Comentarii NET , Impresii și Opinii: miracol

Se afișează postările cu eticheta miracol. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 august 2013

România făcută praf

Apel către intelectualii români:
Treziţi-vă, România e făcută praf...

de Liviu Ioan Stoiciu

Scriitorii Liviu Ioan Stoiciu şi Ioan Pavel Azap

Se vorbeşte tot mai insistent că politicienilor români (dintr-o clasă submediocră, cinică, necinstită, coruptă; care de la Revoluţie încoace n-au făcut decât să îngroape de vie România, vânduţi intereselor „capitalismului de tip occidental”) nu le-a mai rămas decât să dezmembreze ţara. După ce au distrus economia (industria „privatizată” şi agricultura, vânzând pe mai nimic şi resursele naturale, inclusiv cele energetice; lasă că s-a furat ca-n codru) şi finanţele publice (au făcut tot posibilul să fie cumpărate băncile de către străini şi au înglodat România în datorii fără precedent la FMI), după ce au distrus Sănătatea şi Educaţia, după ce au sărăcit cu metodă populaţia (salariile şi pensiile sunt cele mai mici posibile în cadrul Uniunii Europene; motiv să plece românii în masă în străinătate, să fie sclavi), au mai rămas să distrugă şi ţara. După ce ne-au luat peste picior istoria şi eroii şi au distrus valorile naţionale! Condamnabil, actualii guvernanţi ai USL (în principal premierul Victor Ponta) au preluat temele lui Băsescu, devenit executant al sfaturilor de aneantizare a României venite din afara ţării, dinlăuntrul UE şi din SUA – de la exploatarea gazelor de şist (care vor pustii România, vor dispărea apele subterane potabile, şi apa potabilă e avuţia cea mai de preţ din viitor, la distrugerea mediului cu cianuri la Roşia Montană, prin exploatarea aurului şi argintului de către mafia străină, România având un câştig minim) şi până la „regionalizare” (consemnată într-o nouă Constituţie)… Plus „retrocedarea proprietăţilor” ocupanţilor Transilvaniei, îndeosebi urmaşilor grofilor unguri.

Vezi și

Ataşarea Ardealului la Ungaria este un subiect discutat tot mai des în ultima vreme

