Se afișează postările cu eticheta China. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta China. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Un lider CFR-ist



Ca roman, fost CFR-ist si fost lider de sindicat la SNCFR, m-am luptat si ma lupt pentru salvarea a ceea ce a mai ramas din fosta a doua armata a Romaniei.
Privesc nu cu invidie si uimire ce au putut sa faca prietenii nostrii chinezi in domeniul transporturilor feroviare si cum au ajuns ale noastre. Oare tiganul Stoica din Toflea-Galati va face din SNCFR cel putin ce a fost odata.Am stat de vorba cu actualii lideri de sindicat din SNCFR si au solutii viabile pentru redresarea si revigorarea CFR, printre care si nationalizarea SNCFR asa cum s-a procedat in Anglia si Franta, ori formarea unui mare holding printro colaborare eficienta cu R.P.Chineza. De teama unei astfel de colaborari turbeaza de furie DISTRUGATORUL de la Cotroceni.Domnul prim-ministru Victor Ponta are sansa de a ramane in istorie ca salvator al CAILOR FERATE ROMANE. Poate da oare cu piciorul la o asa sansa? Considera ca propunerea facuta de Liviu Dragnea de a imparti pe bucatele baronilor locali si SNCFR-UL AR FI O SOLUTIE? Fostul CFR a fost o UNITATE PRIN DIVERSITATE. Priviti cum sunt transporturile feroviare la chinezi si nu puteti sa nu-mi dati dreptate. Va face Dragnea cu baronii lui asa ceva in transpoturie feroviare ,sau tiganul Stoica din Toflea-Galati?

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


 


Un lider CFR-ist

Mama lui de comunism capitalist! Oare ce-ar fi fost de tara asta imensa, dupa o lovilutie ca la noi ? 
E liniste-n Tian-an-men. Si ce mai tren !
Vorba comentatorului: "Unde ataseaza vagonul de Husi"? 
Vin si-ntreb si eu : da' cum se-ajunje la viseu?




Chinezii astia comunisti !!! Care sunt in numar de numai...1miliard si 400de milioane de locuitori...!!!

Sa fii aici impegat de miscare??? Nici macar nu au linii de manevra...
Unde ataseaza vagonul de Husi, sa ne urcam din timp ca nu mai gasim locuri...

Oh, Doamne Dumnezeule!!!!! Arata mai degraba cu niste macaroane !!!

Trenul Accelerat 67 in directia:
Bucuresti Ploiesti Adjud Buzau - Rimnicu Sarat Focsani Tecuci Birlad Crasna Iasi....
pleaca de la peronul 7.... hahahaha.... Care o fi aici peronul 7??????


Cu o viteza de 350 Km/H, parcurge distanta Beijing Shanghai in numai 4 ore.
Pretul biletului :
Clasa economie: 555RMB Yaun = $85,
Clasa de business 935 RMB Yuan = $143
O cursa regulata de avion pargurge distanta in 1.5 ore si pretul biletului este de 4 5 ori mai scump.
Pai asta este locomotiva? Si carbunii unde sint? De asta toti sint grasi, nu mai da nimeni la lopata !!!
Traveseaza sau survoleaza Beijing-ul ???
Ei... unde sint milioanele de biciclete care au facut Beijing-ul celebru ???
Hei, duduie, lasa joaca pi piron... treciti la vagon !!!
Cele mai frumoase fete, mai mai mai.....

Oare cei care lucreaza la CFC (Caile Ferate Chineze ) au permise pentru calatorii gratuite????
Nu cred. Tot CFR-ul e mai tare!!!!! J
Si daca e frig in Shanghai
Si incontinu ploua,
Ma sui in trenul de Beijing
Si mi se rupe-n doua!
Vine trenul cu vagoane,
Si-n vagoane sunt cucoane...
La revedere, tabara draga !

Mai trenule, in fiecare seara
Eu te astept cu floricele-n gara!!!!
Ei floricele, aparate de fotografiat digitale... ca toate se fac la ei...
Se pregateste mincarea. J

Ei uite si vagonul restaurant, dar mi se pare ca nu au linguri si furculite...
daca nu stii sa folosesti betisoarele?!... comanzi numai biscuiti J
Biscuiti ostenii mei!
Biscuim, maria ta!!!!

Este foarte silentios: 66.5 dB nivelul zgomotului este mai jos decit intr-un birou obisnuit unde se masoara cam 90 dB

Exista conectie la internet si bineinteles televizor. Da filme porno?!...
Pentru clasa de business... Tot asa a ramas... cine poate oase roade...


Personalul saluta calatorii la imbarcare:
Va mai aduceti aminte impegatul cu fluierul pe peronul garii ???
Si anuntul de la megafon:
Atentiune trenul pleaca,
Nu se umbla dupa apa.
Va rugam poftiti la vagoane!!!!











vineri, 12 iulie 2013

Inertia Bogățiilor Comuniste

”Romania traiește , încă ,  din inertia 
bogățiilor create in Epoca Comunistă !”


  • "Şi a început privatizarea. Adică trecerea în proprietatea privată a bunurilor statului comunist, acumulate timp de 50 de ani. Prin orice fel de mijloace. Cu bani şi, mai ales, fără".
    Gresit! Potrivit Constitutiei de atunci, bunurile erau proprietate a intregului popor


    Capturarea statului român

    de Petru Romoşan


    Petru Romoşan
    “État voyou” a fost expresia folosită zilele trecute despre statul român de deputatul francez Pierre Lellouche, fost ministru, adică “stat derbedeu”, “stat huligan”. Deputatul francez îi atrăgea atenţia ambasadorului român la Paris, Bogdan Mazuru, că el, ambasadorul, cunoaşte cu siguranţă condiţiile absolut nedemne pe care le îndură ţiganii, cu toate miliardele de euro deversate de Europa pentru a ajuta România. Unde au dispărut miliardele, pe care nu le-au văzut nici România şi nici ţiganii români, nu e deloc clar. Iar expresia “État voyou” (rogue state, în engleză) poate fi folosită despre România ? Se discută de multă vreme, mai ales în SUA, despre rogue states, failed states (state eşuate), stat mafiot, stat capturat etc. Se fac liste şi clasamente. Le puteţi găsi pe Internet. A atins România nivelul unui stat capturat, al unui stat eşuat ? Tot zilele trecute, Doru Bădescu, preşedintele CNAS, şi-a prezentat demisia, care i-a fost acceptată, după ce i-a acuzat pe preşedintele Băsescu şi anturajul său de practici mafiote în legătură cu readucerea dr. Lucian Duţă la CNAS. Să fi ajuns România atît de jos, încît să i se poată aplica etichete atît de teribile ?

  • Vezi și

    1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

    2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

    3. Scara de valori a societății romanești 

    Europa privită din viitor

    Hrana vie

    1. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

    2. Destinatii uimitoare pe glob

    3. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

    4. Primarul care nu frură

    Duda a pus mâna pe Casa Regală

    Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

    Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

    1. O Nouă Republică

    2.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

    3. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

    Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

    1. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

    Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

    Fii propriul tău nutriționist

    Maya ramane o civilizatie misterioasa

    Slăbești daca esti motivat

    Serbet de ciocolata

    1. Set medical Covid necesar acasă

    Medicament retras - folosit în diabet

    Brexit-ul - Spaima Europei

    Virusul Misterios

    1. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

    Sistemele solare - apă caldă

    1. Economisirea energiei electrice

    2.  Hoțul de cărți

    Aparitia starii de insolventa

    TRUMP ESTE PRESEDINTE

    1. Microbii din organismul uman

    2. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

    3. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

    4. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

    5. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

    6. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


     

