Se afișează postările cu eticheta europa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta europa. Afișați toate postările

luni, 3 aprilie 2017

Motivatia de credință

”A fi patriot înseamnă: a fi cinstit, a avea conştiinţa curată şi o inteligenţă vie, a avea un arbitraj filozofic pentru compatrioţii tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viaţa ta aparţine tuturor şi că tu nu eşti decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea şi gloria ţării tale.”



Iubirea — principala motivaţie pentru a-i sluji lui Dumnezeu
Deşi cunoştinţa exactă este esenţială pentru a crede în Dumnezeu, mai e nevoie de ceva pentru a asculta de el şi pentru a-i sluji. Când a fost întrebat care este cea mai mare poruncă de la Dumnezeu, Isus a spus: „Să-l iubeşti pe Iehova Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta şi cu toată forţa ta“ (Marcu 12:30). Cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu aşa cum a arătat Isus va fi cu siguranţă gata să asculte de El şi să-I slujească. Este acesta şi cazul dumneavoastră?
Rachel, care este de zeci de ani misionară în Coreea de Sud, explică motivul credinţei ei: „Mă gândesc la cât de generos este Iehova cu creaturile sale, la cât de iertător este cu slujitorii săi şi la cât de mult îşi doreşte să ne înveţe ce e bine pentru noi. De aceea îl iubesc din ce în ce mai mult, iar această iubire mă motivează să-i slujesc“.

Martha este o văduvă din Germania care îi slujeşte lui Iehova de 48 de ani. Iată ce spune ea: „De ce îi slujesc lui Iehova? Pentru că îl iubesc. În fiecare seară vorbesc cu El în rugăciune şi îi spun cât de recunoscătoare îi sunt pentru toate binecuvântările sale, îndeosebi pentru jertfa de răscumpărare“.
Într-adevăr, iubirea faţă de Dumnezeu ne motivează să-i slujim din inimă. Dar cum putem cultiva această iubire? Cel mai puternic imbold este aprecierea profundă pentru iubirea pe care a manifestat-o Dumnezeu faţă de noi. Prin cuvinte încurajatoare, Biblia ne aminteşte: „Cine nu iubeşte n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Prin aceasta a fost manifestată iubirea lui Dumnezeu în cazul nostru, deoarece Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său unic-născut pentru ca noi să obţinem viaţă prin intermediul lui. Iubirea constă în aceasta, nu în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă conciliatoare pentru păcatele noastre“. — 1 Ioan 4:8–10.
Vă daţi seama cât de mare este această iubire? Imaginaţi-vă că sunteţi în pericolul de a vă îneca într-un râu învolburat şi cineva îşi riscă viaţa ca să vă salveze. Aţi uita repede acea persoana sau i-aţi fi profund recunoscător? N-aţi fi gata să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru ea? Iubirea pe care a manifestat-o Dumnezeu când şi-a oferit Fiul, pe Isus Cristos, ca jertfă de răscumpărare este infinit mai mare (Ioan 3:16;Romani 8:38, 39). Când inima ne este mişcată de iubirea lui Dumnezeu, avem motivaţia necesară pentru a-l iubi şi pentru a-i sluji cu toată fiinţa noastră.

Oare am studia şi am învăţa dacă nu am crede că putem obţine înţelepciune şi cunoaştere? 
Oare am mai munci în fiecare zi dacă nu am spera că prin aceasta putem realiza ceva? 
Oare un agricultor ar mai semăna dacă nu s-ar aştepta să strângă recoltă? În fiecare zi, acţionăm pentru a realiza lucruri în care sperăm atunci când nu putem vedea rezultatul final. Aceasta este credinţa (vezi Evrei 11:3).


Prin credinţă , 
Noe a construit o arcă şi şi-a salvat familia de la potop (vezi Evrei 11:7). 
Moise a despărţit apele Mării Roşii (vezi Evrei 11:29). 
Ilie a chemat foc din cer (vezi 1 Împăraţi 18:17–40). Nefi a cerut o foamete (vezi Helaman 11:3–5). 
Tot el L-a rugat pe Domnul ca foametea să înceteze (vezi Helaman 11:9–17). 
Mările au fost potolite, s-au primit viziuni, rugăciunile au primit răspuns, toate prin puterea credinţei.