Noua regionalizare pregăteşte, de fapt, federalizarea ţării în numele autonomiei administrativ-teritoriale – ungurii fiind cei mai interesaţi de această ruptură (ei fiind hotărâţi să aibă statut special în interiorul României, să aibă parlament şi guvern propriu, să taie şi să spânzure după propria voinţă, ignorând integritatea şi legile statului român). De luat aminte, acum, când scriu, trist, aceste rânduri, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro Tibor, susţine că ar trebui să existe două regiuni administrativ-teritoriale cu statut special în noua Românie împărţită pe regiuni. ”Există două regiuni care ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de sine stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, Ţinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium” – a explicat politicianul. Acesta spune că Banatul ar trebui să fie o regiune bilingvă cu statut special, ceea ce ar normaliza relaţiile româno-maghiare. Teribil, maghiarii din România nu se mai mulţumesc numai cu Ţinutul Secuiesc (judeţele Covasna, Harghita şi Mureş), ci şi cu… Banatul, pe care îl vor „cu statut special”, rupt adică de România… Fiindcă nu mă mai miră nimic (observând că se lucrează intens la pregătirea populaţiei pentru dezmembrarea ţării), ce mai citesc azi, în ziarul bucureştean „Adevărul” (care, în paranteză fie zis, demitizează constant istoria României; direcţia în acest sens fiind dată şi de managerul… Peter Imre, un afacerist maghiar) – că la Timişoara s-a serbat cu tam-tam pe 21 iulie 2013 (titlu)… Ziua Banatului: 295 de ani de la tratatul de la Passarowitz - „Tot ce ne face azi mândri că suntem bănăţeni nu ar fi existat fără acest moment“! Articol semnat de un… maghiar, Ştefan Both, care consideră că Banatul a intrat în Europa după ce a fost ocupat de Imperiul Habsburgic în 1718! Auziţi: Tratatul de la Passarowitz din 21 iulie 1718 a fost cel prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic. Banatul a devenit o provincie europeană şi creştină. În 21 iulie se împlinesc 295 de ani de la semnarea Tratatului de la Passarowitz, între Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Imperiul Otoman. În urma acestui acord, Banatul şi alte teritorii stăpânite de otomani sunt încorporate Casei de Habsburg. Este, practic, momentul de (re)naştere a Banatului, care a devenit din nou o provincie europeană şi creştină, iar măsurile luate de noua administraţie au reconstruit aproape de la zero o regiune aflată în degringoladă. 21 iulie 1718 a fost momentul care a dus la apariţia unei noi “Ţări de Coroană", numită Banatul Timişoarei, Banatul timişean ori, simplu, Banat. “Aproape tot ce ne (mai) face azi mândri că suntem bănăţeni nu ar fi existat fără acest moment. De aceea, considerăm că această dată este ziua Banatului, atât cât mai există el în conştiinţa unora. Le dorim tuturor celor care simt că au ceva de sărbătorit astăzi un La multi ani cu sănătate!”, a declarat Cristian Colojoară, reprezentantul Ligii Bănăţene. Cine o fi acest mare patriot cu nume de român Constantin Colojoară, încântat că Banatul lui a intrat sub ocupaţie habsburgică (apoi, din 1867, sub ocupaţia austro-ungară, până în 1918, când a fost proclamată inutil „Republica Banăţeană” în interiorul României Mari)? Personal, mă tem că marii intelectuali bănăţeni de azi (susţinători ai lui Băsescu şi ai intereselor imperiale din interiorul Uniunii Europene; nu întâmplător Austria domină piaţa financiară şi bancară românească, luând României pe bani simbolici şi cea mai mare resursă naturală energetică, de petrol şi gaze, „Petrom”, procedând de la Revoluţie încoace, peste toată România, ca un ocupant) sunt pregătiţi să facă jocul murdar al politicienilor maghiari (românofobi) şi să ceară, tacit, în numele noii regionalizări, separarea de România, cu statut special.
Pe de altă parte, credeţi că întâmplător oficialităţile de la Budapesta, în interiorul Uniunii Europene, dau declaraţii iredentiste, cerând ruperea „Ţinutului Secuiesc” de România, practic? E culmea, venit la manifestările de protest din 21 iulie 2013 din „Ţinutul Secuiesc” (organizate de partidul maghiar al lui Laszlo Tokes, PPMT) legate de noua regionalizare, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului ungar de Externe (Zsolt Nemeth) a declarat că Ţinutul Secuiesc este „o regiune unitară şi indivizibilă” şi că va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut… Oare unde sunt intelectualii români (inclusiv scriitori) care să ia atitudine faţă de atacurile făţişe ale politicienilor maghiari la integritatea României? Fiindcă de la politicienii români nu mai avem nimic bun de aşteptat, sunt de proastă calitate morală, lipsiţi de patriotism şi de cel mai elementar simt naţional, de apartenenţă la un neam şi la o ţară – atâta câtă e România (cu teritorii pierdute după cel de-al Doilea Război Mondial, ocupate de URSS; nu mai pun la socoteală că Basarabia şi-a declarat „independenţa”, în 1991, în loc să se întoarcă la patria-mamă; ea e un exemplu de cât de uşor provinciile care apar după noua regionalizare îşi pot declara „independenţa”, sau cere „statut special de autonomie”, prin federalizare, să aibă parlament şi guvern sau legi proprii). Până unde s-a ajuns, cu o conducere la Bucureşti lipsită de clarviziune? Până la ameninţări. Un alt lider al minorităţii maghiare ne anunţă: Noi, secuii, populaţie majoritară în Ținutul Secuiesc, nu vom vota niciun plan care ar dezmembra Ținutul Secuiesc ori l-ar îngloba într-o unitate administrativă mai mare. În sfârşit, vă asigur că noi, secuii, nu vom lăsa ca pământul nostru natal să cadă pradă incompetenţei şi urii şi dacă este necesar vom face uz de mijloacele nesupunerii civice pentru a păstra integritatea Ţinutului Secuiesc (o spune preşedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs). Cum ar vrea liderii politici ai maghiarilor să fie împărţită Transilvania? De curiozitate: Părţile Transilvaniei - Partiumul, Banatul, Maramureş, Ţara Moţilor, Pământul Crăiesc şi Ţinutul Secuiesc - reprezintă o moştenire istorică ce aparţine tuturor popoarelor Ardealului, ele fiind regiuni naturale cu istorie şi cultură specifică, tradiţii şi identitate proprie (liderul PPMT Târgu Mureş, Jakab Istvan). Pe 21 iulie 2013, la ieşirile în stradă ale maghiarilor care vor autonomie teritorială, un singur român a reacţionat explicit, a recunoscut preşedintele PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod – el declarând acum că, la un moment dat o femeie (româncă) a scuipat steagul secuiesc arborat în apropierea scenei unde s-au ţinut discursurile!
Pe acest fond de derută naţională, gestul IPS Ioan Selejan, arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei, de a împărţi tricolorul României enoriaşilor în judeţele în care românii sunt minoritari este mai mult decât semnificativ şi fericit. Iar reacţia liderilor politici ai maghiarilor majoritari, de a considera această împărţire a steagurilor României drept o provocare, dă de gol reaua-credinţă, ultranaţionalismul lor şi gândurile ascunse (vor o desprindere teritorială de România a „Ţinutului Secuilor”, cu vamă la graniţe, şi afilierea „cu statut special” la Ungaria; românii din acest ţinut fiind invitaţi să-l părăsească pentru totdeauna, să-şi rupă rădăcinile; Tricolorul românesc şi credinţa ortodoxă, care îi unesc pe români, fiind duşmanul lor de moarte). Este de necrezut că liderii maghiari pot fi atât de ticăloşi, încât să considere o provocare faptul că românii vor să arboreze Tricolorul legal în propria lor ţară, acasă la ei, în Covasna şi Harghita, judeţe dominate de maghiari! În schimb, ei, maghiarii, pot să arboreze oficial steagul „Ţinutului Secuiesc”, ilegal… De ce românii minoritari din Harghita şi Covasna trebuie să trăiască pur şi simplu cu frică, să nu fie brutalizaţi dacă arborează Tricolorul acasă la ei de către maghiarii extremişti? De ce nu se autosesizează Procuratura Generală? Liderii politicieni români de ce nu reacţionează? Pe mâna cui a încăput România? Străinătatea are tot interesul să facă praf România, pe mâna conducătorilor noştri trădători – dar intelectualii de ce tac?
miercuri, 24 iulie 2013
ROŞIA MONTANĂ ÎMPINSĂ PE MARGINEA PRĂPASTIEI DE GABRIELENI
Corneliu FLOREA
„Munţii noştri aur poartă
Noi cerşim din poartă-n poartă!”
(spusă cu durere de moţi,
scrisă de Octavian Goga)
Roşia Montană este acolo de când vulcanii aducători de metale preţioase la suprafaţă s-au liniştit şi au adormit de tot. Atestarea ei documentară scrisă pe celebrele tăbliţe de ceară este data de 6 februarie 131 AD dată la care se numea Alburnus Maior după latinii imperiului roman, cuceritorii Daciei la acea vreme. De-a lungul istorie s-a vorbit şi scris deseori despre Roşia Montană pentru că a fost o exploatare minieră continuă de peste optsprezece secole, cea mai longilină mină de aur din lume. În ultimii douăzeci de ani se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ea, de când „Gabriel Resources” şi-a băgat nasul înfigăreţ într-un chilipir românesc, pentru că Ion Marcel Ilici iliescu şi Petre Roman au transformat România, prin mult trâmbiţata lor tranziţia, în chilipirul tuturor străinilor! Totul s-a făcut prin propagandă şi mass media!
Se ştie de peste o sută de ani, de la un congres oarecare, că cine va stăpâni mass-media, va influenţa şi controla societatea viitoare. Absolut adevărat, absolut demonstrat şi astfel cei ce vor să influenţeze lumea după scopurile lor se sprijină pe o mass-media proprie, o adevărată armă îndreptată împotriva fiecăruia, la el în casă, mai ales după ce a apărut televiziunea şi internetul cu socializarea feisbucistă. (în romgleză de la Facebook) Într-o sută de ani mass-media s-a diversificat şi amplificat în fel şi chip, iar pentru cei puternici şi avuţi purtându-se chiar ca prostituatele de stradă: pentru bani satisface orice pretenţii. Este o forţă de dominare teribilă. E adevărat că acestei forţe a privilegiaţilor i se opune o contra forţă: libertatea presei şi accesul egal la ea ce s-a încununat cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin celebrul ei articol 19. Imediat, cei puternici şi avuţi, ce vor să controleze lumea şi prin presă, au contracarat cu alte forţe, metode: negarea adevărului inconvenabil, omiterea sau trunchierea realităţii, a esenţialului, selectarea din sondaje ce le este favorabil sau pur şi simplu fabricare lor, propagandă stridentă, violentă în marş nazist sau demonstraţie comunistă. Au pus în scenă sfânta calomnie şi dezinformatorii cu descântece halucinogene şi ca personaj principal manipularea ce are multiplele proceduri pentru brainwashing şi mind programming cum este recunoscut internaţional! Într-o frază am punctat aceste caracteristice ale mass-mediei folosite cu multă abilitate de gabrielenii din Toronto în alienarea şi strămutarea locuitorilor din Roşia Montană pentru a le lua proprietăţile, mutându-i în locuri diferite, greu de adaptat şi este la fel, precum în trecut, nord americanii îi strămutară pe amerindieni în rezervaţii! Cartierul Recea din Alba Iulia este o neo-rezervaţie.
Datorită acestor nelegiuiri, Roşia Montană a devenit o problemă a întregii naţiuni române fiindcă proiectul străin de exploatare intensivă este o altă ocupare şi prădare a ţării şi a declanşat scânteia de redeşteptare naţională, precum în trecut au fost cele din 1784-1785 şi 1848-1849, tot aici, în Munţii Apuseni! Atenţie!
Insistenţă abuzivă, fără margini şi discernământ, a gabrielenilor din Toronto de a pune mâna pe minereul de la Roşia Montană prin orice mijloace, în mod cert ascunde alte motive pe lângă marele profit cu care RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) se alege în dauna României. La suprafaţă promit toate legalităţile, tehnologiile şi dragoste neţărmurită faţă de sărăcia roşienilor, pe care-i strămută de pe vetrele lor milenare, în timp ce în subteran fac aranjamente şi corup şi mai mult guvernanţii corupţi, să scoată legi şi ordonanţe în favoarea lor, dovedind că se pricep la săpături, la mineritul subteran! Din nefericire, mass-media de Cotroceni, de parlament şi cea de stradă, prostituată, satisface propaganda „Gabriel Resources”, numindu-se mass media contra serviciu pe sub masă!
Cel mai evident exemplu de manipularea opiniei publice prin frontul comun al acestor trei mass-media este crearea locurilor de muncă la Roşia Montană, unica sursă de bunăstare locală, după ele. Această afirmaţie nu se sprijină pe realitate, este un fals grosolan din două motive: Întăi, RMGC este angajată în faza de strămutare a peste nouă sute de familii de roşieni, deci aproape o jumătate din toată populaţia comunei şi satelor ei. Strămutarea este în toi: peste trei sute de familii au fost ca deportate spre reciclare în locuri de muncă, în alte părţi. Al doilea, după proiectul RMGC toată activitatea de minerit şi prelucrare va dura 25 de ani, perioadă mult exagerată la tehnologia ultramodernă cu care se afişează, după care vor pleca, dar, bineînţeles nu vor lua şi angajaţii locali cu ei, deci înapoi la şomajul din anul 2006! Roşia Montană va fi părăsită şi dată uitării precum minele secătuite din vestul sălbatic nord american!
În paranteză, mult mediatizată de RMGC în România este o doamnă care doreşte insistent deschiderea mineritului pentru viitorul copiilor ei. Sentimente materne nobile, numai că în 25 de ani, copiii dânsei vor fi adulţi şi caritabila companie a gabrielenilor va fi dusă lăsând pentru viitorul copiilor doar o haldă de 250 milioane tone de steril cu cianuri într-o groapă de 360 de hectare pe Valea Cornei , un adevărat mormânt al fostului aur românesc. Această haldă îmbibată intensiv în substanţe chimice toxice va fi ţinută de un baraj înalt de 180 de metri, cât o clădire cu 60 de etaje! Vă daţi seama ce înălţime şi ce mare presiune îl forţează în permanenţă şi eventualitatea cedării este chiar şi matematic admisă. Atunci acea haldă otrăvitoare de 250 de milioane tone porneşte la vale, ca cea de la Baia Mare din anul 2000, declanşând un dezastru ecologic local şi european!
Şi mai vreau să-i spun ceva doamnei, primarului din Roşia Montană, şi celor ce văd totul în roz prin acest proiect. Dacă se va porni acest proiect anti-Roşia Montană, antinaţional, la care Băsescu pune umărul, că el cap nu are decât pentru buzunarele lui, să fiţi siguri că nu va dura atât cât spun, sa vă amăgească, în zece ani îl termină, cu tot cu mult mediatizatele locuri de muncă! Argument este Mina Rio Narcea din Spania, asemănătoare ca mărime cu cea de aici, pe care au dat-o gata în nouă ani! Reţineţi: strămutarea populaţiei, durata de existenţă a exploatării şi calculaţi-vă viitorul în roz adus pe tava mass-mediei de gabrielenii din Toronto!
Din diferite sure scrise pe hârtie şi de pe Internet aflăm ce bombă cu ceas distrugătoare va lăsa în scurta ei trecere prin Roşia Montană această companie străină. Dar mai întâi, sunt de părerea celor ce susţin continuarea mineritului la Roşia Montană, dar într-o formă mult mai redusă, modernizată, în timp îndelungat şi concomitent cu mineritul la minimum să se treacă treptat de la această mono-industrializare la activităţi alternative atât în alte sectoare industriale cât şi agro-zootehnice, la un turism specific acestui spaţiu. Cunosc Munţii Apuseni şi cred în superiorul lor potenţial turistic, am ideea aceasta şi cred că putea fi realizată în două decenii, dacă satul român ar fi făcut contracte de parteneriat cu companii din Austria sau Germania pentru modernizarea drumurilor şi şoselelor plus anexele moderne ale turismului, Munţii Apuseni puteau deveni TIROL ROMÂNESC!
Să continuăm ideea; dacă, în loc de politică miticească de pricopseală necinstită guvernanţii României ar fi avut un pic de dragoste de ţară şi spirit gospodăresc, se puteau apuca de un asemenea proiect în urmă cu ani şi ani de zile şi atunci roşienii aveau de lucru şi nu trebuiau să fie strămutaţi, mai ales ca au acasă la ei cel mai mare muzeu al mineritului din lume, ce trebuia doar amenajat şi prezentat lumii. Locuri de muncă şi venit pentru generaţii şi generaţii. Blestem pe capul naţiunii să nu fie condusă de gospodari ci de guzgani! Să-l aibă preşedinte pe Băsescu Traian, care văzând culoarea apei ce se scurgea din mina părăsită nu a putut face o altă sinapsă neuronală decât că seamănă cu coniacul! Al doilea, şi eu, fiind cetăţean român, mă opun proiectului RMGC pe care îl văd ca pe un monstru, că pe un balaur din basmele noastre populare, care se năpusteşte asupra Munţilor Apuseni şi-al oamenilor săi. E monstruos cum o companie străină ne înşeală, cum ne jefuieşte la noi în ţară, cum ne aruncă de pe vetrele noastre milenare şi aducând utilaje gigantice vor transforma, în câţiva ani, patru munţi frumoşi în rezidii otrăvitoare peste secole. E o neruşinare monstruoasă din partea lor dar în acelaşi timp o laşitate din partea noastră că nu suntem mai mulţi, mai hotărâţi să ne opunem acestui proiect străin şi monstruos.
Corneliu FLOREA
august 2012 – iulie 2013
Winnipeg - Canada

,,Ce pretentii sa ai la un popor ce a votat cum a votat, de doua ori, si care inghite minciunile-manipularile ce se spun despre inainte si dupa ingramadeala din 1989."

luni, 8 iulie 2013

Dacia - Ţara Daqin

Ce spun chinezii antici despre „Țara Daqin” ?

Au ajuns chinezii în DACIA ?