    Dar care a fost şi încă ar trebui să fie rolul statului ? Să cităm un mare economist român şi om de stat exemplar, uitat azi, în febra privatizării bunurilor statului şi a statului însuşi, cu instituţiile sale, să-l cităm pe liberalul Vintilă Brătianu : “Evul modern, distrugînd feudalitatea, a adus după o lungă luptă constituirea statelor pe bază mai întîi teritorială, apoi naţională. Nevoile economice, ca şi cele politice s-au schimbat în această perioadă şi schimbul nu numai nu s-a mai limitat mai cu seamă, ca în Evul Mediu, între oraş şi satele dimprejur, dar după ce s-a întins în hotarele fiecărui stat, a depăşit şi pe acesta. Dar pînă acum trei secole rolul statului era restrîns mai cu seamă la apărarea contra agresiunilor din afară. Statul nu-şi înţelesese pînă atunci nici rolul său social, nici moral, nici economic. Ideile nouă care s-au rezumat în urmă în Revoluţia mare franceză au modificat cu totul tendinţele de pînă aci. Unificarea statelor moderne, concentrarea lor pe naţionalităţi, ideile nouă sociale, morale şi economice au făcut din stat prima putere şi ocrotitorul tuturor intereselor mari ale naţiunii. Interesele nouă sociale şi culturale, care au apărut în secolul al nouăsprezecelea, modificările pe care noile mijloace de transporturi şi maşinile le-au adus în comerţul şi în regimul internaţional, schimbarea chiar a mijloacelor de apărare şi de luptă în război au scăzut rolul individului izolat în afacerile de interes general şi l-au trecut statului organizat cu personalul lui special, cu mijloacele lui de tot felul” (“Economia financiară şi cea naţională”, decembrie 1905).
    Statul aşa cum îl cunoaştem azi nu are mai mult de 200 de ani. Îşi are începuturile în Revoluţia franceză de la 1789, în Declaraţia de Independeţă americană, în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, şi există cu adevărat abia după revoluţiile europene de la 1848, odată cu apariţia statelor-naţiune. Înainte era principele, regele, care spunea, ca şi Nicolae Ceauşescu sau Traian Băsescu în desele lor momente de rătăcire : ”L’État, c’est moi !” (Ludovic al XIV-lea). La fel cum a apărut în istorie, statul-naţiune poate să şi dispară. La fel cum istoria nu e un progres continuu şi cum prostia e consubstanţială omului.
    În jurul lui 1989 (înainte şi după) au fost create condiţiile pentru a se trece la atacul asupra statelor slăbite de o ideologie delirantă, cea comunistă. Tot atunci, băncile au fost lăsate libere să amestece banii populaţiei pe care îi aveau în grijă cu afacerile speculative, periculoase. Şi tot atunci au fost lansate în forţă teoriile despre mondializare, despre globalizare. Cam atunci şi în condiţii dintre cele mai periculoase a început şi afirmarea aşa-zisei democraţii posttotalitare în România. Cu activişti PCR de linia a doua şi a treia, cu securişti acoperiţi şi descoperiţi, cu interlopi, bişniţari şi tot felul de napoleoni, hitleri, stalini, ceauşeşti, ilieşti, vadim-tudori, petre-romani necunoscuţi pînă atunci. Plus vestici şi interese străine multiple, aventurieri de pe alte meleaguri porniţi către un El Dorado estic. Şi a început privatizarea. Adică trecerea în proprietatea privată a bunurilor statului comunist, acumulate timp de 50 de ani. Prin orice fel de mijloace. Cu bani şi, mai ales, fără.
    Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Dacă Emil Constantinescu a deschis larg frontierele prin 1998 către tot felul de investitori care de care mai voyous, mai derbedei, iar la intern “miliardarilor de carton”, Adrian Năstase, după 2001, a trecut la privatizarea în beneficiul său a partidului socialist de guvernămînt şi apoi chiar, temporar, a postului de prim-ministru, cu Palatul Victoria cu tot, tot temporar. Adrian Năstase a produs frică, iar “gardienii” noştri, împreună cu “gardieni” străini, au decis că trebuie adus preşedinte Traian Băsescu. După nici un an de ezitări, după filmul “răpirii din Irak”, Traian Băsescu a trecut la privatizarea funcţiei de preşedinte al României, plus Justiţie, cu procurorii şi judecătorii ei, servicii secrete, armată şi ce-a mai considerat el că-i este de trebuinţă. Desigur, odată cu Adrian Năsase, din 2001, şi cu Traian Băsescu, din 2005, baroni locali, într-o stupefiantă faună, au trecut ei înşişi la privatizări ale unor hălci substanţiale din statul român. S-au privatizat prin furt calea ferată, poşta, şosele şi drumuri naţionale. Exemplul mai vechi al privatizării flotei a fost o bună lecţie pentru toţi. Cu alte cuvinte, interlopii, securiştii, oameni fără nici o meserie au purces la privatizarea tuturor activelor, instituţiilor şi demnităţilor statului, şi i-au lăsat acestuia toate pasivele, plata pensiilor şi a salariilor către funcţionari, învăţămîntul şi sănătatea. Care au fost preluate, probabil cu un gînd cu bătaie lungă, de FMI şi de UE.
    Unde mai este statul român ? De ce ne mai plîngem ? La cine mai facem apel în lungile noastre diatribe ? Şi care este pasul următor ? Desigur, regionalizarea ! Cu regionalizarea ne vom rezolva şi ultimele probleme. O parte (Banatul şi Hunedoara) va merge spre Italia. Altă parte va merge, natural, spre Ungaria. O a treia parte va fi luată în grijă de Austria. Moldova se va duce către Moldova. Vor mai rămîne Bucureştiul şi Dobrogea, cu bazele militare americane, care vor trebui să fie finanţate de FMI pentru că, fără restul ţării, n-au cum supravieţui. De ce îşi mai pierd parlamentarii noştri timpul cu o nouă Constituţie ? La ce va mai fi ea de folos ?
    Şi, pentru că am pornit de la expresia “État voyou”, pe care ne-a aplicat-o Pierre Lellouche, să încheiem cu analiza unui cercetător francez, Daniel Labaronne, care plasa încă din 2002 România în fruntea statelor capturate în Europa de Est : “Ţările în care statul a fost capturat în cel mai înalt grad – România, Georgia, Republica Slovacă, Croaţia, Bulgaria, Kirghizstan, Rusia, Ucraina, Moldova şi Azerbaidjan – sînt şi cele în care progresul în materie de reforme economice şi managementul întreprinderilor, măsurate după indicatorii BERD, sînt cele mai slabe. Această dublă relaţie statistică sugerează că privatizarea statului în beneficial unei minorităţi duce la reforme parţiale, neterminate, care duc în general la o creştere slabă. Ea arată că privatizările, din moment ce sînt confiscate de o elită, nu sînt însoţite de o ameliorare sistematică a guvernanţei corporatiste, contrar presupuselor teorii ale modelului-standard” (“Les privatisations à l’Est : une question de politique économique ou d’économie politique ?”, Université Montesquieu – Bordeaux IV).
    Ce-ar mai fi de adăugat pentru a întregi tabloul ? Tot în aceste zile, OCDE a publicat cifrele migraţiei internaţionale la nivelul anului 2011. România se plasează pe locul doi, după China, cu 3,5 milioane de români care au plecat din ţară. Şi numai la nivelul anului 2011 au emigrat din România 310 000 de persoane către statele OCDE. În 2007, anul aderării noastre la UE, România a trecut înaintea Chinei, cu 549 000 de imigranţi români, faţă de 518 000 de chinezi. Românii constituie cele mai mari comunităţi de imigranţi din Spania, cu 896 000 de persoane, şi Italia, cu 968 000. Acesta este rezultatul guvernărilor succesive Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Năstase şi Ion Iliescu din nou, şi de două ori Traian Băsescu. Naţiunea română îşi părăseşte în masă propriul stat capturat în mare măsură, probabil peste 50 %, aproape eşuat (failed, în engleză).
    Accesări: 2284
    Petru Romoşan
    Publicat Duminicã, 16 iunie 2013

luni, 8 iulie 2013

Dacia - Ţara Daqin

Ce spun chinezii antici despre „Țara Daqin” ? 
Au ajuns chinezii în DACIA ? 

Generalul Ban Chao, al carui sol a ajuns la „tara de vest” de Marea Neagra, Tara Daquin”

Se spune ca in cele mai vechi timpuri, Apusul si Rasaritul nu stiau unul de celalalt, cele doua jumatati de lume ducandu-si veacul fiecare in felul ei. Totusi, o alta istorie, mai putin cunoscuta, incepe sa se scrie, pe baza documentelor vechi, chineze, si a ultimelor descoperiri arheologice. Europenii au ajuns in China acum patru mii de ani, iar chinezii, la randul lor, au batut la poarta Europei in vremea lui Decebal, dorind sa ajunga in „tara Daqin”, aflata la vestul Marii Negre. (Formula As)
Din perspectiva europeanului, lumea noastra de pana la Columb s-a impartit intotdeauna in doua: Occident si Orient. Istoricii au considerat multa vreme ca cele doua jumatati de lume au evoluat independent in vremurile vechi, mai ales in partile lor extreme, abia avand stire una de existenta celeilalte. Undeva, spre mijlocul marelui continent Eurasia, neamurile si culturile uneori se impleteau, alteori se ciocneau, dar despre contacte serioase, intre Apusul Europei si Orientul indepartat, in vremurile de demult, cartile de istorie nu ne spun nimic.
Vechile documente chinezesti povestesc, totusi, despre existenta in trecut a unor oameni blonzi, cu parul lung, numiti poporul bai, aflati la granita de nord-vest a Chinei, de la care chinezii cumparau „piatra raiului”, mult ravnitul jad. Evident, istoricii nu au dat crezare acestor relatari. Ce sa caute niste blonzi in China, in urma cu cateva milenii? Dar iata ca arheologia ultimelor decenii a oferit o surpriza de mari proportii. In vestul Chinei, in desertul Taklamakan, pe traseul viitorului Drum al Matasii, au fost scoase la iveala numeroase mumii perfect conservate. Ele sunt ale unor „chinezi” de acum 4000 de ani, cu imbracaminte de tip european foarte bine pastrata, inalti, robusti, blond-roscati sau sateni, cu parul ondulat, adesea impletit in cozi, probabil cu ochi albastri sau verzi… Si tocmai cand credeam ca cele doua jumatati de lume nu s-au intalnit in vremuri atat de vechi, aflam, in urma analizelor genetice, ca acesti misteriosi blonzi sunt, cu siguranta, europeni! Mai mult, tesaturile hainelor lor aduc foarte mult cu imbracamintea neoliticului european. Misteriosii europeni ajunsi la capatul lumii orientale acum patru milenii au vesminte sofisticate, viu colorate, au fetele tatuate si trasaturi armonioase. Cea mai veche mumie este cea a unei femei foarte frumoase, cu par saten, numita „frumoasa din Loulan”. Chipul sau a fost reconstituit cu destul de mare precizie. O alta mumie celebra este cea a unui barbat care a fost ingropat impreuna cu zece palarii. Unii sustin ca este vorba de celti, ajunsi aici cine stie in ce imprejurare – si e adevarat, asemanarile cu celtii sunt izbitoare, altii, ca ar fi vorba de iranieni sau de neamul toharilor – misteriosii indo-europeni ajunsi in Asia Centrala. Dupa cateva decenii de la descoperire, specialistii continua sa se minuneze in fata acestui ciudat neam, fara sa cada la intelegere cu privire la grupul etnic de care apartineau. Un lucru este cert: acesti blonzi-roscati cu ochi albastri sunt europeni, iar intre cele doua jumatati de lume existau cu siguranta legaturi, poate chiar in sensul influentarii reciproce. Iar documentele chineze, ignorate de istorici, au spus adevarul.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


 

