vineri, 21 iunie 2013

"Scara Ierarhiei Valorilor"

Scara de valori a societății romanești ,
în momentul de fata este rasturnată !


Mihai Eminescu: "Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia"
”Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate.

Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strada ocupă funcţiuni înalte, în loc de a- şi petrece viaţa la puşcărie.

Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei."

Mihai Eminescu

Adevărul nu te face liber, dar cartea te liberează

„Adevărul vă va face liberi” spune un dicton biblic. Iar adevărul este legat de cele mai multe ori de cunoaştere şi de suportul material clasic al acestui proces: cartea. Astfel, nu este lipsită de acoperire şi formularea „cartea te va face liber”. Iar dacă cineva se îndoieşte de valoare acesteia, să privească spre puşcăriaşii mondeni care devin rapid scriitori pentru a obţine liberarea.

Deşi alfabetizată târziu, societatea românească a avut până nu demult un cult pentru carte, întreaga literatură predată în şcoli propunând diverse personaje a căror viaţă se construieşte în jurul dorinţei de a accede la lumina cărţilor, de la Nică al lui Ştefan a Petrei până la Niculae Moromete. Cartea a fost privită ca o şansă de a ieşi din noroaiele satelor şi de a deveni domn la oraş, unde curge apa din perete şi mergi pe asfalt. „Omul cu carte” a fost multă vreme un model de succes social. „Ai carte, ai parte” spune un proverb, dovadă că modelul s-a întipărit destul de bine în mentalul colectiv.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


 


De vreo două decenii încoace, cartea a început să piardă din importanţă, motivele fiind multiple. S-a schimbat modelul omului de succes. Acesta nu mai este „omul cu carte”, ci „omul cu bani”. Şi s-a văzut (chiar s-a insistat pe această idee) că pentru a avea bani nu ai nevoie numaidecât de carte. Posturile de televiziunile şi publicaţiile de mare tiraj sunt pline de „ţânţăreni”, „becali”, „cămătari”, „vangheli” şi tot felul de manelişti prezentaţi ca dovezi ale eşecului modelului „omului cu carte” şi ca triumf al mârlăniei opulente.

Şcoala făcută cu seriozitate a fost înlocuită de „şcoala vieţii”, ceea ce înseamnă că nu cunoştinţele acumulate în mod metodic îţi asigură succesul ci şmecheria şi versatilitatea dobândite „după blocuri”. Cu ani în urmă, cei ce cădeau la examenul de bacalaureat plângeau, făceau depresii; în ultimii ani, se hlizesc ca la ultima glumă proastă pe care au făcut-o.

Ultimul an a adus în spaţiul public un nou model al „omului cu carte”: puşcăriaşul care scapă de o bună parte din pedeapsă. Se vede că aplicarea cunoştinţelor dobândite la şcoala vieţii se lasă de multe ori cu puşcărie. Atunci, unii dintre ei se gândesc la carte ca la o şansă de salvare. Dar nu aşa cum se gândeau Nică al lui Ştefan a Petrei sau Niculae Moromete, ci aşa cum au învăţat la cursurile de formare continuă din şcoala vieţii: ca nişte şmecheraşi care fac rost de un set de pile şi bomfaiere pentru a tăia gratiile de la pârnaie. Pui pe unul să copie din mai multe cărţi, copy-paste (după modelul premierului), şi „pac-pac”, vorba unui viitor beneficiar al cărţii, cartea iese şi aşa se poate ieşi de la răcoare.

Mulţi dintre analfabeţii cu bani din România au început să urmeze cursuri de alfabetizare doar pentru a putea obţine permise de conducere auto. Dorinţa de a-şi conduce singuri maşinile a adus cartea în viaţa lor. În ultima perioadă cartea a început să fie prezentă şi în viaţa celor ce vor să se libereze. Bineînţeles, la un alt nivel. Ei trebuie să o producă.

Îmi este greu să-mi dau seama cum va fi privită de acum înainte cartea în România, odată ce şi-a dovedit calităţile de iarbă a fiarelor. În varianta pesimistă, se va produce o devalorizare a ei. Dacă şi un semianalfabet poate să producă o carte, înseamnă că nu mai este vorba de nimic excepţional, ci de un produs ca oricare altul, care nu merită respect. Să mai termine „telectualii” cu împăunatul, pentru că ceea ce fac ei după o viaţă de studiu poate face şi un puşcăriaş într-un an. Dar, e posibilă şi o variantă optimistă. Se spune că societatea care nu investeşte în şcoală va avea mai multe puşcării. Dar, este posibil ca puşcăriile să se transforme în case de creaţie mai puternice decât era cea de la Mogoşoaia. Şi nu ar fi mare lucru dacă, cu timpul, aceste instituţii ar trece în subordinea Ministerului Culturii. Se va înfiinţa, probabil, o uniune a scriitorilor puşcăriaşi şi edituri specializate pe acest gen de producţii. Fiecare viitor puşcăriaş va şti că îşi pregăteşte şi o carieră literară, iar ştiinţa de carte va avea o puternică motivaţie pe care infractorii o vor percepe încă din fragedă pruncie din îndemnul mamelor lor: „învaţă, maică, şi tu niţică carte, că poate o să ai nevoie să scrii una ca să ieşi din puşcărie! Că nu cred că adevărul te va face liber, dar cartea te liberează.”