Generalul Ban Chao, al carui sol a ajuns la „tara de vest” de Marea Neagra, Tara Daquin”

Se spune ca in cele mai vechi timpuri, Apusul si Rasaritul nu stiau unul de celalalt, cele doua jumatati de lume ducandu-si veacul fiecare in felul ei. Totusi, o alta istorie, mai putin cunoscuta, incepe sa se scrie, pe baza documentelor vechi, chineze, si a ultimelor descoperiri arheologice. Europenii au ajuns in China acum patru mii de ani, iar chinezii, la randul lor, au batut la poarta Europei in vremea lui Decebal, dorind sa ajunga in „tara Daqin”, aflata la vestul Marii Negre. (Formula As)

Din perspectiva europeanului, lumea noastra de pana la Columb s-a impartit intotdeauna in doua: Occident si Orient. Istoricii au considerat multa vreme ca cele doua jumatati de lume au evoluat independent in vremurile vechi, mai ales in partile lor extreme, abia avand stire una de existenta celeilalte. Undeva, spre mijlocul marelui continent Eurasia, neamurile si culturile uneori se impleteau, alteori se ciocneau, dar despre contacte serioase, intre Apusul Europei si Orientul indepartat, in vremurile de demult, cartile de istorie nu ne spun nimic.

Vechile documente chinezesti povestesc, totusi, despre existenta in trecut a unor oameni blonzi, cu parul lung, numiti poporul bai, aflati la granita de nord-vest a Chinei, de la care chinezii cumparau „piatra raiului”, mult ravnitul jad. Evident, istoricii nu au dat crezare acestor relatari. Ce sa caute niste blonzi in China, in urma cu cateva milenii? Dar iata ca arheologia ultimelor decenii a oferit o surpriza de mari proportii. In vestul Chinei, in desertul Taklamakan, pe traseul viitorului Drum al Matasii, au fost scoase la iveala numeroase mumii perfect conservate. Ele sunt ale unor „chinezi” de acum 4000 de ani, cu imbracaminte de tip european foarte bine pastrata, inalti, robusti, blond-roscati sau sateni, cu parul ondulat, adesea impletit in cozi, probabil cu ochi albastri sau verzi… Si tocmai cand credeam ca cele doua jumatati de lume nu s-au intalnit in vremuri atat de vechi, aflam, in urma analizelor genetice, ca acesti misteriosi blonzi sunt, cu siguranta, europeni! Mai mult, tesaturile hainelor lor aduc foarte mult cu imbracamintea neoliticului european. Misteriosii europeni ajunsi la capatul lumii orientale acum patru milenii au vesminte sofisticate, viu colorate, au fetele tatuate si trasaturi armonioase. Cea mai veche mumie este cea a unei femei foarte frumoase, cu par saten, numita „frumoasa din Loulan”. Chipul sau a fost reconstituit cu destul de mare precizie. O alta mumie celebra este cea a unui barbat care a fost ingropat impreuna cu zece palarii. Unii sustin ca este vorba de celti, ajunsi aici cine stie in ce imprejurare – si e adevarat, asemanarile cu celtii sunt izbitoare, altii, ca ar fi vorba de iranieni sau de neamul toharilor – misteriosii indo-europeni ajunsi in Asia Centrala. Dupa cateva decenii de la descoperire, specialistii continua sa se minuneze in fata acestui ciudat neam, fara sa cada la intelegere cu privire la grupul etnic de care apartineau. Un lucru este cert: acesti blonzi-roscati cu ochi albastri sunt europeni, iar intre cele doua jumatati de lume existau cu siguranta legaturi, poate chiar in sensul influentarii reciproce. Iar documentele chineze, ignorate de istorici, au spus adevarul.

Vezi și

„Imparatul Rosu” si „Imparatul Verde”

Au trecut secolele, iar estul si vestul par sa nu se mai fi intalnit. Tanarul si neegalatul Alexandru cel Mare si-a intins imparatia pana departe in Asia Centrala, fondand in anul 329 inainte de Cristos orasul Alexandria Eschate („Alexandria cea indepartata”) la granita cu regiunea Xinjiang a Chinei de astazi, in actualul Tadjikistan. Grecii au ramas in zona timp de trei secole, iar la un secol dupa Alexandru, si-au extins influenta si mai departe, organizand o expeditie pana in Kasgar. Aceasta este prima ocazie consemnata, in care vestul se intalneste direct cu enigmaticul neam al chinezilor.

Totusi, imperiul lui Alexandru a fost unul efemer, iar adevarata putere a apusului a constituit-o Imperiul Roman, a carui poveste contine si un capitol captivant, dar mai putin stiut, legat de China.

Au fost odata ca niciodata doua mari imparatii, cele mai mari de pe Pamant la acea vreme: la soare-rasare Imperiul Chinez, iar la soare-apune Imperiul Roman. In vremea dinastiei Han, cand tara de la rasarit se afla in epoca sa de aur, romanii isi traiau si ei perioada de glorie, sub primul lor imparat, Augustus. Ca si astazi, europenii stiau putine lucruri despre orientali, iar pentru chinezi, Roma era aproape un tinut mitic, la capatul lumii, locul unde soarele se cufunda in mare. Intre cele doua mari puteri exista o a treia, nu la fel de intinsa, dar puternica si apriga, care impiedica cu buna stiinta legaturile dintre cele doua: persii. Ei erau cei care intermediau comertul Chinei cu Occidentul si pe cel al Romei cu Orientul, percepand taxe pentru trecerea caravanelor pe teritoriul lor. Persii au dat mare bataie de cap romanilor. Pentru Cezar, supunerea dacilor si a persilor au constituit ultimele sale planuri, pe care nu a apucat sa le duca la indeplinire. Mai tarziu, Traian ii va implini visul, cucerind o parte din Dacia si o parte din regatul part, cu mari eforturi. Imparatul Hadrian, care a venit pe tron dupa Traian, si-a dat seama cat era de dificil sa mentina aceste doua noi cuceriri. A renuntat repede la teritoriile persilor si era cat pe ce sa renunte si la Dacia, daca prietenii sai nu l-ar fi sfatuit sa se razgandeasca. Oricum, nu mult mai tarziu, Dacia va fi abandonata. Dacii si persii, ultimii cuceriti si primii eliberati, sunt simbolul dusmanului greu de infrant, dar si mai greu de tinut sub ascultare.

Sub regii dinastiei Han, si mai ales in dinastia Han tarzie, puterea chineza s-a extins departe, spre vest, unde niciodata nu mai ajunsese. In vremea imparatului Wu, in secolul al doilea inainte de Cristos, prima ambasada chineza a plecat spre vest, pana in Persia si Mesopotamia. Mai tarziu, in anul 97 dupa Cristos, generalul Ban Chao ajunge pana la tarmul Marii Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la tarmul Marii Negre, ravnind sa treaca marea, pentru a pune piciorul in „tara de la vest de Marea cea Mare”, numita „Tara Daqin”.

In acelasi timp, sub Traian, puterea romana a inaintat spre rasarit cel mai departe in istoria sa multiseculara. Era momentul ca cei doi giganti sa se intalneasca. Prima ambasada romana in China, consemnata in documente, dateaza din anul 166, cand imparatul Andun (identificat cu Marcus Aurelius Antoninus) trimite un grup de romani cu daruri pentru imparatul Chinei. Aceleasi documente sustin ca Roma dorea de multa vreme sa lege contacte cu China, dar ca mereu era impiedicata de persi, care aveau tot interesul sa nu lase cele doua puteri sa intre in legatura directa, pentru a nu pierde rolul de intermediator al produselor. Multa vreme, istoricii nu au dat crezare acestor informatii, mai ales ca documentele romane nu pomeneau nimic despre intentiile de alianta cu China. Totusi, ele au fost confirmate de sapaturile arheologice din Vietnam, unde au fost descoperite monede cu efigia imparatului Marcus Aurelius. Din nou, documentele au avut dreptate.

Romanii stiau de existenta chinezilor, iar tara lor o numeau Serica, „Tara matasii”. Geograful Ptolemeu o reprezinta in hartile sale cu destula precizie. Istoricul roman Florus sustinea ca gloria lui Augustus ajunsese atat de departe, incat veneau sa i se inchine neamuri din toata lumea, precum inzii si „oamenii matasii”, care locuiau „sub soare”, si care au calatorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat in scris intre chinezi si romani. Matasea chinezeasca ajungea la Roma prin intermediul persilor, si devenise un produs extrem de ravnit, pentru care cei bogati erau dispusi sa plateasca orice suma. S-a ajuns intr-acolo, incat senatul a trebuit sa dea decrete care sa interzica purtarea matasurilor, atat din pricini economice, caci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cat si din motive de moralitate: matasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contra, il expunea. Dar in vreme ce „nebunia matasii” crestea la Roma, chinezii nu pareau interesati de produsele romane. Doar sticla transparenta ii seducea, caci ei nu ajunsesera sa o produca decat sub forma mata.

Ambasada trimisa spre vest de imparatul Wu, pentru a cerceta tinuturile ce se margineau cu China, a fost primul pas in aparitia Drumului Matasii, viitoarea magistrala comerciala care lega capitala Chinei de atunci, Changan (azi Xian), cu tarmurile rasaritene ale Marii Mediterane, strabatand toata Asia Centrala. Tot in aceeasi vreme, relatiile chinezilor cu persii au cunoscut o mare inflorire. Noua cale comerciala a ajuns sa aiba peste 8000 de kilometri, in cea mai mare parte pe uscat, cu mai multe ramificatii. Marco Polo este primul european care a strabatut Drumul Matasii, de la Venetia pana in China, la sfarsitul secolului Xiii. Dupa dezintegrarea imperiului mongol si a celui bizantin, Drumul Matasii a fost parasit, iar europenii au cautat noi cai catre China, de data aceasta maritime.

Un sol chinez la poarta Europei

Dar sa ne intoarcem acum la generalul Ban Chao, care ajunsese pe tarmul Marii Caspice, de unde l-a trimis pe Gan Ying in tara Daqin, care se afla la vest de „Marea cea Mare”. Cei mai multi comentatori ai celor doua cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu („Istoria dinastiei Han Tarzie”) si cronica Weilue („Scurta relatare despre dinastia Wei”), sunt de parere ca „Marea cea Mare” este Marea Neagra. Sub numele de Daqin, incepand cu aceste cronici si pana in Evul Mediu, este cunoscut Imperiul Roman. Numele mai vechi al Imperiului Roman era Lichien. Alti comentatori spun ca solul a ajuns, de fapt, la Oceanul Indian, in sud, iar Daqin se refera la teritoriile romane din Orient, anume Egiptul si Mesopotamia. Totusi, descrierile exploratorului nu se potrivesc deloc cu ipoteza inaintarii spre sud, caci Peninsula Arabica nu este pomenita, si nici stramtorile Hurmuz si Bab-el-Mandeb, care separau Golful Persic si Marea Rosie de Marea Arabiei. Din contra, este vorba de o mare intinsa, a carei traversare ar dura cateva luni, si dincolo de care incepe Imperiul Roman. Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe tarmul estic al Marii Negre, in actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma sa traverseze marea si sa ajunga in imperiu. Dar comerciantii persi l-au descurajat, spunandu-i ca marea este atat de intinsa, incat ar putea dura chiar trei ani ca sa o traverseze, daca nu are vanturi prielnice. Acesti comercianti nu aveau nici un interes ca romanii si chinezii sa faca comert direct, fara sa le plateasca lor taxe. Desi s-a oprit la tarmul marii, Gan Ying nu s-a intors in China cu mana goala. El a cules informatii despre tara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut in zona pontica. Aceste informatii stau la baza relatarilor despre Daqin, din cele doua cronici chineze. Prima cronica, cea despre dinastia Wei, a fost scrisa in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han tarzie, in sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul in care solul a cules aceste informatii este 96 dupa Cristos, cand in China domnea imparatul He din dinastia Han, la Roma imparatul Nerva, iar in Dacia regele Decebal.