„Imparatul Rosu” si „Imparatul Verde”
Au trecut secolele, iar estul si vestul par sa nu se mai fi intalnit. Tanarul si neegalatul Alexandru cel Mare si-a intins imparatia pana departe in Asia Centrala, fondand in anul 329 inainte de Cristos orasul Alexandria Eschate („Alexandria cea indepartata”) la granita cu regiunea Xinjiang a Chinei de astazi, in actualul Tadjikistan. Grecii au ramas in zona timp de trei secole, iar la un secol dupa Alexandru, si-au extins influenta si mai departe, organizand o expeditie pana in Kasgar. Aceasta este prima ocazie consemnata, in care vestul se intalneste direct cu enigmaticul neam al chinezilor.
Totusi, imperiul lui Alexandru a fost unul efemer, iar adevarata putere a apusului a constituit-o Imperiul Roman, a carui poveste contine si un capitol captivant, dar mai putin stiut, legat de China.
Au fost odata ca niciodata doua mari imparatii, cele mai mari de pe Pamant la acea vreme: la soare-rasare Imperiul Chinez, iar la soare-apune Imperiul Roman. In vremea dinastiei Han, cand tara de la rasarit se afla in epoca sa de aur, romanii isi traiau si ei perioada de glorie, sub primul lor imparat, Augustus. Ca si astazi, europenii stiau putine lucruri despre orientali, iar pentru chinezi, Roma era aproape un tinut mitic, la capatul lumii, locul unde soarele se cufunda in mare. Intre cele doua mari puteri exista o a treia, nu la fel de intinsa, dar puternica si apriga, care impiedica cu buna stiinta legaturile dintre cele doua: persii. Ei erau cei care intermediau comertul Chinei cu Occidentul si pe cel al Romei cu Orientul, percepand taxe pentru trecerea caravanelor pe teritoriul lor. Persii au dat mare bataie de cap romanilor. Pentru Cezar, supunerea dacilor si a persilor au constituit ultimele sale planuri, pe care nu a apucat sa le duca la indeplinire. Mai tarziu, Traian ii va implini visul, cucerind o parte din Dacia si o parte din regatul part, cu mari eforturi. Imparatul Hadrian, care a venit pe tron dupa Traian, si-a dat seama cat era de dificil sa mentina aceste doua noi cuceriri. A renuntat repede la teritoriile persilor si era cat pe ce sa renunte si la Dacia, daca prietenii sai nu l-ar fi sfatuit sa se razgandeasca. Oricum, nu mult mai tarziu, Dacia va fi abandonata. Dacii si persii, ultimii cuceriti si primii eliberati, sunt simbolul dusmanului greu de infrant, dar si mai greu de tinut sub ascultare.
Sub regii dinastiei Han, si mai ales in dinastia Han tarzie, puterea chineza s-a extins departe, spre vest, unde niciodata nu mai ajunsese. In vremea imparatului Wu, in secolul al doilea inainte de Cristos, prima ambasada chineza a plecat spre vest, pana in Persia si Mesopotamia. Mai tarziu, in anul 97 dupa Cristos, generalul Ban Chao ajunge pana la tarmul Marii Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la tarmul Marii Negre, ravnind sa treaca marea, pentru a pune piciorul in „tara de la vest de Marea cea Mare”, numita „Tara Daqin”.
In acelasi timp, sub Traian, puterea romana a inaintat spre rasarit cel mai departe in istoria sa multiseculara. Era momentul ca cei doi giganti sa se intalneasca. Prima ambasada romana in China, consemnata in documente, dateaza din anul 166, cand imparatul Andun (identificat cu Marcus Aurelius Antoninus) trimite un grup de romani cu daruri pentru imparatul Chinei. Aceleasi documente sustin ca Roma dorea de multa vreme sa lege contacte cu China, dar ca mereu era impiedicata de persi, care aveau tot interesul sa nu lase cele doua puteri sa intre in legatura directa, pentru a nu pierde rolul de intermediator al produselor. Multa vreme, istoricii nu au dat crezare acestor informatii, mai ales ca documentele romane nu pomeneau nimic despre intentiile de alianta cu China. Totusi, ele au fost confirmate de sapaturile arheologice din Vietnam, unde au fost descoperite monede cu efigia imparatului Marcus Aurelius. Din nou, documentele au avut dreptate.
Romanii stiau de existenta chinezilor, iar tara lor o numeau Serica, „Tara matasii”. Geograful Ptolemeu o reprezinta in hartile sale cu destula precizie. Istoricul roman Florus sustinea ca gloria lui Augustus ajunsese atat de departe, incat veneau sa i se inchine neamuri din toata lumea, precum inzii si „oamenii matasii”, care locuiau „sub soare”, si care au calatorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat in scris intre chinezi si romani. Matasea chinezeasca ajungea la Roma prin intermediul persilor, si devenise un produs extrem de ravnit, pentru care cei bogati erau dispusi sa plateasca orice suma. S-a ajuns intr-acolo, incat senatul a trebuit sa dea decrete care sa interzica purtarea matasurilor, atat din pricini economice, caci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cat si din motive de moralitate: matasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contra, il expunea. Dar in vreme ce „nebunia matasii” crestea la Roma, chinezii nu pareau interesati de produsele romane. Doar sticla transparenta ii seducea, caci ei nu ajunsesera sa o produca decat sub forma mata.
Ambasada trimisa spre vest de imparatul Wu, pentru a cerceta tinuturile ce se margineau cu China, a fost primul pas in aparitia Drumului Matasii, viitoarea magistrala comerciala care lega capitala Chinei de atunci, Changan (azi Xian), cu tarmurile rasaritene ale Marii Mediterane, strabatand toata Asia Centrala. Tot in aceeasi vreme, relatiile chinezilor cu persii au cunoscut o mare inflorire. Noua cale comerciala a ajuns sa aiba peste 8000 de kilometri, in cea mai mare parte pe uscat, cu mai multe ramificatii. Marco Polo este primul european care a strabatut Drumul Matasii, de la Venetia pana in China, la sfarsitul secolului Xiii. Dupa dezintegrarea imperiului mongol si a celui bizantin, Drumul Matasii a fost parasit, iar europenii au cautat noi cai catre China, de data aceasta maritime.
Un sol chinez la poarta Europei
Dar sa ne intoarcem acum la generalul Ban Chao, care ajunsese pe tarmul Marii Caspice, de unde l-a trimis pe Gan Ying in tara Daqin, care se afla la vest de „Marea cea Mare”. Cei mai multi comentatori ai celor doua cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu („Istoria dinastiei Han Tarzie”) si cronica Weilue („Scurta relatare despre dinastia Wei”), sunt de parere ca „Marea cea Mare” este Marea Neagra. Sub numele de Daqin, incepand cu aceste cronici si pana in Evul Mediu, este cunoscut Imperiul Roman. Numele mai vechi al Imperiului Roman era Lichien. Alti comentatori spun ca solul a ajuns, de fapt, la Oceanul Indian, in sud, iar Daqin se refera la teritoriile romane din Orient, anume Egiptul si Mesopotamia. Totusi, descrierile exploratorului nu se potrivesc deloc cu ipoteza inaintarii spre sud, caci Peninsula Arabica nu este pomenita, si nici stramtorile Hurmuz si Bab-el-Mandeb, care separau Golful Persic si Marea Rosie de Marea Arabiei. Din contra, este vorba de o mare intinsa, a carei traversare ar dura cateva luni, si dincolo de care incepe Imperiul Roman. Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe tarmul estic al Marii Negre, in actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma sa traverseze marea si sa ajunga in imperiu. Dar comerciantii persi l-au descurajat, spunandu-i ca marea este atat de intinsa, incat ar putea dura chiar trei ani ca sa o traverseze, daca nu are vanturi prielnice. Acesti comercianti nu aveau nici un interes ca romanii si chinezii sa faca comert direct, fara sa le plateasca lor taxe. Desi s-a oprit la tarmul marii, Gan Ying nu s-a intors in China cu mana goala. El a cules informatii despre tara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut in zona pontica. Aceste informatii stau la baza relatarilor despre Daqin, din cele doua cronici chineze. Prima cronica, cea despre dinastia Wei, a fost scrisa in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han tarzie, in sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul in care solul a cules aceste informatii este 96 dupa Cristos, cand in China domnea imparatul He din dinastia Han, la Roma imparatul Nerva, iar in Dacia regele Decebal.
Tara Daqin – tinutul mitic de la vest de Marea cea Mare
Multa bataie de cap au dat istoricilor aceste relatari despre tinutul de la vest de mare. In primul rand, numele: ce inseamna „Daqin”? De ce au numit asa Imperiul Roman, cand exista un nume mai vechi (Lichien), derivat de la numele orasului Alexandria? De cele mai multe ori, numele chineze sunt forme modificate ale numelor auzite din gura strainilor. Dar Daqin nu putea proveni de la nimic cunoscut, spun cercetatorii. Unii s-au gandit ca poate provine de la Antiohia. Una din cele doua cronici a incercat sa dea o explicatie acestui nume: Daqin inseamna „Marea China”. Qin este numele dinastiei care a domnit inaintea dinastiei Han. Sub primul imparat Qin a avut loc unificarea Chinei, si de aici numele acestei tari. Dar de ce ar fi numit chinezii un teritoriu necunoscut, aflat la capatul
lumii, cu numele propriei lor tari, calificand-o si drept „mare”? Tot cronica incearca sa dea un raspuns, deloc convingator: pentru ca oamenii aceia seamana mult cu chinezii, adica sunt inalti si cinstiti! Bineinteles, romanii nu semanau cu chinezii, si chiar daca ar fi semanat, nu s-ar fi justificat numele de „Marea China”. Cel mai probabil, este vorba de o interpretare populara, de o desfacere a numelui in doua bucati, da „mare” si qin „China”. Ramane un mister pentru istorici de ce a fost schimbat numele Imperiului Roman in aceste cronici in Daqin si de unde vine acest nume.
De putina vreme a aparut la noi, in traducere, o carte despre istoria Chinei, in care este reprodus un scurt fragment din cronica Hou Han Shu. Intr-o scurta semnalare din revista „Dacia Magazin”, Gheorghe Seitan propunea sa vedem in acest cuvant numele Daciei. Cat de nebuneasca este aceasta interpretare? Cu nimic mai temerara decat plimbarea solului chinez de catre istorici, ba la golful Persic, ba la Marea Rosie, ba la Mediterana, ba in Georgia. Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagra, asa cum s-a demonstrat pana la urma. Ce se afla, in acea vreme, imediat la vest de Marea Neagra? Dacia! Pentru chinezi, acolo incepea Occidentul. Chiar daca la vremea aceea Dacia nu era cucerita, Dobrogea si tarmul marii erau deja romane de ceva vreme, si in doar zece ani urma sa se constituie provincia Dacia. Tinand cont si de faptul ca documentele chineze pomenite au fost redactate la cateva sute de ani dupa expeditia generalului Ban Chao, nu are de ce sa ne mire daca pamantul de la apus de Marea Neagra era considerat ca facand parte din Imperiul Roman. Asadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.
