a implimentat programul de creştere economică oferind împrumuturi cu dobîndă redusă pentru sectoarele economice.
Dezvoltarea economică a Japoniei a fost realizată datorită unicului sistem de menagement din întreaga lume, care este manipulat detrei particularităţi de bază: tehnologie, capital şi oameni.Apariţia şi nerepetarea acestui sistem de menagement a fost generat din cauza unicităţii psihologice a japonezilor.
În Japonia începînd cu anii ‘50 cota de economii în PNB constituia 30-35 la sută(în comparaţie cu alte state capitaliste PNB-ul japonez este de 17-20 ori mai mare), dar cel mai mic nivel al consumului personal.
Dacă în anii ’60 salariile japonezilor erau de 6 ori mai mici decît cele americane, de 3 ori mai mici decît cele ale englezilor, atunci în anii ’80 a întrecut salariile americane şi erau în continuă creştere faţă de ţările concurente.
Politica de stimulare a exporturilor, promovată de Japonia, a fost una extrem de agresivă şi extrem de consecvent stimulată de stat, jucînd un rol fundamental, împreuna cu politica industrială, în strategia dezvoltării Japoniei.
În prezent, Japonie este una dintre cele mai dezvoltate state din lume, dar care este, prin urmare, extrem de mult afectate de criza mondiala, de aceea mulţi dintre specialiştii deacum pun sub îndoială “Miracolul economic japonez” care a depăşit multe probleme .