Tara Daqin – tinutul mitic de la vest de Marea cea Mare

Multa bataie de cap au dat istoricilor aceste relatari despre tinutul de la vest de mare. In primul rand, numele: ce inseamna „Daqin”? De ce au numit asa Imperiul Roman, cand exista un nume mai vechi (Lichien), derivat de la numele orasului Alexandria? De cele mai multe ori, numele chineze sunt forme modificate ale numelor auzite din gura strainilor. Dar Daqin nu putea proveni de la nimic cunoscut, spun cercetatorii. Unii s-au gandit ca poate provine de la Antiohia. Una din cele doua cronici a incercat sa dea o explicatie acestui nume: Daqin inseamna „Marea China”. Qin este numele dinastiei care a domnit inaintea dinastiei Han. Sub primul imparat Qin a avut loc unificarea Chinei, si de aici numele acestei tari. Dar de ce ar fi numit chinezii un teritoriu necunoscut, aflat la capatul

lumii, cu numele propriei lor tari, calificand-o si drept „mare”? Tot cronica incearca sa dea un raspuns, deloc convingator: pentru ca oamenii aceia seamana mult cu chinezii, adica sunt inalti si cinstiti! Bineinteles, romanii nu semanau cu chinezii, si chiar daca ar fi semanat, nu s-ar fi justificat numele de „Marea China”. Cel mai probabil, este vorba de o interpretare populara, de o desfacere a numelui in doua bucati, da „mare” si qin „China”. Ramane un mister pentru istorici de ce a fost schimbat numele Imperiului Roman in aceste cronici in Daqin si de unde vine acest nume.

De putina vreme a aparut la noi, in traducere, o carte despre istoria Chinei, in care este reprodus un scurt fragment din cronica Hou Han Shu. Intr-o scurta semnalare din revista „Dacia Magazin”, Gheorghe Seitan propunea sa vedem in acest cuvant numele Daciei. Cat de nebuneasca este aceasta interpretare? Cu nimic mai temerara decat plimbarea solului chinez de catre istorici, ba la golful Persic, ba la Marea Rosie, ba la Mediterana, ba in Georgia. Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagra, asa cum s-a demonstrat pana la urma. Ce se afla, in acea vreme, imediat la vest de Marea Neagra? Dacia! Pentru chinezi, acolo incepea Occidentul. Chiar daca la vremea aceea Dacia nu era cucerita, Dobrogea si tarmul marii erau deja romane de ceva vreme, si in doar zece ani urma sa se constituie provincia Dacia. Tinand cont si de faptul ca documentele chineze pomenite au fost redactate la cateva sute de ani dupa expeditia generalului Ban Chao, nu are de ce sa ne mire daca pamantul de la apus de Marea Neagra era considerat ca facand parte din Imperiul Roman. Asadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.

Dar ca sa nu ramanem la o pura speculatie lingvistica, ar trebui sa vedem cum este descris acest teritoriu de catre autorii chinezi si daca descrierea se potriveste cu Dacia sau, mai degraba, cu alta parte a Imperiului Roman. Primul lucru pe care il aflam este acela ca Tara Daqin este condusa de un rege, care nu domneste pe viata, ci poate fi schimbat, daca semnele divine o cer (in caz de calamitati naturale, de pilda), iar regele se retrage de buna voie, fara nici o suparare. Istoricii n-au reusit sa gaseasca vreo asemanare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo imparatul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Daca insa privim spre Dacia, ne amintim ca tocmai in acele vremuri, in anii 80 dupa Cristos, Duras ii cedase tronul de buna voie lui Decebal, simtindu-se prea batran ca sa faca fata amenintarii romane care se ivea la orizont. Cu siguranta, in astfel de imprejurari, era consultata vointa lui Zamolxe. Se mai spune in documentele chineze ca, pe langa rege, exista si un grup de 36 de capetenii militare, care deliberau in diverse probleme. Daca unul singur era absent, intalnirea nu mai avea loc. Cine erau acesti 36 generali, cum ii numeste cronica chineza? Consulii nu puteau fi, caci acestia erau doar doi, alesi anual. Numarul cel mai mare de consuli intr-un singur an s-a inregistrat in vremea imparatului Commodus, 25 la numar, dar nu au functionat simultan si a fost o exceptie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea cateva sute de membri. Daca insa luam in considerare Dacia, e posibil si chiar firesc ca, alaturi de rege, sa fi existat si un consiliu alcatuit din capeteniile cetatilor (davelor) supuse lui Decebal. Pe langa rege si consiliul generalilor, exista si un departament al arhivelor, mai spune cronica.

Urmatoarea informatie este despre capitala acestei tari, care este inconjurata de ziduri de piatra. Din nou, nici o asemanare, nici cu Roma, nici cu alte orase mari ale imperiului. Cetatile dacice din Muntii Orastiei erau, intr-adevar, inconjurate de ziduri de piatra, insa despre Roma nu se poate spune asa ceva: Roma nu era aparata de ziduri la vremea aceea! In timpurile vechi, cand se lupta cu cartaginezii si cu galii, Cetatea Eterna avea ziduri de aparare. Insa cand puterea sa a inceput sa creasca si toate teritoriile din jurul sau ii erau supuse, nu a mai avut nevoie de o astfel de protectie. Vechile ziduri construite in vremea regelui Servius au mai fost de folos pana spre sfarsitul republicii. Abia in vremea imparatului Aurelian, in secolul Iii dupa Cristos, s-a construit un nou zid, dar de caramida.

Capitala descrisa de chinezi nu seamana deloc cu Roma. Ea este alcatuita dintr-un sediu central si alte patru palate, iar regele petrecea cate o zi in fiecare din cele cinci sedii, rezolvand diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o suta de li (41,6 km), deci aceasta era distanta parcursa de rege in cinci zile, intre cele cinci cetati. Cu toate eforturile de a intelege acest pasaj, istoricii au trebuit sa se dea batuti: nu este vorba despre Roma. Daca ne gandim insa la Sarmisegetuza Regia, in preajma careia se afla cateva cetati puternice, asemanarea este destul de mare. Sarmisegetuza era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetatile de la Costesti, Blidaru, Banita, Piatra Rosie, cu functii militare si religioase, dar si asezarea civila de la Fetele Albe. De asemenea, e posibil sa existe si alte cetati sau asezari in zona, inca nedescoperite de arheologi. Drumul total insumat intre cele cinci cetati enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri. Daca mergem pe firul acestei speculatii, e drept, nu putem sti cu precizie care erau celelalte patru „palate”, dar trebuie sa recunoastem ca este cea mai apropiata varianta de descrierea cronicii chineze, si ca Roma nu are nici o legatura cu acest pasaj.

Tara Daqin este o tara foarte bogata. Pamanturile sale sunt pline de aur si argint, iar locuitorii ei se ocupa cu agricultura, cultivand cinci feluri de cereale. Comerciantii sunt foarte cinstiti, nu au doua preturi. Daqin are mult grau si resurse alimentare din belsug si ieftine. Oamenii sunt primitori, iar cand la hotar sosesc soli din tarile vecine, li se trimit cai de posta, pentru a ajunge in capitala, unde regele le face daruri in aur. Seamana aceasta descriere cu Roma? Locuitorii tarii stiu sa-si brodeze hainele cu fir de aur, stiu sa aureasca obiectele si au o panza fina pe care o numesc „blanita de oaie”. Nu exista hoti si banditi. Zece banuti de argint valoreaza cat un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucreaza sticla si fabrica arcuri si sageti. Ca sa ajungi in aceasta tara, poti sa mergi si pe uscat din Persia, inconjurand marea pe la nord. Se spune chiar ca ar fi existat un pod imens, de cateva sute de kilometri, care lega nordul marii cu tara Daqin. Cat din aceasta descriere se potriveste cu Roma si cat cu Dacia? De buna seama, istoricii care au studiat documentele chineze nu stiau mare lucru despre Dacia si nu au banuit ca ar putea fi vorba despre ea in aceste descrieri.

Poate ca Daqin este Dacia, dar a ajuns sa desemneze, prin generalizare, lumea de la apus, Imperiul Roman. Sau poate ca nu este Dacia, ci un cuvant misterios care se refera la un teritoriu greu de identificat din Imperiul Roman. Exista si nepotriviri in descriere, mai ales cand se vorbeste despre prezenta fiarelor salbatice in Daqin, intre care sunt enumerati tigrii si leii. Dar daca trimisul chinez ar fi vazut un animal specific Europei temperate, cum este de pilda rasul, cum l-ar fi numit? Romanii insisi, cand au vazut prima oara elefanti, in campania impotriva lui Hannibal, au spus ca sunt „boi cu trompa”. De asemenea, sunt pomenite unele plante exotice care nu cresc in Dacia, ca si diverse pietre pretioase rare in aceasta zona. Informatiile au trecut din gura in gura si au ajuns in China, unde au fost transpuse in scris dupa cateva secole. E posibil ca descrierile sa fie foarte deformate. Dar, cum am vazut mai sus, cele mai incredibile informatii oferite de scrierile chineze au fost confirmate pana la urma. Un lucru e cert: mai nimic din aceste descrieri nu se potriveste cu Roma, dar destul de multe se potrivesc cu Dacia. Iar tara descrisa este numita explicit „Tara de la vest de mare”.

Am inceput prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, isi duceau traiul niste europeni blonzi, cu parul impletit si cu imbracaminte occidentala. Apoi cum chinezii, cercetand Asia Centrala, au ajuns pana la Marea Caspica si apoi la Marea Neagra, descriind o tara ce se afla imediat la vestul marii, destul de asemanatoare cu Dacia. De buna seama, ideea ca un sol sau o ambasada chineza a ajuns aproape de Dacia poate fi socanta. Dar nimic nu ne impiedica sa admitem ca si dacii auzisera de Tara Matasii si chiar i-au intalnit pe locuitorii acestei tari.