Dar ca sa nu ramanem la o pura speculatie lingvistica, ar trebui sa vedem cum este descris acest teritoriu de catre autorii chinezi si daca descrierea se potriveste cu Dacia sau, mai degraba, cu alta parte a Imperiului Roman. Primul lucru pe care il aflam este acela ca Tara Daqin este condusa de un rege, care nu domneste pe viata, ci poate fi schimbat, daca semnele divine o cer (in caz de calamitati naturale, de pilda), iar regele se retrage de buna voie, fara nici o suparare. Istoricii n-au reusit sa gaseasca vreo asemanare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo imparatul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Daca insa privim spre Dacia, ne amintim ca tocmai in acele vremuri, in anii 80 dupa Cristos, Duras ii cedase tronul de buna voie lui Decebal, simtindu-se prea batran ca sa faca fata amenintarii romane care se ivea la orizont. Cu siguranta, in astfel de imprejurari, era consultata vointa lui Zamolxe. Se mai spune in documentele chineze ca, pe langa rege, exista si un grup de 36 de capetenii militare, care deliberau in diverse probleme. Daca unul singur era absent, intalnirea nu mai avea loc. Cine erau acesti 36 generali, cum ii numeste cronica chineza? Consulii nu puteau fi, caci acestia erau doar doi, alesi anual. Numarul cel mai mare de consuli intr-un singur an s-a inregistrat in vremea imparatului Commodus, 25 la numar, dar nu au functionat simultan si a fost o exceptie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea cateva sute de membri. Daca insa luam in considerare Dacia, e posibil si chiar firesc ca, alaturi de rege, sa fi existat si un consiliu alcatuit din capeteniile cetatilor (davelor) supuse lui Decebal. Pe langa rege si consiliul generalilor, exista si un departament al arhivelor, mai spune cronica.
Urmatoarea informatie este despre capitala acestei tari, care este inconjurata de ziduri de piatra. Din nou, nici o asemanare, nici cu Roma, nici cu alte orase mari ale imperiului. Cetatile dacice din Muntii Orastiei erau, intr-adevar, inconjurate de ziduri de piatra, insa despre Roma nu se poate spune asa ceva: Roma nu era aparata de ziduri la vremea aceea! In timpurile vechi, cand se lupta cu cartaginezii si cu galii, Cetatea Eterna avea ziduri de aparare. Insa cand puterea sa a inceput sa creasca si toate teritoriile din jurul sau ii erau supuse, nu a mai avut nevoie de o astfel de protectie. Vechile ziduri construite in vremea regelui Servius au mai fost de folos pana spre sfarsitul republicii. Abia in vremea imparatului Aurelian, in secolul Iii dupa Cristos, s-a construit un nou zid, dar de caramida.
Capitala descrisa de chinezi nu seamana deloc cu Roma. Ea este alcatuita dintr-un sediu central si alte patru palate, iar regele petrecea cate o zi in fiecare din cele cinci sedii, rezolvand diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o suta de li (41,6 km), deci aceasta era distanta parcursa de rege in cinci zile, intre cele cinci cetati. Cu toate eforturile de a intelege acest pasaj, istoricii au trebuit sa se dea batuti: nu este vorba despre Roma. Daca ne gandim insa la Sarmisegetuza Regia, in preajma careia se afla cateva cetati puternice, asemanarea este destul de mare. Sarmisegetuza era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetatile de la Costesti, Blidaru, Banita, Piatra Rosie, cu functii militare si religioase, dar si asezarea civila de la Fetele Albe. De asemenea, e posibil sa existe si alte cetati sau asezari in zona, inca nedescoperite de arheologi. Drumul total insumat intre cele cinci cetati enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri. Daca mergem pe firul acestei speculatii, e drept, nu putem sti cu precizie care erau celelalte patru „palate”, dar trebuie sa recunoastem ca este cea mai apropiata varianta de descrierea cronicii chineze, si ca Roma nu are nici o legatura cu acest pasaj.
Tara Daqin este o tara foarte bogata. Pamanturile sale sunt pline de aur si argint, iar locuitorii ei se ocupa cu agricultura, cultivand cinci feluri de cereale. Comerciantii sunt foarte cinstiti, nu au doua preturi. Daqin are mult grau si resurse alimentare din belsug si ieftine. Oamenii sunt primitori, iar cand la hotar sosesc soli din tarile vecine, li se trimit cai de posta, pentru a ajunge in capitala, unde regele le face daruri in aur. Seamana aceasta descriere cu Roma? Locuitorii tarii stiu sa-si brodeze hainele cu fir de aur, stiu sa aureasca obiectele si au o panza fina pe care o numesc „blanita de oaie”. Nu exista hoti si banditi. Zece banuti de argint valoreaza cat un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucreaza sticla si fabrica arcuri si sageti. Ca sa ajungi in aceasta tara, poti sa mergi si pe uscat din Persia, inconjurand marea pe la nord. Se spune chiar ca ar fi existat un pod imens, de cateva sute de kilometri, care lega nordul marii cu tara Daqin. Cat din aceasta descriere se potriveste cu Roma si cat cu Dacia? De buna seama, istoricii care au studiat documentele chineze nu stiau mare lucru despre Dacia si nu au banuit ca ar putea fi vorba despre ea in aceste descrieri.
Poate ca Daqin este Dacia, dar a ajuns sa desemneze, prin generalizare, lumea de la apus, Imperiul Roman. Sau poate ca nu este Dacia, ci un cuvant misterios care se refera la un teritoriu greu de identificat din Imperiul Roman. Exista si nepotriviri in descriere, mai ales cand se vorbeste despre prezenta fiarelor salbatice in Daqin, intre care sunt enumerati tigrii si leii. Dar daca trimisul chinez ar fi vazut un animal specific Europei temperate, cum este de pilda rasul, cum l-ar fi numit? Romanii insisi, cand au vazut prima oara elefanti, in campania impotriva lui Hannibal, au spus ca sunt „boi cu trompa”. De asemenea, sunt pomenite unele plante exotice care nu cresc in Dacia, ca si diverse pietre pretioase rare in aceasta zona. Informatiile au trecut din gura in gura si au ajuns in China, unde au fost transpuse in scris dupa cateva secole. E posibil ca descrierile sa fie foarte deformate. Dar, cum am vazut mai sus, cele mai incredibile informatii oferite de scrierile chineze au fost confirmate pana la urma. Un lucru e cert: mai nimic din aceste descrieri nu se potriveste cu Roma, dar destul de multe se potrivesc cu Dacia. Iar tara descrisa este numita explicit „Tara de la vest de mare”.
Am inceput prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, isi duceau traiul niste europeni blonzi, cu parul impletit si cu imbracaminte occidentala. Apoi cum chinezii, cercetand Asia Centrala, au ajuns pana la Marea Caspica si apoi la Marea Neagra, descriind o tara ce se afla imediat la vestul marii, destul de asemanatoare cu Dacia. De buna seama, ideea ca un sol sau o ambasada chineza a ajuns aproape de Dacia poate fi socanta. Dar nimic nu ne impiedica sa admitem ca si dacii auzisera de Tara Matasii si chiar i-au intalnit pe locuitorii acestei tari.
Occidentul stie foarte putin despre China. Lumea a inceput sa afle, de putina vreme, ca exploratorii chinezi strabatusera lumea intreaga inaintea europenilor. O senzationala harta chineza, redactata in 1418 pe o bucata de piele de gazela, a fost data publicitatii acum cativa ani. Ea reprezenta cu mare precizie toata lumea cunoscuta, cu Americi cu tot. Harta a apartinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns in America inaintea lui Columb. Hartile exploratorilor europeni nu erau decat copii dupa aceasta harta. Asadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a facut inconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintai care a ocolit Capul Bunei Sperante, nu capitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintai straini care au pus piciorul in Brazilia, Mozambic si Angola, nici spaniolii in Chile, Peru, Argentina, Columbia si Venezuela. Chinezii le-au luat-o inainte. Iar inaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns in America in secolul Xi si au redactat o harta si mai senzationala a celor doua Americi, harta Vinland. Dar aceasta este deja o alta poveste.
In acest context, nu ar trebui sa ne mire daca gasim in scrierile chineze referiri la Dacia. Istoria se scrie si se rescrie mereu, sau cel putin asa ar trebui sa fie. Nimic nu este definitiv in stiinta istoriei: fiecare ciob nou descoperit sau fiecare fraza dintr-un document poate duce la rasturnarea unui manual intreg de istorie, a unor teorii ce au dainuit timp de secole. Insa istoria este scrisa de istorici si de ei depinde modul in care adevarul este reconstituit.
Aurora Pețan
Urmele trecerii poporului european prin Asia ar rezulta dintr-o legenda mongola;cea a originii poporului mongol.Zeul mongol ,Tengri,era pe Pamint,intruchipat sub forma unui lup.Legenda spune ca un lup urmarind o caprioara alba(maral sau antilopa saiga),a prins-o dupa ce au trecut um piriu si cu toate incurajarile,,galeriei”-ucide-o ,maninc-o -el a luat-o de sotie.Si ca urmare a flexibilitatii acelui ,,lup”a ramas o vorba. ,,Sa nu-i spui niciodata unui lup ce trebuie sa faca!”(Le-o fi dat peste bot.)
Revin la o legenda autohtona care spune ca poporul dac se trage dintr-o printesa si un lup.Printesa o stim;Dokia-Docia sau Dakia-Dacia (de-ai cui sunteti voi ma’?De-ai Daciei,auzi intrebare!Adica ,Daci!).Lupul dacic nu este chiar un mit…pentru a putea dovedi ca esti un viteaz preaputernic si preaintelept care sa poata aspira la mina unei printese,a luat urma unei haite de lupi(care este cel mai intelept si mai viteaz?carui animal se jertfeste ce mai gras animal din turma in primele zile friguroase ale noului an!).La inceput haita i-a aratat coltii apoi l-a acceptat.Au dat cu el de toti peretii,l-au muscat dar in sfirsit a devenit unul dintre ei.Dar numai dupa ce seful haitei si-a plecat capul supus ,da,era cu adevarat un lup.Aceasta este povestea si a totemului si steagului.povestea a fost preluata de la noi de mongoli si s-a raspindit(chinezii sunt acelsi neam cu mongolii,dar pe cei din pusta nu i-au putut cuceri)Deci chinezii stiau cine sunt acei,,Daqui”!De ce Daqui si Daci?
Acum mult timp,o caravana auto romaneasca a refacut Drumul Matasii.La intrarea in China au fost intrebati de granicerii mirati ,cine sunt.,,Venim din Romania”.,,Luomania,Luomania”a inceput sa strige spre ceilati colegi.Vreau sa insist pe faptul ca ei vorbesc o alta limba .In limba celor vechi si in alfabetul lor nu exista ,,Dacia”.Dar faceau comert cu jad!Probabil expeditia a avut drept scop procurarea directa a jadului direct din acea tara ,,in care existau munti de jad”Oooopsii!Nici urma de jad,au gasit altceva ai probabil documentele scrise sun o soapta a dezamagirii spre aducere aminte.(un sirag de piatra rara/pe mosie revarsata!).Daca nu v-a placut povestea ,totusi,nu trageti in pianist!…scrie acolo…deasupra!”