Cum ne putem întări credinţa? 
În acelaşi fel în care ne sporim sau ne dezvoltăm oricare altă însuşire. 
Cum ne putem dezvolta îndemânarea de a ciopli în lemn, de a ţese, de a picta, de a găti, de a lucra în lut sau de a cânta la un instrument muzical? 
Studiem, exersăm şi perseverăm. Făcând aceasta, ne perfecţionăm. 
La fel este şi cu credinţa. Dacă dorim să ne întărim credinţa în Isus Hristos, trebuie să ne perfecţionăm în această direcţie. 
Profetul Alma a comparat cuvântul lui Dumnezeu cu o sămânţă care trebuie hrănită cu credinţă:

„Dar iată, dacă vă veţi trezi şi vă veţi deştepta aptitudinile, chiar pentru a pune la încercare cuvintele mele şi dacă dovediţi un pic de credinţă, da, chiar dacă nu faceţi nimic mai mult decât să doriţi să credeţi, lăsaţi această dorinţă să lucreze în voi, chiar până când credeţi într-un fel în care puteţi face loc pentru o parte din cuvintele mele.”





DRAGI ROMANI ! 
Ma adresez doar acelora dintre voi care sunteti inteligenti si patrioti cu rugamintea de a face efortul sa intelegeti ca Romania va putea sa iasa din haosul in care este prabusita de 27 de ani, NUMAI daca ne vom asuma “sacrificiul” sa ne comportam, in actiunile noastre publice si in legatura cu interesele Tarii, ca niste “sfinti”! Vom putea sa ne asumam un asemenea "sacrificiu", numai daca toti romanii inteligenti si patrioti vor sustine inlocuirea actualului juramant ritualic, cu un juramant implicativ!
Aceasta inlocuire de juramanturi va duce la Transformarea actualei clase politice Mafiote, intr-o clasa politica Responsabila ! De ce este posibila o asemenea transformare a clasei politice, prin inlocuirea intre cele doua juramanturi? Pentru ca, chiar daca ambele juramanturi au ca motivatie de credinta rasplata lui Dumnezeu, aceasta este ESENTIAL diferita pentru fiecare juramant, atat ca obiectiv vizat, cat si ca plasare in timp! Motivatia de credinta a actualului juramant ritualic, pentru respectarea celor asumate prin juramant, prevede ca rasplata a lui Dumnezeu ipotetica inviere a deponentului dupa incheierea vietii actuale, ceea ce nu poate constitui o stavila in calea RAULUI! Motivatia de credinta a juramantului implicativ, pentru respectarea celor asumate prin juramant, are in vedere rasplata lui Dumnezeu in viata prezenta, prin "executarea" gajului pus pentru respectarea celor asumate, gaj constituit atat din sanatatea si fericirea deponentului, cat si din sanatatea si fericirea fiintelor care ii sunt dragi si apropiate! Toti cei inteligenti si patrioti pot verifica pe propria lor persoana si familie eficienta juramantului implicativ, pe care l-am propus societatii romanesti in urma cu 24 de ani, cand l-am inregistrat la Parlament, cu Nr.150/12-01-1993, la Senat, si cu Nr.62/12-01-1993, la Camera Deputatilor! Textul juramantului implicativ este prezentat atat in postarea "fixata" in Grupul public "Alianta Anti-Mafia", de pe Facebook, cat si in blogspotul "Dreptate pentru toti"! Neincrederea si suspiciunea generalizate, atat intre indivizi, cat si fata de institutiile Statului, NU vor putea fi eliminate DECAT dupa ce toti cei care activeaza in spatiul public vor depune un juramant implicativ! Toti romanii inteligenti si patrioti care doresc iesirea din haosul si marasmul actual trebuie sa sustina inlocuirea actualului juramant ritualic, cu juramantul implicativ! PS. Cei ce vor sa sustina inlocuirea intre cele doua juramanturi, sa ma contacteze la Tel.0723.966.732, pentru a-mi transmite adresa lor de E-mail sau de domiciliu, pentru a realiza grupuri de sustinatori in fiecare judet si a avea o evidenta la nivel national! Multumesc!  Dumitru Rizoaica 28 décembre 2016, 22:46