Occidentul stie foarte putin despre China. Lumea a inceput sa afle, de putina vreme, ca exploratorii chinezi strabatusera lumea intreaga inaintea europenilor. O senzationala harta chineza, redactata in 1418 pe o bucata de piele de gazela, a fost data publicitatii acum cativa ani. Ea reprezenta cu mare precizie toata lumea cunoscuta, cu Americi cu tot. Harta a apartinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns in America inaintea lui Columb. Hartile exploratorilor europeni nu erau decat copii dupa aceasta harta. Asadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a facut inconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintai care a ocolit Capul Bunei Sperante, nu capitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintai straini care au pus piciorul in Brazilia, Mozambic si Angola, nici spaniolii in Chile, Peru, Argentina, Columbia si Venezuela. Chinezii le-au luat-o inainte. Iar inaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns in America in secolul Xi si au redactat o harta si mai senzationala a celor doua Americi, harta Vinland. Dar aceasta este deja o alta poveste.

In acest context, nu ar trebui sa ne mire daca gasim in scrierile chineze referiri la Dacia. Istoria se scrie si se rescrie mereu, sau cel putin asa ar trebui sa fie. Nimic nu este definitiv in stiinta istoriei: fiecare ciob nou descoperit sau fiecare fraza dintr-un document poate duce la rasturnarea unui manual intreg de istorie, a unor teorii ce au dainuit timp de secole. Insa istoria este scrisa de istorici si de ei depinde modul in care adevarul este reconstituit.

Aurora Pețan

Sursa articol: http://www.formula-as.ro/2006/748/societate-37/tara-daqin-7583

”Urmele trecerii poporului european prin Asia ar rezulta dintr-o legenda mongola;cea a originii poporului mongol.Zeul mongol ,Tengri,era pe Pamint,intruchipat sub forma unui lup.Legenda spune ca un lup urmarind o caprioara alba(maral sau antilopa saiga),a prins-o dupa ce au trecut um piriu si cu toate incurajarile,,galeriei”-ucide-o ,maninc-o -el a luat-o de sotie.Si ca urmare a flexibilitatii acelui ,,lup”a ramas o vorba. ,,Sa nu-i spui niciodata unui lup ce trebuie sa faca!”(Le-o fi dat peste bot.)
Revin la o legenda autohtona care spune ca poporul dac se trage dintr-o printesa si un lup.Printesa o stim;Dokia-Docia sau Dakia-Dacia (de-ai cui sunteti voi ma’?De-ai Daciei,auzi intrebare!Adica ,Daci!).Lupul dacic nu este chiar un mit…pentru a putea dovedi ca esti un viteaz preaputernic si preaintelept care sa poata aspira la mina unei printese,a luat urma unei haite de lupi(care este cel mai intelept si mai viteaz?carui animal se jertfeste ce mai gras animal din turma in primele zile friguroase ale noului an!).La inceput haita i-a aratat coltii apoi l-a acceptat.Au dat cu el de toti peretii,l-au muscat dar in sfirsit a devenit unul dintre ei.Dar numai dupa ce seful haitei si-a plecat capul supus ,da,era cu adevarat un lup.Aceasta este povestea si a totemului si steagului.povestea a fost preluata de la noi de mongoli si s-a raspindit(chinezii sunt acelsi neam cu mongolii,dar pe cei din pusta nu i-au putut cuceri)Deci chinezii stiau cine sunt acei,,Daqui”!De ce Daqui si Daci?
Acum mult timp,o caravana auto romaneasca a refacut Drumul Matasii.La intrarea in China au fost intrebati de granicerii mirati ,cine sunt.,,Venim din Romania”.,,Luomania,Luomania”a inceput sa strige spre ceilati colegi.Vreau sa insist pe faptul ca ei vorbesc o alta limba .In limba celor vechi si in alfabetul lor nu exista ,,Dacia”.Dar faceau comert cu jad!Probabil expeditia a avut drept scop procurarea directa a jadului direct din acea tara ,,in care existau munti de jad”Oooopsii!Nici urma de jad,au gasit altceva ai probabil documentele scrise sun o soapta a dezamagirii spre aducere aminte.(un sirag de piatra rara/pe mosie revarsata!).Daca nu v-a placut povestea ,totusi,nu trageti in pianist!…scrie acolo…deasupra!”

”Un indiciu : Masa-getii …
De Moesia Major isi aminteste cineva ? Era pe teritoriul de azi al Kasahstanului Li se mai spunea Mezi … Nu m-as mira ca Moeso-Potamia sa fi fost tara lor ! Deci este clar ca erau cunoscuti de chinezi care le spuneau yueti … Tot in zona aia am gasit pe unele harti vechi Danai sau Dahi ori Dachi … probabil traduceri gresite ale literei „H” cu valoare fonetica „n” in alfabetul dacic , (greco-slavon) !
Si inca ceva ! Zalmoxe era Iafet fiul lui Noe ! Urmasii lui s-au numit geberic Sarmati , cu capitala la Sarmis Getica ! Sarmis era numele lui Enoh , Mercur , Hermes cunoscut ca zeu al stiintelor si cunoasterii dar si ca mesager al zeilor ! Sarmatii erau pazitorii acelor taine ascunse in Bucegi , ascunse acolo dupa razboiul care a dus la distrugerea Sodomei , Gomorei si a Turnului Babel , razboi la care au participat atat demonii cat si ingerii ! A fost cel de-al doilea mare razboi , primul avusese loc inainte de potop !”

http://www.cunoastelumea.ro/ce-spun-chinezii-antici-despre-tara-daqin-au-ajuns-chinezii-in-dacia-informatii-de-exceptie/

Despre neamul romanesc
Cel putin jumatate din dovezile propuse nu au nimic fantastic in ele - sunt concrete, materiale, palpabile (scheletul, tablitele, cultura Cucuteni etc.). Celelalte sunt doar verosimile, cata vreme sunt tinute sub oboroc, din motive pe care multi din noi le intelegem, dar nu avem forta sa le dam la o parte. Din pascate, asa s-a scris istoria noastra - mai mult scriindu-se din povestiri decat relevandu-se in splendoarea ei material-spirituala...
Sa recapitulam:
adevaruri
Doua citate a unor personalitati straine din lumea cercetarii istorice, despre neamul romanesc:
Incet, incet, cercetatorii istorici mondiali recunosc, multi chiar fatis, ca primele fiinte umane au fost in Transilvania, sau mai exact in Ardeal, cum sustine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic!
Hai sa mai reamintesc cateva lucruri uimitoare despre Romania:
1. cel mai vechi schelet, la ora actuala, de umanoid a fost gasit in Ramnicu Valcea, poreclit “pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani
2. Civilizatia straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii, la Cucuteni
3. Tablitele de la Tartaria, sint cu 1000 de ani mai vechi decat cele Sumeriene
4. Tablitele din Muntii Neamtului, tot mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August 2003; americanii si romanii patrund sub masivul bucegi si descopera o sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adica o persoana poate trai mii de ani in acelasi corp fizic, daca ar consuma asa ceva in anumite perioade stabilite
6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – cand au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planeta, caci aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita; se pare ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului, care este de fapt o lumina condensata
7. Cel mai vechi cuptor, de pe aceasta planeta, de topit metale s-a gasit la Campeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.
8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC; s-ar afla niste artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlantilor)
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlau.Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlau se afla un artefact sinonim cu cel din Bucegi
10. Padurea Baciu, din Cluj Napoca, considerata “cea mai paranormala zona de pe planeta”, conform celor de la Discovery, unii considerand-o o zona atemporala, adica un fel de spartura in continumuul spatiu-timp din acea zona!
Cam asta este topul celor 10 lucruri fantastice despre Romania