Un indiciu : Masa-getii …
De Moesia Major isi aminteste cineva ? Era pe teritoriul de azi al Kasahstanului Li se mai spunea Mezi … Nu m-as mira ca Moeso-Potamia sa fi fost tara lor ! Deci este clar ca erau cunoscuti de chinezi care le spuneau yueti … Tot in zona aia am gasit pe unele harti vechi Danai sau Dahi ori Dachi … probabil traduceri gresite ale literei „H” cu valoare fonetica „n” in alfabetul dacic , (greco-slavon) !
Si inca ceva ! Zalmoxe era Iafet fiul lui Noe ! Urmasii lui s-au numit geberic Sarmati , cu capitala la Sarmis Getica ! Sarmis era numele lui Enoh , Mercur , Hermes cunoscut ca zeu al stiintelor si cunoasterii dar si ca mesager al zeilor ! Sarmatii erau pazitorii acelor taine ascunse in Bucegi , ascunse acolo dupa razboiul care a dus la distrugerea Sodomei , Gomorei si a Turnului Babel , razboi la care au participat atat demonii cat si ingerii ! A fost cel de-al doilea mare razboi , primul avusese loc inainte de potop !”


http://www.cunoastelumea.ro/ce-spun-chinezii-antici-despre-tara-daqin-au-ajuns-chinezii-in-dacia-informatii-de-exceptie/





Despre neamul romanesc
Cel putin jumatate din dovezile propuse nu au nimic fantastic in ele - sunt concrete, materiale, palpabile (scheletul, tablitele, cultura Cucuteni etc.). Celelalte sunt doar verosimile, cata vreme sunt tinute sub oboroc, din motive pe care multi din noi le intelegem, dar nu avem forta sa le dam la o parte. Din pascate, asa s-a scris istoria noastra - mai mult scriindu-se din povestiri decat relevandu-se in splendoarea ei material-spirituala...
Sa recapitulam:
adevaruri
Doua citate a unor personalitati straine din lumea cercetarii istorice, despre neamul romanesc:
Incet, incet, cercetatorii istorici mondiali recunosc, multi chiar fatis, ca primele fiinte umane au fost in Transilvania, sau mai exact in Ardeal, cum sustine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic!
Hai sa mai reamintesc cateva lucruri uimitoare despre Romania:
1. cel mai vechi schelet, la ora actuala, de umanoid a fost gasit in Ramnicu Valcea, poreclit “pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani
2. Civilizatia straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii, la Cucuteni
3. Tablitele de la Tartaria, sint cu 1000 de ani mai vechi decat cele Sumeriene
4. Tablitele din Muntii Neamtului, tot mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August 2003; americanii si romanii patrund sub masivul bucegi si descopera o sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adica o persoana poate trai mii de ani in acelasi corp fizic, daca ar consuma asa ceva in anumite perioade stabilite
6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – cand au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planeta, caci aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita; se pare ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului, care este de fapt o lumina condensata
7. Cel mai vechi cuptor, de pe aceasta planeta, de topit metale s-a gasit la Campeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.
8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC; s-ar afla niste artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlantilor)
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlau.Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlau se afla un artefact sinonim cu cel din Bucegi
10. Padurea Baciu, din Cluj Napoca, considerata “cea mai paranormala zona de pe planeta”, conform celor de la Discovery, unii considerand-o o zona atemporala, adica un fel de spartura in continumuul spatiu-timp din acea zona!
Cam asta este topul celor 10 lucruri fantastice despre Romania