"ÎN ROMÂNIA MAI ESTE CINEVA ȘI PRO ROMÂN ?"
Acesta este titlul unui comentariu postat de catre Mircea Vintilescu, care nu mai suporta sa auda ca X este "pro-rus", ca Y este "pro-american", etc.
"PRO ROMAN", dle Vintilescu, si pentru toti cei interesati de a sti asta, va fi, si vor fi toti aceia care vor dori o schimbare benefica si POSIBILA in societatea romaneasca!
Deci, vor fi PRO ROMANIA toti aceia care vor sustine inlocuirea juramantului actual, cu un juramant implicativ!
De ce? Pentru ca juramantul reprezinta "Temelia Spirituala" a societatii, care este constituta din suma "temeliilor spirituale" ale indivizilor!
Juramantul actual NU poate oferi, celor ce si-l asuma, decat o "temelie spirituala" mocirloasa si de nisipuri miscatoare", pentru ca nu le ofera niciun MOTIV pentru ca cele asumate sa fie si respectate!
Juramantul implicativ ofera un MOTIV puternic, care actioneaza imediat si perpetuu, 24 de ore din 24, asupra constiintei celui ce si-l asuma, oferind deponentului o "temelie spirituala" solida si aseptica!
Juramantul implicativ poate fi fi verificat de catre oricine pe propria persoana si familie!
Cititi juramantul implicativ pe blogspotul "Dreptate pentru toti"!

PRIVILEGIUL DE A FI PROFESOR, DE A CITI ÎN PREMIERĂ ACESTEA:
1. O știu pe Nichita, nu știam că o cheamă și Stănescu...
Probabil între două cafteli mai scrie și poezii.
2. Eminescu a fost poet doar cât a trăit. În rest nu știu ce meserie avea.
3. Dacă Arghezi scria o poezie, Ion Barbu scria alta diferită, ca să nu-i confunde lumea.
4. Poeții nici ei nu știau ce scriu, de aceea suntem întrebați mereu ”Ce a vrut să zică autorul?”
5. Poezia patriotică este cea în care ne arătăm dragostea de țară și ura față de dușmani. De aceea maneaua este poezie patriotică.
6. Ștefan Augutin Doi Nași a scris ”Mistrețul cu dinți de argint” în care la sfârșit el moare, dar porcu scapă.
7. Baltagul e un fel de topor cu care babele își căutau soții prin pădure.
8. Tudor Arghezi și-a luat numele de la râul Argeș, deci este un poet acvatic. În schimb, Ion Dunăreanu este poet Fluvial.
9. În Luceafărul poetul arată cât de proastă e femeia care refuză un super gagiu nemuritor și rece pentru un ospătar muritor și cald.
10. După titlu, poezia ”Zdreanță” pare să fie despre o curvă, dar știu precis că este un câine care punea botul la ouă.  Dumitru Dem Panculescu  2 aprilie la 19:36