TERAPIE PRIN ISTORIE …

In vremea împăratului Wu, în secolul al doilea înainte de Cristos, prima ambasadă chineză a plecat spre vest, până în Persia şi Mesopotamia. Mai târziu, în anul 97 după Cristos, generalul Ban Chao ajunge până la ţărmul Mării Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la ţărmul Marii Negre, râvnind să treacă marea, pentru a pune piciorul în “ţara de la vest de Marea cea Mare”, numită “Ţara Daqin”.
Romanii ştiau de existenţa chinezilor, iar ţara lor o numeau Serica, “Ţara mătăsii”. Geograful Ptolemeu o reprezintă în hărţile sale cu destulă precizie. Mătasea chinezească ajungea la Roma prin intermediul perşilor, şi devenise un produs extrem de râvnit, pentru care cei bogaţi erau dispuşi să plătească orice sumă. S-a ajuns într-acolo, încât senatul a trebuit să dea decrete care să interzică purtarea mătăsurilor, atât din pricini economice, căci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cât şi din motive de moralitate: mătasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contră, îl expunea. Dar în vreme ce “nebunia mătăsii” creştea la Roma, chinezii nu păreau interesaţi de produsele romane.
Istoricul roman Florus susţinea că gloria lui Augustus ajunsese atât de departe, încât veneau să i se închine neamuri din toată lumea, precum inzii şi “oamenii mătăsii”, care locuiau “sub soare”, şi care au călătorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat în scris între chinezi şi romani.
Cei mai mulţi comentatori ai celor două cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu (”Istoria dinastiei Han Târzie”) şi cronica Weilue (”Scurtă relatare despre dinastia Wei”), sunt de părere că “Marea cea Mare” este Marea Neagră. Sub numele de Daqin, începând cu aceste cronici şi până în Evul Mediu, este cunoscut (fals!) Imperiul Roman
Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe ţărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea şi să ajungă în imperiu. Dar comercianţii perşi l-au descurajat, spunându-i că marea este atât de întinsă, încât ar putea dura chiar trei ani ca să o traverseze, dacă nu are vânturi prielnice. Aceşti comercianţi nu aveau nici un interes ca romanii şi chinezii să facă comerţ direct, fără să le plătească lor taxe. Deşi s-a oprit la ţărmul mării, Gan Ying nu s-a întors în China cu mâna goală. El a cules informaţii despre ţara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut în zona pontică. Aceste informaţii stau la baza relatărilor despre Daqin, din cele două cronici chineze. Prima cronică, cea despre dinastia Wei, a fost scrisă in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han târzie, în sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul în care solul a cules aceste informaţii este 96 dupa Cristos, când în China domnea împaratul He din dinastia Han, la Roma împaratul Nerva Traian, iar în Dacia regele Decebal.
Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagră, asa cum s-a demonstrat până la urmă. Ce se afla, în acea vreme, imediat la vest de Marea Neagră? Dacia! Pentru chinezi, acolo începea Occidentul. Chiar dacă la vremea aceea Dacia nu era cucerită, Dobrogea şi ţărmul mării erau deja romane de ceva vreme, şi în doar zece ani urma să se constituie provincia Dacia. Ţinând cont şi de faptul că documentele chineze pomenite au fost redactate la câteva sute de ani după expediţia generalului Ban Chao, nu are de ce să ne mire dacă pământul de la apus de Marea Neagră era considerat ca făcând parte din Imperiul Roman. Aşadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.
Primul lucru pe care îl aflăm este acela că Ţara Daqin este condusă de un rege, care nu domneşte pe viaţă, ci poate fi schimbat, dacă semnele divine o cer (în caz de calamităţi naturale, de pildă), iar regele se retrage de bună voie, fără nici o supărare. Istoricii n-au reuşit să gasească vreo asemănare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo împaratul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Dacă însă privim spre Dacia, ne amintim că tocmai în acele vremuri, în anii 80 după Cristos, Duras îi cedase tronul de bună voie lui Decebal, simţindu-se prea bătrân ca să facă faţă ameninţării romane care se ivea la orizont. Cu siguranţă, în astfel de împrejurări, era consultată voinţa lui Zamolxe. Se mai spune în documentele chineze că, pe lângă rege, exista şi un grup de 36 de căpetenii militare, care deliberau în diverse probleme. Dacă unul singur era absent, întâlnirea nu mai avea loc. Cine erau aceşti 36 generali, cum îi numeşte cronica chineză? Consulii nu puteau fi, căci aceştia erau doar doi, aleşi anual. Numărul cel mai mare de consuli într-un singur an s-a înregistrat în vremea împăratului Commodus, 25 la număr, dar nu au funcţionat simultan şi a fost o excepţie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea câteva sute de membri. Dacă însă luăm în considerare Dacia, e posibil şi chiar firesc ca, alături de rege, să fi existat şi un consiliu alcătuit din căpeteniile cetăţilor (davelor) supuse lui Decebal.
Următoarea informaţie este despre capitala acestei ţări, care este înconjurată de ziduri de piatră. Din nou, nici o asemănare, nici cu Roma, nici cu alte oraşe mari ale imperiului. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau, într-adevăr, înconjurate de ziduri de piatră, însă despre Roma nu se poate spune aşa ceva: Roma nu era apărată de ziduri la vremea aceea!
Capitala descrisă de chinezi nu seamană deloc cu Roma. Ea este alcatuită dintr-un sediu central şi alte patru palate, iar regele petrecea câte o zi în fiecare din cele cinci sedii, rezolvând diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o sută de li (41,6 km), deci aceasta era distanţa parcursă de rege în cinci zile, între cele cinci cetăţi. Cu toate eforturile de a înţelege acest pasaj, istoricii au trebuit să se dea bătuţi: nu este vorba despre Roma. Dacă ne gândim însă la Sarmisegetuza Regia, în preajma căreia se aflau câteva cetăţi puternice, asemănarea este destul de mare. Sarmisegetuza (în traducere “mă grăbesc să curg”) era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetăţile de la Costeşti, Blidaru, Baniţa, Piatra Roşie, cu funcţii militare şi religioase, dar şi aşezarea civilă de la Feţele Albe. De asemenea, e posibil să existe şi alte cetăţi sau aşezări în zonă, încă nedescoperite de arheologi. Drumul total însumat între cele cinci cetăţi enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri.
Ţara Daqin este o ţara foarte bogată. Pământurile sale sunt pline de aur şi argint, iar locuitorii ei se ocupă cu agricultura, cultivând cinci feluri de cereale. Comercianţii sunt foarte cinstiţi, nu au două preţuri. Daqin are mult grâu şi resurse alimentare din belsug şi ieftine. Oamenii sunt primitori, iar când la hotar sosesc soli din ţările vecine, li se trimit cai de poştă, pentru a ajunge în capitală, unde regele le face daruri în aur.
Nu există hoţi şi bandiţi. Zece bănuţi de argint valorează cât un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucrează sticla şi fabrică arcuri şi săgeţi (chinezii fabricau şi ei sticlă dar mată, nu transparentă ca noi). Ca să ajungi în această ţară, poţi să mergi şi pe uscat din Persia, înconjurând marea pe la nord. Se spune chiar că ar fi existat un pod imens, de câteva sute de kilometri, care lega nordul mării cu ţara Daqin.
Am început prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, ăşi duceau traiul nişte europeni blonzi, cu părul împletit şi cu îmbrăcăminte occidentală. Apoi cum chinezii, cercetând Asia Centrală, au ajuns până la Marea Caspică şi apoi la Marea Neagră, descriind o ţară ce se afla imediat la vestul mării, destul de asemănătoare cu Dacia. De bună seamă, ideea că un sol sau o ambasadă chineză a ajuns aproape de Dacia poate fi şocantă. Dar nimic nu ne împiedică să admitem că şi dacii auziseră de Ţara Mătăsii şi chiar i-au întâlnit pe locuitorii acestei ţări.
O senzaţională hartă chineză, redactată în 1418 pe o bucată de piele de gazelă, a fost dată publicităţii acum câţiva ani. Ea reprezentă cu mare precizie toată lumea cunoscută, cu Americi cu tot. Harta a aparţinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns în America înaintea lui Columb. Hărţile exploratorilor europeni nu erau decât copii după această hartă. Aşadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a făcut înconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintâi care a ocolit Capul Bunei Speranţe, nu căpitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintâi străini care au pus piciorul în Brazilia, Mozambic şi Angola, nici spaniolii în Chile, Peru, Argentina, Columbia şi Venezuela. Chinezii le-au luat-o înainte. Iar înaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns în America în secolul XI şi au redactat o hartă şi mai senzaţională a celor două Americi, harta Vinland.

Tags:apa filtrata, apa potabila, apa pura, Augustus, Ban Chao, Baniţa, Batumi, Blidaru, chinezească, Columb, Commodus, Cook,Costeşti, cronica Weilue, Dacia, Daqin, Decebal, Duras, filtre apa, Florus, Gan Ying, Georgia, harta, Hou Hanshu, Magellan,Mătasea, Munţii, Orăştiei, osmoza inversa, Piatra, Ptolemeu, Romanii, Roşie, Serica, Ţara, Ţara Daqin, Vasco da Gama, Vinland,Zamolxe, Zheng He

http://www.drpro.ro/2010/07/terapie-prin-istorie/

Este clar ca cele mai vechi civilizatii ale planetei se atrag si in final se unesc pentru a a salva planeta inca albastra.
Noi, reprezentantii actualei civilizatii, suntem niste impertinenti, crezandu-ne buricul Istoriei. Au fost civilizatii umane si inainte de noi, ne vor urma alte civilizatii - numai si numai pentru ca ne consideram simpli oameni (homo sum), semeni tuturor vietuitoarelor de pe planeta, si nu copii ai lui Dumnezeu dotati cu minte si suflet...
Da, chiar si acum multe milenii, pe Pamant se traia, se iubea, se construia, se pizmuia, se cucerea, se suferea, nu se suferea (se ura), se razboia, se darama...
Istoria se tot repeta, numai noi nu vrem sa invatam din lectiile ei!

Tara Daqin
Gauri negre ale istoriei. Au ajuns chinezii in Dacia?

Se spune ca in cele mai vechi timpuri, Apusul si Rasaritul nu stiau unul de celalalt, cele doua jumatati de lume ducandu-si veacul fiecare in felul ei. Totusi, o alta istorie, mai putin cunoscuta, incepe sa se scrie, pe baza documentelor vechi, chineze, si a ultimelor descoperiri arheologice. Europenii au ajuns in China acum patru mii de ani, iar chinezii, la randul lor, au batut la poarta Europei in vremea lui Decebal, dorind sa ajunga in "tara Daqin", aflata la vestul Marii Negre.

Frumoasa din Loulan si omul cu zece palarii

Din perspectiva europeanului, lumea noastra de pana la Columb s-a impartit intotdeauna in doua: Occident si Orient. Istoricii au considerat multa vreme ca cele doua jumatati de lume au evoluat independent in vremurile vechi, mai ales in partile lor extreme, abia avand stire una de existenta celeilalte. Undeva, spre mijlocul marelui continent Eurasia, neamurile si culturile uneori se impleteau, alteori se ciocneau, dar despre contacte serioase, intre Apusul Europei si Orientul indepartat, in vremurile de demult, cartile de istorie nu ne spun nimic.
Vechile documente chinezesti povestesc, totusi, despre existenta in trecut a unor oameni blonzi, cu parul lung, numiti poporul bai, aflati la granita de nord-vest a Chinei, de la care chinezii cumparau "piatra raiului", mult ravnitul jad. Evident, istoricii nu au dat crezare acestor relatari. Ce sa caute niste blonzi in China, in urma cu cateva milenii? Dar iata ca arheologia ultimelor decenii a oferit o surpriza de mari proportii. In vestul Chinei, in desertul Taklamakan, pe traseul viitorului Drum al Matasii, au fost scoase la iveala numeroase mumii perfect conservate. Ele sunt ale unor "chinezi" de acum 4000 de ani, cu imbracaminte de tip european foarte bine pastrata, inalti, robusti, blond-roscati sau sateni, cu parul ondulat, adesea impletit in cozi, probabil cu ochi albastri sau verzi... Si tocmai cand credeam ca cele doua jumatati de lume nu s-au intalnit in vremuri atat de vechi, aflam, in urma analizelor genetice, ca acesti misteriosi blonzi sunt, cu siguranta, europeni! Mai mult, tesaturile hainelor lor aduc foarte mult cu imbracamintea neoliticului european. Misteriosii europeni ajunsi la capatul lumii orientale acum patru milenii au vesminte sofisticate, viu colorate, au fetele tatuate si trasaturi armonioase. Cea mai veche mumie este cea a unei femei foarte frumoase, cu par saten, numita "frumoasa din Loulan". Chipul sau a fost reconstituit cu destul de mare precizie. O alta mumie celebra este cea a unui barbat care a fost ingropat impreuna cu zece palarii. Unii sustin ca este vorba de celti, ajunsi aici cine stie in ce imprejurare - si e adevarat, asemanarile cu celtii sunt izbitoare, altii, ca ar fi vorba de iranieni sau de neamul toharilor - misteriosii indo-europeni ajunsi in Asia Centrala. Dupa cateva decenii de la descoperire, specialistii continua sa se minuneze in fata acestui ciudat neam, fara sa cada la intelegere cu privire la grupul etnic de care apartineau. Un lucru este cert: acesti blonzi-roscati cu ochi albastri sunt europeni, iar intre cele doua jumatati de lume existau cu siguranta legaturi, poate chiar in sensul influentarii reciproce. Iar documentele chineze, ignorate de istorici, au spus adevarul.