TERAPIE PRIN ISTORIE …

In vremea împăratului Wu, în secolul al doilea înainte de Cristos, prima ambasadă chineză a plecat spre vest, până în Persia şi Mesopotamia. Mai târziu, în anul 97 după Cristos, generalul Ban Chao ajunge până la ţărmul Mării Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la ţărmul Marii Negre, râvnind să treacă marea, pentru a pune piciorul în “ţara de la vest de Marea cea Mare”, numită “Ţara Daqin”.
Romanii ştiau de existenţa chinezilor, iar ţara lor o numeau Serica, “Ţara mătăsii”. Geograful Ptolemeu o reprezintă în hărţile sale cu destulă precizie. Mătasea chinezească ajungea la Roma prin intermediul perşilor, şi devenise un produs extrem de râvnit, pentru care cei bogaţi erau dispuşi să plătească orice sumă. S-a ajuns într-acolo, încât senatul a trebuit să dea decrete care să interzică purtarea mătăsurilor, atât din pricini economice, căci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cât şi din motive de moralitate: mătasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contră, îl expunea. Dar în vreme ce “nebunia mătăsii” creştea la Roma, chinezii nu păreau interesaţi de produsele romane.
Istoricul roman Florus susţinea că gloria lui Augustus ajunsese atât de departe, încât veneau să i se închine neamuri din toată lumea, precum inzii şi “oamenii mătăsii”, care locuiau “sub soare”, şi care au călătorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat în scris între chinezi şi romani.
Cei mai mulţi comentatori ai celor două cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu (”Istoria dinastiei Han Târzie”) şi cronica Weilue (”Scurtă relatare despre dinastia Wei”), sunt de părere că “Marea cea Mare” este Marea Neagră. Sub numele de Daqin, începând cu aceste cronici şi până în Evul Mediu, este cunoscut (fals!) Imperiul Roman
Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe ţărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea şi să ajungă în imperiu. Dar comercianţii perşi l-au descurajat, spunându-i că marea este atât de întinsă, încât ar putea dura chiar trei ani ca să o traverseze, dacă nu are vânturi prielnice. Aceşti comercianţi nu aveau nici un interes ca romanii şi chinezii să facă comerţ direct, fără să le plătească lor taxe. Deşi s-a oprit la ţărmul mării, Gan Ying nu s-a întors în China cu mâna goală. El a cules informaţii despre ţara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut în zona pontică. Aceste informaţii stau la baza relatărilor despre Daqin, din cele două cronici chineze. Prima cronică, cea despre dinastia Wei, a fost scrisă in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han târzie, în sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul în care solul a cules aceste informaţii este 96 dupa Cristos, când în China domnea împaratul He din dinastia Han, la Roma împaratul Nerva Traian, iar în Dacia regele Decebal.
Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagră, asa cum s-a demonstrat până la urmă. Ce se afla, în acea vreme, imediat la vest de Marea Neagră? Dacia! Pentru chinezi, acolo începea Occidentul. Chiar dacă la vremea aceea Dacia nu era cucerită, Dobrogea şi ţărmul mării erau deja romane de ceva vreme, şi în doar zece ani urma să se constituie provincia Dacia. Ţinând cont şi de faptul că documentele chineze pomenite au fost redactate la câteva sute de ani după expediţia generalului Ban Chao, nu are de ce să ne mire dacă pământul de la apus de Marea Neagră era considerat ca făcând parte din Imperiul Roman. Aşadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.
Primul lucru pe care îl aflăm este acela că Ţara Daqin este condusă de un rege, care nu domneşte pe viaţă, ci poate fi schimbat, dacă semnele divine o cer (în caz de calamităţi naturale, de pildă), iar regele se retrage de bună voie, fără nici o supărare. Istoricii n-au reuşit să gasească vreo asemănare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo împaratul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Dacă însă privim spre Dacia, ne amintim că tocmai în acele vremuri, în anii 80 după Cristos, Duras îi cedase tronul de bună voie lui Decebal, simţindu-se prea bătrân ca să facă faţă ameninţării romane care se ivea la orizont. Cu siguranţă, în astfel de împrejurări, era consultată voinţa lui Zamolxe. Se mai spune în documentele chineze că, pe lângă rege, exista şi un grup de 36 de căpetenii militare, care deliberau în diverse probleme. Dacă unul singur era absent, întâlnirea nu mai avea loc. Cine erau aceşti 36 generali, cum îi numeşte cronica chineză? Consulii nu puteau fi, căci aceştia erau doar doi, aleşi anual. Numărul cel mai mare de consuli într-un singur an s-a înregistrat în vremea împăratului Commodus, 25 la număr, dar nu au funcţionat simultan şi a fost o excepţie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea câteva sute de membri. Dacă însă luăm în considerare Dacia, e posibil şi chiar firesc ca, alături de rege, să fi existat şi un consiliu alcătuit din căpeteniile cetăţilor (davelor) supuse lui Decebal.
Următoarea informaţie este despre capitala acestei ţări, care este înconjurată de ziduri de piatră. Din nou, nici o asemănare, nici cu Roma, nici cu alte oraşe mari ale imperiului. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau, într-adevăr, înconjurate de ziduri de piatră, însă despre Roma nu se poate spune aşa ceva: Roma nu era apărată de ziduri la vremea aceea!
Capitala descrisă de chinezi nu seamană deloc cu Roma. Ea este alcatuită dintr-un sediu central şi alte patru palate, iar regele petrecea câte o zi în fiecare din cele cinci sedii, rezolvând diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o sută de li (41,6 km), deci aceasta era distanţa parcursă de rege în cinci zile, între cele cinci cetăţi. Cu toate eforturile de a înţelege acest pasaj, istoricii au trebuit să se dea bătuţi: nu este vorba despre Roma. Dacă ne gândim însă la Sarmisegetuza Regia, în preajma căreia se aflau câteva cetăţi puternice, asemănarea este destul de mare. Sarmisegetuza (în traducere “mă grăbesc să curg”) era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetăţile de la Costeşti, Blidaru, Baniţa, Piatra Roşie, cu funcţii militare şi religioase, dar şi aşezarea civilă de la Feţele Albe. De asemenea, e posibil să existe şi alte cetăţi sau aşezări în zonă, încă nedescoperite de arheologi. Drumul total însumat între cele cinci cetăţi enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri.
Ţara Daqin este o ţara foarte bogată. Pământurile sale sunt pline de aur şi argint, iar locuitorii ei se ocupă cu agricultura, cultivând cinci feluri de cereale. Comercianţii sunt foarte cinstiţi, nu au două preţuri. Daqin are mult grâu şi resurse alimentare din belsug şi ieftine. Oamenii sunt primitori, iar când la hotar sosesc soli din ţările vecine, li se trimit cai de poştă, pentru a ajunge în capitală, unde regele le face daruri în aur.
Nu există hoţi şi bandiţi. Zece bănuţi de argint valorează cât un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucrează sticla şi fabrică arcuri şi săgeţi (chinezii fabricau şi ei sticlă dar mată, nu transparentă ca noi). Ca să ajungi în această ţară, poţi să mergi şi pe uscat din Persia, înconjurând marea pe la nord. Se spune chiar că ar fi existat un pod imens, de câteva sute de kilometri, care lega nordul mării cu ţara Daqin.
Am început prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, ăşi duceau traiul nişte europeni blonzi, cu părul împletit şi cu îmbrăcăminte occidentală. Apoi cum chinezii, cercetând Asia Centrală, au ajuns până la Marea Caspică şi apoi la Marea Neagră, descriind o ţară ce se afla imediat la vestul mării, destul de asemănătoare cu Dacia. De bună seamă, ideea că un sol sau o ambasadă chineză a ajuns aproape de Dacia poate fi şocantă. Dar nimic nu ne împiedică să admitem că şi dacii auziseră de Ţara Mătăsii şi chiar i-au întâlnit pe locuitorii acestei ţări.
O senzaţională hartă chineză, redactată în 1418 pe o bucată de piele de gazelă, a fost dată publicităţii acum câţiva ani. Ea reprezentă cu mare precizie toată lumea cunoscută, cu Americi cu tot. Harta a aparţinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns în America înaintea lui Columb. Hărţile exploratorilor europeni nu erau decât copii după această hartă. Aşadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a făcut înconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintâi care a ocolit Capul Bunei Speranţe, nu căpitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintâi străini care au pus piciorul în Brazilia, Mozambic şi Angola, nici spaniolii în Chile, Peru, Argentina, Columbia şi Venezuela. Chinezii le-au luat-o înainte. Iar înaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns în America în secolul XI şi au redactat o hartă şi mai senzaţională a celor două Americi, harta Vinland.
http://www.drpro.ro/2010/07/terapie-prin-istorie/

Este clar ca cele mai vechi civilizatii ale planetei se atrag si in final se unesc pentru a a salva planeta inca albastra.
Noi, reprezentantii actualei civilizatii, suntem niste impertinenti, crezandu-ne buricul Istoriei. Au fost civilizatii umane si inainte de noi, ne vor urma alte civilizatii - numai si numai pentru ca ne consideram simpli oameni (homo sum), semeni tuturor vietuitoarelor de pe planeta, si nu copii ai lui Dumnezeu dotati cu minte si suflet...
Da, chiar si acum multe milenii, pe Pamant se traia, se iubea, se construia, se pizmuia, se cucerea, se suferea, nu se suferea (se ura), se razboia, se darama...
Istoria se tot repeta, numai noi nu vrem sa invatam din lectiile ei!

Tara Daqin
Gauri negre ale istoriei. Au ajuns chinezii in Dacia? 

Se spune ca in cele mai vechi timpuri, Apusul si Rasaritul nu stiau unul de celalalt, cele doua jumatati de lume ducandu-si veacul fiecare in felul ei. Totusi, o alta istorie, mai putin cunoscuta, incepe sa se scrie, pe baza documentelor vechi, chineze, si a ultimelor descoperiri arheologice. Europenii au ajuns in China acum patru mii de ani, iar chinezii, la randul lor, au batut la poarta Europei in vremea lui Decebal, dorind sa ajunga in "tara Daqin", aflata la vestul Marii Negre.

Frumoasa din Loulan si omul cu zece palarii 


Din perspectiva europeanului, lumea noastra de pana la Columb s-a impartit intotdeauna in doua: Occident si Orient. Istoricii au considerat multa vreme ca cele doua jumatati de lume au evoluat independent in vremurile vechi, mai ales in partile lor extreme, abia avand stire una de existenta celeilalte. Undeva, spre mijlocul marelui continent Eurasia, neamurile si culturile uneori se impleteau, alteori se ciocneau, dar despre contacte serioase, intre Apusul Europei si Orientul indepartat, in vremurile de demult, cartile de istorie nu ne spun nimic.
Vechile documente chinezesti povestesc, totusi, despre existenta in trecut a unor oameni blonzi, cu parul lung, numiti poporul bai, aflati la granita de nord-vest a Chinei, de la care chinezii cumparau "piatra raiului", mult ravnitul jad. Evident, istoricii nu au dat crezare acestor relatari. Ce sa caute niste blonzi in China, in urma cu cateva milenii? Dar iata ca arheologia ultimelor decenii a oferit o surpriza de mari proportii. In vestul Chinei, in desertul Taklamakan, pe traseul viitorului Drum al Matasii, au fost scoase la iveala numeroase mumii perfect conservate. Ele sunt ale unor "chinezi" de acum 4000 de ani, cu imbracaminte de tip european foarte bine pastrata, inalti, robusti, blond-roscati sau sateni, cu parul ondulat, adesea impletit in cozi, probabil cu ochi albastri sau verzi... Si tocmai cand credeam ca cele doua jumatati de lume nu s-au intalnit in vremuri atat de vechi, aflam, in urma analizelor genetice, ca acesti misteriosi blonzi sunt, cu siguranta, europeni! Mai mult, tesaturile hainelor lor aduc foarte mult cu imbracamintea neoliticului european. Misteriosii europeni ajunsi la capatul lumii orientale acum patru milenii au vesminte sofisticate, viu colorate, au fetele tatuate si trasaturi armonioase. Cea mai veche mumie este cea a unei femei foarte frumoase, cu par saten, numita "frumoasa din Loulan". Chipul sau a fost reconstituit cu destul de mare precizie. O alta mumie celebra este cea a unui barbat care a fost ingropat impreuna cu zece palarii. Unii sustin ca este vorba de celti, ajunsi aici cine stie in ce imprejurare - si e adevarat, asemanarile cu celtii sunt izbitoare, altii, ca ar fi vorba de iranieni sau de neamul toharilor - misteriosii indo-europeni ajunsi in Asia Centrala. Dupa cateva decenii de la descoperire, specialistii continua sa se minuneze in fata acestui ciudat neam, fara sa cada la intelegere cu privire la grupul etnic de care apartineau. Un lucru este cert: acesti blonzi-roscati cu ochi albastri sunt europeni, iar intre cele doua jumatati de lume existau cu siguranta legaturi, poate chiar in sensul influentarii reciproce. Iar documentele chineze, ignorate de istorici, au spus adevarul.