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Un lider CFR-ist



Ca roman, fost CFR-ist si fost lider de sindicat la SNCFR, m-am luptat si ma lupt pentru salvarea a ceea ce a mai ramas din fosta a doua armata a Romaniei.
Privesc nu cu invidie si uimire ce au putut sa faca prietenii nostrii chinezi in domeniul transporturilor feroviare si cum au ajuns ale noastre. Oare tiganul Stoica din Toflea-Galati va face din SNCFR cel putin ce a fost odata.Am stat de vorba cu actualii lideri de sindicat din SNCFR si au solutii viabile pentru redresarea si revigorarea CFR, printre care si nationalizarea SNCFR asa cum s-a procedat in Anglia si Franta, ori formarea unui mare holding printro colaborare eficienta cu R.P.Chineza. De teama unei astfel de colaborari turbeaza de furie DISTRUGATORUL de la Cotroceni.Domnul prim-ministru Victor Ponta are sansa de a ramane in istorie ca salvator al CAILOR FERATE ROMANE. Poate da oare cu piciorul la o asa sansa? Considera ca propunerea facuta de Liviu Dragnea de a imparti pe bucatele baronilor locali si SNCFR-UL AR FI O SOLUTIE? Fostul CFR a fost o UNITATE PRIN DIVERSITATE. Priviti cum sunt transporturile feroviare la chinezi si nu puteti sa nu-mi dati dreptate. Va face Dragnea cu baronii lui asa ceva in transpoturie feroviare ,sau tiganul Stoica din Toflea-Galati?

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


 


Un lider CFR-ist

Mama lui de comunism capitalist! Oare ce-ar fi fost de tara asta imensa, dupa o lovilutie ca la noi ? 
E liniste-n Tian-an-men. Si ce mai tren !
Vorba comentatorului: "Unde ataseaza vagonul de Husi"? 
Vin si-ntreb si eu : da' cum se-ajunje la viseu?




Chinezii astia comunisti !!! Care sunt in numar de numai...1miliard si 400de milioane de locuitori...!!!

Sa fii aici impegat de miscare??? Nici macar nu au linii de manevra...
Unde ataseaza vagonul de Husi, sa ne urcam din timp ca nu mai gasim locuri...

Oh, Doamne Dumnezeule!!!!! Arata mai degraba cu niste macaroane !!!

Trenul Accelerat 67 in directia:
Bucuresti Ploiesti Adjud Buzau - Rimnicu Sarat Focsani Tecuci Birlad Crasna Iasi....
pleaca de la peronul 7.... hahahaha.... Care o fi aici peronul 7??????


Cu o viteza de 350 Km/H, parcurge distanta Beijing Shanghai in numai 4 ore.
Pretul biletului :
Clasa economie: 555RMB Yaun = $85,
Clasa de business 935 RMB Yuan = $143
O cursa regulata de avion pargurge distanta in 1.5 ore si pretul biletului este de 4 5 ori mai scump.
Pai asta este locomotiva? Si carbunii unde sint? De asta toti sint grasi, nu mai da nimeni la lopata !!!
Traveseaza sau survoleaza Beijing-ul ???
Ei... unde sint milioanele de biciclete care au facut Beijing-ul celebru ???
Hei, duduie, lasa joaca pi piron... treciti la vagon !!!
Cele mai frumoase fete, mai mai mai.....

Oare cei care lucreaza la CFC (Caile Ferate Chineze ) au permise pentru calatorii gratuite????
Nu cred. Tot CFR-ul e mai tare!!!!! J
Si daca e frig in Shanghai
Si incontinu ploua,
Ma sui in trenul de Beijing
Si mi se rupe-n doua!
Vine trenul cu vagoane,
Si-n vagoane sunt cucoane...
La revedere, tabara draga !

Mai trenule, in fiecare seara
Eu te astept cu floricele-n gara!!!!
Ei floricele, aparate de fotografiat digitale... ca toate se fac la ei...
Se pregateste mincarea. J

Ei uite si vagonul restaurant, dar mi se pare ca nu au linguri si furculite...
daca nu stii sa folosesti betisoarele?!... comanzi numai biscuiti J
Biscuiti ostenii mei!
Biscuim, maria ta!!!!

Este foarte silentios: 66.5 dB nivelul zgomotului este mai jos decit intr-un birou obisnuit unde se masoara cam 90 dB

Exista conectie la internet si bineinteles televizor. Da filme porno?!...
Pentru clasa de business... Tot asa a ramas... cine poate oase roade...


Personalul saluta calatorii la imbarcare:
Va mai aduceti aminte impegatul cu fluierul pe peronul garii ???
Si anuntul de la megafon:
Atentiune trenul pleaca,
Nu se umbla dupa apa.
Va rugam poftiti la vagoane!!!!