"Imparatul Rosu" si "Imparatul Verde"

Au trecut secolele, iar estul si vestul par sa nu se mai fi intalnit.
Tanarul si neegalatul Alexandru cel Mare si-a intins imparatia pana departe in Asia Centrala, fondand in anul 329 inainte de Cristos orasul Alexandria Eschate ("Alexandria cea indepartata") la granita cu regiunea Xinjiang a Chinei de astazi, in actualul Tadjikistan. Grecii au ramas in zona timp de trei secole, iar la un secol dupa Alexandru, si-au extins influenta si mai departe, organizand o expeditie pana in Kasgar. Aceasta este prima ocazie consemnata, in care vestul se intalneste direct cu enigmaticul neam al chinezilor. Totusi, imperiul lui Alexandru a fost unul efemer, iar adevarata putere a apusului a constituit-o Imperiul Roman, a carui poveste contine si un capitol captivant, dar mai putin stiut, legat de China.
Au fost odata ca niciodata doua mari imparatii, cele mai mari de pe Pamant la acea vreme: la soare-rasare Imperiul Chinez, iar la soare-apune Imperiul Roman.
In vremea dinastiei Han, cand tara de la rasarit se afla in epoca sa de aur, romanii isi traiau si ei perioada de glorie, sub primul lor imparat, Augustus.
Ca si astazi, europenii stiau putine lucruri despre orientali, iar pentru chinezi, Roma era aproape un tinut mitic, la capatul lumii, locul unde soarele se cufunda in mare.
Intre cele doua mari puteri exista o a treia, nu la fel de intinsa, dar puternica si apriga, care impiedica cu buna stiinta legaturile dintre cele doua: persii. Ei erau cei care intermediau comertul Chinei cu Occidentul si pe cel al Romei cu Orientul, percepand taxe pentru trecerea caravanelor pe teritoriul lor. Persii au dat mare bataie de cap romanilor. Pentru Cezar, supunerea dacilor si a persilor au constituit ultimele sale planuri, pe care nu a apucat sa le duca la indeplinire. Mai tarziu, Traian ii va implini visul, cucerind o parte din Dacia si o parte din regatul part, cu mari eforturi. Imparatul Hadrian, care a venit pe tron dupa Traian, si-a dat seama cat era de dificil sa mentina aceste doua noi cuceriri. A renuntat repede la teritoriile persilor si era cat pe ce sa renunte si la Dacia, daca prietenii sai nu l-ar fi sfatuit sa se razgandeasca. Oricum, nu mult mai tarziu, Dacia va fi abandonata. Dacii si persii, ultimii cuceriti si primii eliberati, sunt simbolul dusmanului greu de infrant, dar si mai greu de tinut sub ascultare.
Sub regii dinastiei Han, si mai ales in dinastia Han tarzie, puterea chineza s-a extins departe, spre vest, unde niciodata nu mai ajunsese.
In vremea imparatului Wu, in secolul al doilea inainte de Cristos, prima ambasada chineza a plecat spre vest, pana in Persia si Mesopotamia.
Mai tarziu, in anul 97 dupa Cristos, generalul Ban Chao ajunge pana la tarmul Marii Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la tarmul Marii Negre, ravnind sa treaca marea, pentru a pune piciorul in "tara de la vest de Marea cea Mare", numita "Tara Daqin".
In acelasi timp, sub Traian, puterea romana a inaintat spre rasarit cel mai departe in istoria sa multiseculara. Era momentul ca cei doi giganti sa se intalneasca.
Prima ambasada romana in China, consemnata in documente, dateaza din anul 166, cand imparatul Andun (identificat cu Marcus Aurelius Antoninus) trimite un grup de romani cu daruri pentru imparatul Chinei. Aceleasi documente sustin ca Roma dorea de multa vreme sa lege contacte cu China, dar ca mereu era impiedicata de persi, care aveau tot interesul sa nu lase cele doua puteri sa intre in legatura directa, pentru a nu pierde rolul de intermediator al produselor.

Gladiator roman pe un pahar chinezesc
Multa vreme, istoricii nu au dat crezare acestor informatii, mai ales ca documentele romane nu pomeneau nimic despre intentiile de alianta cu China. Totusi, ele au fost confirmate de sapaturile arheologice din Vietnam, unde au fost descoperite monede cu efigia imparatului Marcus Aurelius. Din nou, documentele au avut dreptate.
Romanii stiau de existenta chinezilor, iar tara lor o numeau Serica, "Tara matasii". Geograful Ptolemeu o reprezinta in hartile sale cu destula precizie. Istoricul roman Florus sustinea ca gloria lui Augustus ajunsese atat de departe, incat veneau sa i se inchine neamuri din toata lumea, precum inzii si "oamenii matasii", care locuiau "sub soare", si care au calatorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat in scris intre chinezi si romani.
Matasea chinezeasca ajungea la Roma prin intermediul persilor, si devenise un produs extrem de ravnit, pentru care cei bogati erau dispusi sa plateasca orice suma. S-a ajuns intr-acolo, incat senatul a trebuit sa dea decrete care sa interzica purtarea matasurilor, atat din pricini economice, caci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cat si din motive de moralitate: matasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contra, il expunea. Dar in vreme ce "nebunia matasii" crestea la Roma, chinezii nu pareau interesati de produsele romane. Doar sticla transparenta ii seducea, caci ei nu ajunsesera sa o produca decat sub forma mata.
Ambasada trimisa spre vest de imparatul Wu, pentru a cerceta tinuturile ce se margineau cu China, a fost primul pas in aparitia Drumului Matasii, viitoarea magistrala comerciala care lega capitala Chinei de atunci, Changan (azi Xian), cu tarmurile rasaritene ale Marii Mediterane, strabatand toata Asia Centrala.
Tot in aceeasi vreme, relatiile chinezilor cu persii au cunoscut o mare inflorire. Noua cale comerciala a ajuns sa aiba peste 8000 de kilometri, in cea mai mare parte pe uscat, cu mai multe ramificatii. Marco Polo este primul european care a strabatut Drumul Matasii, de la Venetia pana in China, la sfarsitul secolului XIII.

Dupa dezintegrarea imperiului mongol si a celui bizantin, Drumul Matasii a fost parasit, iar europenii au cautat noi cai catre China, de data aceasta maritime.

Un sol chinez la poarta Europei

Dar sa ne intoarcem acum la generalul Ban Chao, care ajunsese pe tarmul Marii Caspice, de unde l-a trimis pe Gan Ying in tara Daqin, care se afla la vest de "Marea cea Mare".
Cei mai multi comentatori ai celor doua cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu ("Istoria dinastiei Han Tarzie") si cronica Weilue ("Scurta relatare despre dinastia Wei"), sunt de parere ca "Marea cea Mare" este Marea Neagra.
Sub numele de Daqin, incepand cu aceste cronici si pana in Evul Mediu, este cunoscut Imperiul Roman. Numele mai vechi al Imperiului Roman era Lichien.
Alti comentatori spun ca solul a ajuns, de fapt, la Oceanul Indian, in sud, iar Daqin se refera la teritoriile romane din Orient, anume Egiptul si Mesopotamia.
Totusi, descrierile exploratorului nu se potrivesc deloc cu ipoteza inaintarii spre sud, caci Peninsula Arabica nu este pomenita, si nici stramtorile Hurmuz si Bab-el-Mandeb, care separau Golful Persic si Marea Rosie de Marea Arabiei. Din contra, este vorba de o mare intinsa, a carei traversare ar dura cateva luni, si dincolo de care incepe Imperiul Roman.
Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe tarmul estic al Marii Negre, in actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma sa traverseze marea si sa ajunga in imperiu. Dar comerciantii persi l-au descurajat, spunandu-i ca marea este atat de intinsa, incat ar putea dura chiar trei ani ca sa o traverseze, daca nu are vanturi prielnice. Acesti comercianti nu aveau nici un interes ca romanii si chinezii sa faca comert direct, fara sa le plateasca lor taxe.
Desi s-a oprit la tarmul marii, Gan Ying nu s-a intors in China cu mana goala. El a cules informatii despre tara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut in zona pontica. Aceste informatii stau la baza relatarilor despre Daqin, din cele doua cronici chineze. Prima cronica, cea despre dinastia Wei, a fost scrisa in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han tarzie, in sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi.
Anul in care solul a cules aceste informatii este 96 dupa Cristos, cand in China domnea imparatul He din dinastia Han, la Roma imparatul Nerva, iar in Dacia regele Decebal.