"Imparatul Rosu" si "Imparatul Verde"

Au trecut secolele, iar estul si vestul par sa nu se mai fi intalnit.
Tanarul si neegalatul Alexandru cel Mare si-a intins imparatia pana departe in Asia Centrala, fondand in anul 329 inainte de Cristos orasul Alexandria Eschate ("Alexandria cea indepartata") la granita cu regiunea Xinjiang a Chinei de astazi, in actualul Tadjikistan. Grecii au ramas in zona timp de trei secole, iar la un secol dupa Alexandru, si-au extins influenta si mai departe, organizand o expeditie pana in Kasgar. Aceasta este prima ocazie consemnata, in care vestul se intalneste direct cu enigmaticul neam al chinezilor. Totusi, imperiul lui Alexandru a fost unul efemer, iar adevarata putere a apusului a constituit-o Imperiul Roman, a carui poveste contine si un capitol captivant, dar mai putin stiut, legat de China.
Au fost odata ca niciodata doua mari imparatii, cele mai mari de pe Pamant la acea vreme: la soare-rasare Imperiul Chinez, iar la soare-apune Imperiul Roman.
In vremea dinastiei Han, cand tara de la rasarit se afla in epoca sa de aur, romanii isi traiau si ei perioada de glorie, sub primul lor imparat, Augustus.
Ca si astazi, europenii stiau putine lucruri despre orientali, iar pentru chinezi, Roma era aproape un tinut mitic, la capatul lumii, locul unde soarele se cufunda in mare.
Intre cele doua mari puteri exista o a treia, nu la fel de intinsa, dar puternica si apriga, care impiedica cu buna stiinta legaturile dintre cele doua: persii. Ei erau cei care intermediau comertul Chinei cu Occidentul si pe cel al Romei cu Orientul, percepand taxe pentru trecerea caravanelor pe teritoriul lor. Persii au dat mare bataie de cap romanilor. Pentru Cezar, supunerea dacilor si a persilor au constituit ultimele sale planuri, pe care nu a apucat sa le duca la indeplinire. Mai tarziu, Traian ii va implini visul, cucerind o parte din Dacia si o parte din regatul part, cu mari eforturi. Imparatul Hadrian, care a venit pe tron dupa Traian, si-a dat seama cat era de dificil sa mentina aceste doua noi cuceriri. A renuntat repede la teritoriile persilor si era cat pe ce sa renunte si la Dacia, daca prietenii sai nu l-ar fi sfatuit sa se razgandeasca. Oricum, nu mult mai tarziu, Dacia va fi abandonata. Dacii si persii, ultimii cuceriti si primii eliberati, sunt simbolul dusmanului greu de infrant, dar si mai greu de tinut sub ascultare.
Sub regii dinastiei Han, si mai ales in dinastia Han tarzie, puterea chineza s-a extins departe, spre vest, unde niciodata nu mai ajunsese.
In vremea imparatului Wu, in secolul al doilea inainte de Cristos, prima ambasada chineza a plecat spre vest, pana in Persia si Mesopotamia.
Mai tarziu, in anul 97 dupa Cristos, generalul Ban Chao ajunge pana la tarmul Marii Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la tarmul Marii Negre, ravnind sa treaca marea, pentru a pune piciorul in "tara de la vest de Marea cea Mare", numita "Tara Daqin".
In acelasi timp, sub Traian, puterea romana a inaintat spre rasarit cel mai departe in istoria sa multiseculara. Era momentul ca cei doi giganti sa se intalneasca.
Prima ambasada romana in China, consemnata in documente, dateaza din anul 166, cand imparatul Andun (identificat cu Marcus Aurelius Antoninus) trimite un grup de romani cu daruri pentru imparatul Chinei. Aceleasi documente sustin ca Roma dorea de multa vreme sa lege contacte cu China, dar ca mereu era impiedicata de persi, care aveau tot interesul sa nu lase cele doua puteri sa intre in legatura directa, pentru a nu pierde rolul de intermediator al produselor.


Gladiator roman pe un pahar chinezesc
Multa vreme, istoricii nu au dat crezare acestor informatii, mai ales ca documentele romane nu pomeneau nimic despre intentiile de alianta cu China. Totusi, ele au fost confirmate de sapaturile arheologice din Vietnam, unde au fost descoperite monede cu efigia imparatului Marcus Aurelius. Din nou, documentele au avut dreptate.
Romanii stiau de existenta chinezilor, iar tara lor o numeau Serica, "Tara matasii". Geograful Ptolemeu o reprezinta in hartile sale cu destula precizie. Istoricul roman Florus sustinea ca gloria lui Augustus ajunsese atat de departe, incat veneau sa i se inchine neamuri din toata lumea, precum inzii si "oamenii matasii", care locuiau "sub soare", si care au calatorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat in scris intre chinezi si romani.
Matasea chinezeasca ajungea la Roma prin intermediul persilor, si devenise un produs extrem de ravnit, pentru care cei bogati erau dispusi sa plateasca orice suma. S-a ajuns intr-acolo, incat senatul a trebuit sa dea decrete care sa interzica purtarea matasurilor, atat din pricini economice, caci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cat si din motive de moralitate: matasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contra, il expunea. Dar in vreme ce "nebunia matasii" crestea la Roma, chinezii nu pareau interesati de produsele romane. Doar sticla transparenta ii seducea, caci ei nu ajunsesera sa o produca decat sub forma mata.
Ambasada trimisa spre vest de imparatul Wu, pentru a cerceta tinuturile ce se margineau cu China, a fost primul pas in aparitia Drumului Matasii, viitoarea magistrala comerciala care lega capitala Chinei de atunci, Changan (azi Xian), cu tarmurile rasaritene ale Marii Mediterane, strabatand toata Asia Centrala.
Tot in aceeasi vreme, relatiile chinezilor cu persii au cunoscut o mare inflorire. Noua cale comerciala a ajuns sa aiba peste 8000 de kilometri, in cea mai mare parte pe uscat, cu mai multe ramificatii. Marco Polo este primul european care a strabatut Drumul Matasii, de la Venetia pana in China, la sfarsitul secolului XIII.

Dupa dezintegrarea imperiului mongol si a celui bizantin, Drumul Matasii a fost parasit, iar europenii au cautat noi cai catre China, de data aceasta maritime.

Un sol chinez la poarta Europei

Dar sa ne intoarcem acum la generalul Ban Chao, care ajunsese pe tarmul Marii Caspice, de unde l-a trimis pe Gan Ying in tara Daqin, care se afla la vest de "Marea cea Mare".
Cei mai multi comentatori ai celor doua cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu ("Istoria dinastiei Han Tarzie") si cronica Weilue ("Scurta relatare despre dinastia Wei"), sunt de parere ca "Marea cea Mare" este Marea Neagra.
Sub numele de Daqin, incepand cu aceste cronici si pana in Evul Mediu, este cunoscut Imperiul Roman. Numele mai vechi al Imperiului Roman era Lichien.
Alti comentatori spun ca solul a ajuns, de fapt, la Oceanul Indian, in sud, iar Daqin se refera la teritoriile romane din Orient, anume Egiptul si Mesopotamia.
Totusi, descrierile exploratorului nu se potrivesc deloc cu ipoteza inaintarii spre sud, caci Peninsula Arabica nu este pomenita, si nici stramtorile Hurmuz si Bab-el-Mandeb, care separau Golful Persic si Marea Rosie de Marea Arabiei. Din contra, este vorba de o mare intinsa, a carei traversare ar dura cateva luni, si dincolo de care incepe Imperiul Roman.
Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe tarmul estic al Marii Negre, in actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma sa traverseze marea si sa ajunga in imperiu. Dar comerciantii persi l-au descurajat, spunandu-i ca marea este atat de intinsa, incat ar putea dura chiar trei ani ca sa o traverseze, daca nu are vanturi prielnice. Acesti comercianti nu aveau nici un interes ca romanii si chinezii sa faca comert direct, fara sa le plateasca lor taxe.
Desi s-a oprit la tarmul marii, Gan Ying nu s-a intors in China cu mana goala. El a cules informatii despre tara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut in zona pontica. Aceste informatii stau la baza relatarilor despre Daqin, din cele doua cronici chineze. Prima cronica, cea despre dinastia Wei, a fost scrisa in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han tarzie, in sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi.
Anul in care solul a cules aceste informatii este 96 dupa Cristos, cand in China domnea imparatul He din dinastia Han, la Roma imparatul Nerva, iar in Dacia regele Decebal.

Tara Daqin - tinutul mitic de la vest de Marea cea Mare

Multa bataie de cap au dat istoricilor aceste relatari despre tinutul de la vest de mare.
In primul rand, numele: ce inseamna "Daqin"? De ce au numit asa Imperiul Roman, cand exista un nume mai vechi (Lichien), derivat de la numele orasului Alexandria?
De cele mai multe ori, numele chineze sunt forme modificate ale numelor auzite din gura strainilor.
Dar Daqin nu putea proveni de la nimic cunoscut, spun cercetatorii.
Unii s-au gandit ca poate provine de la Antiohia.
Una din cele doua cronici a incercat sa dea o explicatie acestui nume: Daqin inseamna "Marea China". Qin este numele dinastiei care a domnit inaintea dinastiei Han. Sub primul imparat Qin a avut loc unificarea Chinei, si de aici numele acestei tari. Dar de ce ar fi numit chinezii un teritoriu necunoscut, aflat la capatul lumii, cu numele propriei lor tari, calificand-o si drept "mare"?
Tot cronica incearca sa dea un raspuns, deloc convingator: pentru ca oamenii aceia seamana mult cu chinezii, adica sunt inalti si cinstiti! Bineinteles, romanii nu semanau cu chinezii, si chiar daca ar fi semanat, nu s-ar fi justificat numele de "Marea China". Cel mai probabil, este vorba de o interpretare populara, de o desfacere a numelui in doua bucati, da "mare" si qin "China". Ramane un mister pentru istorici de ce a fost schimbat numele Imperiului Roman in aceste cronici in Daqin si de unde vine acest nume.
De putina vreme a aparut la noi, in traducere, o carte despre istoria Chinei, in care este reprodus un scurt fragment din cronica Hou Han Shu. Intr-o scurta semnalare din revista "Dacia Magazin", Gheorghe Seitan propunea sa vedem in acest cuvant numele Daciei. Cat de nebuneasca este aceasta interpretare? Cu nimic mai temerara decat plimbarea solului chinez de catre istorici, ba la golful Persic, ba la Marea Rosie, ba la Mediterana, ba in Georgia. Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagra, asa cum s-a demonstrat pana la urma. Ce se afla, in acea vreme, imediat la vest de Marea Neagra? Dacia! Pentru chinezi, acolo incepea Occidentul. Chiar daca la vremea aceea Dacia nu era cucerita, Dobrogea si tarmul marii erau deja romane de ceva vreme, si in doar zece ani urma sa se constituie provincia Dacia. Tinand cont si de faptul ca documentele chineze pomenite au fost redactate la cateva sute de ani dupa expeditia generalului Ban Chao, nu are de ce sa ne mire daca pamantul de la apus de Marea Neagra era considerat ca facand parte din Imperiul Roman. Asadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.
Dar ca sa nu ramanem la o pura speculatie lingvistica, ar trebui sa vedem cum este descris acest teritoriu de catre autorii chinezi si daca descrierea se potriveste cu Dacia sau, mai degraba, cu alta parte a Imperiului Roman.
Primul lucru pe care il aflam este acela ca Tara Daqin este condusa de un rege, care nu domneste pe viata, ci poate fi schimbat, daca semnele divine o cer (in caz de calamitati naturale, de pilda), iar regele se retrage de buna voie, fara nici o suparare. Istoricii n-au reusit sa gaseasca vreo asemanare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo imparatul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Daca insa privim spre Dacia, ne amintim ca tocmai in acele vremuri, in anii 80 dupa Cristos, Duras ii cedase tronul de buna voie lui Decebal, simtindu-se prea batran ca sa faca fata amenintarii romane care se ivea la orizont. Cu siguranta, in astfel de imprejurari, era consultata vointa lui Zamolxe.
Se mai spune in documentele chineze ca, pe langa rege, exista si un grup de 36 de capetenii militare, care deliberau in diverse probleme. Daca unul singur era absent, intalnirea nu mai avea loc. Cine erau acesti 36 generali, cum ii numeste cronica chineza? Consulii nu puteau fi, caci acestia erau doar doi, alesi anual. Numarul cel mai mare de consuli intr-un singur an s-a inregistrat in vremea imparatului Commodus, 25 la numar, dar nu au functionat simultan si a fost o exceptie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea cateva sute de membri. Daca insa luam in considerare Dacia, e posibil si chiar firesc ca, alaturi de rege, sa fi existat si un consiliu alcatuit din capeteniile cetatilor (davelor) supuse lui Decebal. Pe langa rege si consiliul generalilor, exista si un departament al arhivelor, mai spune crónica.
Urmatoarea informatie este despre capitala acestei tari, care este inconjurata de ziduri de piatra. Din nou, nici o asemanare, nici cu Roma, nici cu alte orase mari ale imperiului. Cetatile dacice din Muntii Orastiei erau, intr-adevar, inconjurate de ziduri de piatra, insa despre Roma nu se poate spune asa ceva: Roma nu era aparata de ziduri la vremea aceea! In timpurile vechi, cand se lupta cu cartaginezii si cu galii, Cetatea Eterna avea ziduri de aparare. Insa cand puterea sa a inceput sa creasca si toate teritoriile din jurul sau ii erau supuse, nu a mai avut nevoie de o astfel de protectie. Vechile ziduri construite in vremea regelui Servius au mai fost de folos pana spre sfarsitul republicii. Abia in vremea imparatului Aurelian, in secolul Iii dupa Cristos, s-a construit un nou zid, dar de caramida.
Capitala descrisa de chinezi nu seamana deloc cu Roma. Ea este alcatuita dintr-un sediu central si alte patru palate, iar regele petrecea cate o zi in fiecare din cele cinci sedii, rezolvand diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o suta de li (41,6 km), deci aceasta era distanta parcursa de rege in cinci zile, intre cele cinci cetati. Cu toate eforturile de a intelege acest pasaj, istoricii au trebuit sa se dea batuti: nu este vorba despre Roma. Daca ne gandim insa la Sarmisegetuza Regia, in preajma careia se afla cateva cetati puternice, asemanarea este destul de mare. Sarmisegetuza era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetatile de la Costesti, Blidaru, Banita, Piatra Rosie, cu functii militare si religioase, dar si asezarea civila de la Fetele Albe. De asemenea, e posibil sa existe si alte cetati sau asezari in zona, inca nedescoperite de arheologi. Drumul total insumat intre cele cinci cetati enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri. Daca mergem pe firul acestei speculatii, e drept, nu putem sti cu precizie care erau celelalte patru "palate", dar trebuie sa recunoastem ca este cea mai apropiata varianta de descrierea cronicii chineze, si ca Roma nu are nici o legatura cu acest pasaj.
Tara Daqin este o tara foarte bogata. Pamanturile sale sunt pline de aur si argint, iar locuitorii ei se ocupa cu agricultura, cultivand cinci feluri de cereale. Comerciantii sunt foarte cinstiti, nu au doua preturi. Daqin are mult grau si resurse alimentare din belsug si ieftine. Oamenii sunt primitori, iar cand la hotar sosesc soli din tarile vecine, li se trimit cai de posta, pentru a ajunge in capitala, unde regele le face daruri in aur.
Seamana aceasta descriere cu Roma? Locuitorii tarii stiu sa-si brodeze hainele cu fir de aur, stiu sa aureasca obiectele si au o panza fina pe care o numesc "blanita de oaie". Nu exista hoti si banditi. Zece banuti de argint valoreaza cat un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucreaza sticla si fabrica arcuri si sageti.
Ca sa ajungi in aceasta tara, poti sa mergi si pe uscat din Persia, inconjurand marea pe la nord. Se spune chiar ca ar fi existat un pod imens, de cateva sute de kilometri, care lega nordul marii cu tara Daqin.
Cat din aceasta descriere se potriveste cu Roma si cat cu Dacia?
De buna seama, istoricii care au studiat documentele chineze nu stiau mare lucru despre Dacia si nu au banuit ca ar putea fi vorba despre ea in aceste descrieri.

Cum se scrie historia

Poate ca Daqin este Dacia, dar a ajuns sa desemneze, prin generalizare, lumea de la apus, Imperiul Roman. Sau poate ca nu este Dacia, ci un cuvant misterios care se refera la un teritoriu greu de identificat din Imperiul Roman.
Exista si nepotriviri in descriere, mai ales cand se vorbeste despre prezenta fiarelor salbatice in Daqin, intre care sunt enumerati tigrii si leii. Dar daca trimisul chinez ar fi vazut un animal specific Europei temperate, cum este de pilda rasul, cum l-ar fi numit? Romanii insisi, cand au vazut prima oara elefanti, in campania impotriva lui Hannibal, au spus ca sunt "boi cu trompa".
De asemenea, sunt pomenite unele plante exotice care nu cresc in Dacia, ca si diverse pietre pretioase rare in aceasta zona.
Informatiile au trecut din gura in gura si au ajuns in China, unde au fost transpuse in scris dupa cateva secole. E posibil ca descrierile sa fie foarte deformate. Dar, cum am vazut mai sus, cele mai incredibile informatii oferite de scrierile chineze au fost confirmate pana la urma. Un lucru e cert: mai nimic din aceste descrieri nu se potriveste cu Roma, dar destul de multe se potrivesc cu Dacia. Iar tara descrisa este numita explicit "Tara de la vest de mare".
Am inceput prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, isi duceau traiul niste europeni blonzi, cu parul impletit si cu imbracaminte occidentala. Apoi cum chinezii, cercetand Asia Centrala, au ajuns pana la Marea Caspica si apoi la Marea Neagra, descriind o tara ce se afla imediat la vestul marii, destul de asemanatoare cu Dacia. De buna seama, ideea ca un sol sau o ambasada chineza a ajuns aproape de Dacia poate fi socanta.
Dar nimic nu ne impiedica sa admitem ca si dacii auzisera de Tara Matasii si chiar i-au intalnit pe locuitorii acestei tari.
Occidentul stie foarte putin despre China.
Lumea a inceput sa afle, de putina vreme, ca exploratorii chinezi strabatusera lumea intreaga inaintea europenilor.
O senzationala harta chineza, redactata in 1418 pe o bucata de piele de gazela, a fost data publicitatii acum cativa ani. Ea reprezenta cu mare precizie toata lumea cunoscuta, cu Americi cu tot.Harta a apartinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns in America inaintea lui Columb.
Hartile exploratorilor europeni nu erau decat copii dupa aceasta harta. Asadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a facut inconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintai care a ocolit Capul Bunei Sperante, nu capitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintai straini care au pus piciorul in Brazilia, Mozambic si Angola, nici spaniolii in Chile, Peru, Argentina, Columbia si Venezuela. Chinezii le-au luat-o inainte. Iar inaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns in America in secolul Xi si au redactat o harta si mai senzationala a celor doua Americi, harta Vinland. Dar aceasta este deja o alta poveste.
In acest context, nu ar trebui sa ne mire daca gasim in scrierile chineze referiri la Dacia. Istoria se scrie si se rescrie mereu, sau cel putin asa ar trebui sa fie. Nimic nu este definitiv in stiinta istoriei: fiecare ciob nou descoperit sau fiecare fraza dintr-un document poate duce la rasturnarea unui manual intreg de istorie, a unor teorii ce au dainuit timp de secole. Insa istoria este scrisa de istorici si de ei depinde modul in care adevarul este reconstituit.

http://www.formula-as.ro/2006/748/societate-37/tara-daqin-7583-print