Tara Daqin - tinutul mitic de la vest de Marea cea Mare

Multa bataie de cap au dat istoricilor aceste relatari despre tinutul de la vest de mare.
In primul rand, numele: ce inseamna "Daqin"? De ce au numit asa Imperiul Roman, cand exista un nume mai vechi (Lichien), derivat de la numele orasului Alexandria?
De cele mai multe ori, numele chineze sunt forme modificate ale numelor auzite din gura strainilor.
Dar Daqin nu putea proveni de la nimic cunoscut, spun cercetatorii.
Unii s-au gandit ca poate provine de la Antiohia.
Una din cele doua cronici a incercat sa dea o explicatie acestui nume: Daqin inseamna "Marea China". Qin este numele dinastiei care a domnit inaintea dinastiei Han. Sub primul imparat Qin a avut loc unificarea Chinei, si de aici numele acestei tari. Dar de ce ar fi numit chinezii un teritoriu necunoscut, aflat la capatul lumii, cu numele propriei lor tari, calificand-o si drept "mare"?
Tot cronica incearca sa dea un raspuns, deloc convingator: pentru ca oamenii aceia seamana mult cu chinezii, adica sunt inalti si cinstiti! Bineinteles, romanii nu semanau cu chinezii, si chiar daca ar fi semanat, nu s-ar fi justificat numele de "Marea China". Cel mai probabil, este vorba de o interpretare populara, de o desfacere a numelui in doua bucati, da "mare" si qin "China". Ramane un mister pentru istorici de ce a fost schimbat numele Imperiului Roman in aceste cronici in Daqin si de unde vine acest nume.
De putina vreme a aparut la noi, in traducere, o carte despre istoria Chinei, in care este reprodus un scurt fragment din cronica Hou Han Shu. Intr-o scurta semnalare din revista "Dacia Magazin", Gheorghe Seitan propunea sa vedem in acest cuvant numele Daciei. Cat de nebuneasca este aceasta interpretare? Cu nimic mai temerara decat plimbarea solului chinez de catre istorici, ba la golful Persic, ba la Marea Rosie, ba la Mediterana, ba in Georgia. Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagra, asa cum s-a demonstrat pana la urma. Ce se afla, in acea vreme, imediat la vest de Marea Neagra? Dacia! Pentru chinezi, acolo incepea Occidentul. Chiar daca la vremea aceea Dacia nu era cucerita, Dobrogea si tarmul marii erau deja romane de ceva vreme, si in doar zece ani urma sa se constituie provincia Dacia. Tinand cont si de faptul ca documentele chineze pomenite au fost redactate la cateva sute de ani dupa expeditia generalului Ban Chao, nu are de ce sa ne mire daca pamantul de la apus de Marea Neagra era considerat ca facand parte din Imperiul Roman. Asadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.
Dar ca sa nu ramanem la o pura speculatie lingvistica, ar trebui sa vedem cum este descris acest teritoriu de catre autorii chinezi si daca descrierea se potriveste cu Dacia sau, mai degraba, cu alta parte a Imperiului Roman.
Primul lucru pe care il aflam este acela ca Tara Daqin este condusa de un rege, care nu domneste pe viata, ci poate fi schimbat, daca semnele divine o cer (in caz de calamitati naturale, de pilda), iar regele se retrage de buna voie, fara nici o suparare. Istoricii n-au reusit sa gaseasca vreo asemanare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo imparatul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Daca insa privim spre Dacia, ne amintim ca tocmai in acele vremuri, in anii 80 dupa Cristos, Duras ii cedase tronul de buna voie lui Decebal, simtindu-se prea batran ca sa faca fata amenintarii romane care se ivea la orizont. Cu siguranta, in astfel de imprejurari, era consultata vointa lui Zamolxe.
Se mai spune in documentele chineze ca, pe langa rege, exista si un grup de 36 de capetenii militare, care deliberau in diverse probleme. Daca unul singur era absent, intalnirea nu mai avea loc. Cine erau acesti 36 generali, cum ii numeste cronica chineza? Consulii nu puteau fi, caci acestia erau doar doi, alesi anual. Numarul cel mai mare de consuli intr-un singur an s-a inregistrat in vremea imparatului Commodus, 25 la numar, dar nu au functionat simultan si a fost o exceptie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea cateva sute de membri. Daca insa luam in considerare Dacia, e posibil si chiar firesc ca, alaturi de rege, sa fi existat si un consiliu alcatuit din capeteniile cetatilor (davelor) supuse lui Decebal. Pe langa rege si consiliul generalilor, exista si un departament al arhivelor, mai spune crónica.
Urmatoarea informatie este despre capitala acestei tari, care este inconjurata de ziduri de piatra. Din nou, nici o asemanare, nici cu Roma, nici cu alte orase mari ale imperiului. Cetatile dacice din Muntii Orastiei erau, intr-adevar, inconjurate de ziduri de piatra, insa despre Roma nu se poate spune asa ceva: Roma nu era aparata de ziduri la vremea aceea! In timpurile vechi, cand se lupta cu cartaginezii si cu galii, Cetatea Eterna avea ziduri de aparare. Insa cand puterea sa a inceput sa creasca si toate teritoriile din jurul sau ii erau supuse, nu a mai avut nevoie de o astfel de protectie. Vechile ziduri construite in vremea regelui Servius au mai fost de folos pana spre sfarsitul republicii. Abia in vremea imparatului Aurelian, in secolul Iii dupa Cristos, s-a construit un nou zid, dar de caramida.
Capitala descrisa de chinezi nu seamana deloc cu Roma. Ea este alcatuita dintr-un sediu central si alte patru palate, iar regele petrecea cate o zi in fiecare din cele cinci sedii, rezolvand diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o suta de li (41,6 km), deci aceasta era distanta parcursa de rege in cinci zile, intre cele cinci cetati. Cu toate eforturile de a intelege acest pasaj, istoricii au trebuit sa se dea batuti: nu este vorba despre Roma. Daca ne gandim insa la Sarmisegetuza Regia, in preajma careia se afla cateva cetati puternice, asemanarea este destul de mare. Sarmisegetuza era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetatile de la Costesti, Blidaru, Banita, Piatra Rosie, cu functii militare si religioase, dar si asezarea civila de la Fetele Albe. De asemenea, e posibil sa existe si alte cetati sau asezari in zona, inca nedescoperite de arheologi. Drumul total insumat intre cele cinci cetati enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri. Daca mergem pe firul acestei speculatii, e drept, nu putem sti cu precizie care erau celelalte patru "palate", dar trebuie sa recunoastem ca este cea mai apropiata varianta de descrierea cronicii chineze, si ca Roma nu are nici o legatura cu acest pasaj.
Tara Daqin este o tara foarte bogata. Pamanturile sale sunt pline de aur si argint, iar locuitorii ei se ocupa cu agricultura, cultivand cinci feluri de cereale. Comerciantii sunt foarte cinstiti, nu au doua preturi. Daqin are mult grau si resurse alimentare din belsug si ieftine. Oamenii sunt primitori, iar cand la hotar sosesc soli din tarile vecine, li se trimit cai de posta, pentru a ajunge in capitala, unde regele le face daruri in aur.
Seamana aceasta descriere cu Roma? Locuitorii tarii stiu sa-si brodeze hainele cu fir de aur, stiu sa aureasca obiectele si au o panza fina pe care o numesc "blanita de oaie". Nu exista hoti si banditi. Zece banuti de argint valoreaza cat un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucreaza sticla si fabrica arcuri si sageti.
Ca sa ajungi in aceasta tara, poti sa mergi si pe uscat din Persia, inconjurand marea pe la nord. Se spune chiar ca ar fi existat un pod imens, de cateva sute de kilometri, care lega nordul marii cu tara Daqin.
Cat din aceasta descriere se potriveste cu Roma si cat cu Dacia?
De buna seama, istoricii care au studiat documentele chineze nu stiau mare lucru despre Dacia si nu au banuit ca ar putea fi vorba despre ea in aceste descrieri.

Cum se scrie historia

Poate ca Daqin este Dacia, dar a ajuns sa desemneze, prin generalizare, lumea de la apus, Imperiul Roman. Sau poate ca nu este Dacia, ci un cuvant misterios care se refera la un teritoriu greu de identificat din Imperiul Roman.
Exista si nepotriviri in descriere, mai ales cand se vorbeste despre prezenta fiarelor salbatice in Daqin, intre care sunt enumerati tigrii si leii. Dar daca trimisul chinez ar fi vazut un animal specific Europei temperate, cum este de pilda rasul, cum l-ar fi numit? Romanii insisi, cand au vazut prima oara elefanti, in campania impotriva lui Hannibal, au spus ca sunt "boi cu trompa".
De asemenea, sunt pomenite unele plante exotice care nu cresc in Dacia, ca si diverse pietre pretioase rare in aceasta zona.
Informatiile au trecut din gura in gura si au ajuns in China, unde au fost transpuse in scris dupa cateva secole. E posibil ca descrierile sa fie foarte deformate. Dar, cum am vazut mai sus, cele mai incredibile informatii oferite de scrierile chineze au fost confirmate pana la urma. Un lucru e cert: mai nimic din aceste descrieri nu se potriveste cu Roma, dar destul de multe se potrivesc cu Dacia. Iar tara descrisa este numita explicit "Tara de la vest de mare".
Am inceput prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, isi duceau traiul niste europeni blonzi, cu parul impletit si cu imbracaminte occidentala. Apoi cum chinezii, cercetand Asia Centrala, au ajuns pana la Marea Caspica si apoi la Marea Neagra, descriind o tara ce se afla imediat la vestul marii, destul de asemanatoare cu Dacia. De buna seama, ideea ca un sol sau o ambasada chineza a ajuns aproape de Dacia poate fi socanta.
Dar nimic nu ne impiedica sa admitem ca si dacii auzisera de Tara Matasii si chiar i-au intalnit pe locuitorii acestei tari.
Occidentul stie foarte putin despre China.
Lumea a inceput sa afle, de putina vreme, ca exploratorii chinezi strabatusera lumea intreaga inaintea europenilor.
O senzationala harta chineza, redactata in 1418 pe o bucata de piele de gazela, a fost data publicitatii acum cativa ani. Ea reprezenta cu mare precizie toata lumea cunoscuta, cu Americi cu tot.Harta a apartinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns in America inaintea lui Columb.
Hartile exploratorilor europeni nu erau decat copii dupa aceasta harta. Asadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a facut inconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintai care a ocolit Capul Bunei Sperante, nu capitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintai straini care au pus piciorul in Brazilia, Mozambic si Angola, nici spaniolii in Chile, Peru, Argentina, Columbia si Venezuela. Chinezii le-au luat-o inainte. Iar inaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns in America in secolul Xi si au redactat o harta si mai senzationala a celor doua Americi, harta Vinland. Dar aceasta este deja o alta poveste.
In acest context, nu ar trebui sa ne mire daca gasim in scrierile chineze referiri la Dacia. Istoria se scrie si se rescrie mereu, sau cel putin asa ar trebui sa fie. Nimic nu este definitiv in stiinta istoriei: fiecare ciob nou descoperit sau fiecare fraza dintr-un document poate duce la rasturnarea unui manual intreg de istorie, a unor teorii ce au dainuit timp de secole. Insa istoria este scrisa de istorici si de ei depinde modul in care adevarul este reconstituit.

http://www.formula-as.ro/2006/748/societate-37/tara-daqin-7583-print

Comentarii NET , Impresii și Opinii

sâmbătă, 31 august 2013

România făcută praf

Europa privită din viitor

Hrana vie

Duda a pus mâna pe Casa Regală

Nu poti multiplica bogatia divizand-o !

Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

Fii propriul tău nutriționist

Maya ramane o civilizatie misterioasa

Slăbești daca esti motivat

Serbet de ciocolata

Medicament retras - folosit în diabet

Brexit-ul - Spaima Europei

Virusul Misterios

Sistemele solare - apă caldă

Aparitia starii de insolventa

TRUMP ESTE PRESEDINTE