sursA: adevarul.ro

autor: Sorin Bocancea


INFORMATII CE AR TREBUI PUBLICATE PE PRIMA PAGINA A TUTUROR PUBLICATIILOR DIN ROMANIA

Noi ne uitam la televizor la toate nulităţile si de oamenii prezentaţi mai jos ştie foarte putina lume.
O idee propagata destul de puternic in societatea româneasca de astăzi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre romani afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie naţionala ţin doar de domeniul trecutului, ca România de astăzi ar fi... o "tara bolnava", fara civilizaţie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu "codaşa Europei".
Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe romani "la locul lor" (si depărtându-i de tradiţia si sufletul neamului romanesc), teorii stabilite de cei ce se doresc "Atotputernicii Lumii", vom oferi si o serie de realizări ale geniului romanesc ale ultimilor ani:

* Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decat a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata intreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informatiile ar putea rezista... 5.000 de ani!!! In noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor "Bruxelles Europa", iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie in Romania . Dar forurile din Romania intarzie la nesfarsit formalitatile...

* Constantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind "ca in salina sau pe litoralul marin". Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!...

* Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)

* Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, in 16.11.2000 (107 - 75 cu SUA in finala).

* Hackerii romani sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. "Distractia" (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca ... valoarea) celor "5 magnifici de la Rasarit" a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti... Printre site urile "sparte" de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc...

* La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia romana s-a mai intors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru - inventia "Biomer"), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala in promovarea inventiilor.
* In anul 2003, la salonul de inventica EURECA de la Bruxelles, ing. Petrache Teleman a obtinut medalia de aur si medalia de argint si inca patru premii pentru inventiile sale ECOPIERA si MOPATEL - materiale ecologice de constructii - dar inventiile nu au fost valorificate nici in ziua de astazi.

* Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si in conducerea acestei unitati.

* Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

* La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii romani au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Valcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari... Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati ) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada... Fireste, el a fost "racolat" imediat de americani, optand pentru Universitatea din Princetown (SUA)...

* Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.

* Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii...

* Romania este pe primele locuri in lume la... exportul de inteligenta. De exemplu, la "Microsoft", a doua limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani...

* Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan / New York). Emigrat in 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Bergen, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti...

* Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri, impartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer...

* Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind in fapt "instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucru mecanic". "S-ar inchide toate centralele nucleare", spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari...

* Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme "Hewlett Packard". Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit "performanta" de a fi somer in Romania...

* Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat in idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul in care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, in cativa ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat cand a indraznit sa-si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica... de 4 ori greutatea sa in aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor... "din mila"!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani... Prima inventie valoreaza miliarde de dolari in Vest, a doua a inregistrat-o inutil la OSIM, pentru ca atat chinezii cat si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, in SUA s-au vandut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari... In acest timp, statul roman ignora in continuare o inventie, intr adevar de miliarde...

* In 1991, Carol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice... Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

* Justin Capra este un inventator celebru al Romaniei, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii in care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani... In 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care "semidoctii savanti" l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din Romania si au lansat o in fabricatia de serie... In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamant la... Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata in 1962 de Wendell Moore ("specializat" deja!), iar inventatorul... a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau... Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, "Soleta", care consuma ... 0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare).

* Mihai Ruşetel a inventat motorul cu apa! "Cazul Rusetel", este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru "talentul" cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in ... ianuarie 2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la "Mercedes" ( 2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei... Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe "cazanul Traian Vuia", inventie folosita inca la locomotivele Diesel electrice pentru incalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.
In lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand combustibil solid sau lichid. "Motorul Rusetel" foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi imbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, incantat: "reusita ar fi un miracol, si cred ca un asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".

“Cand primeste 2 zloti, e o tarfa; cand e, insa vorba de multe mii, la care se adauga diamante si blanuri, se cheama ca e o doamna .” Apoi brusc devine ”Vedetă”

Daca un om fura o gaina, celebrul gainar, pentru a-si hrani familia care este flamanda de o saptamana de zile… omul acela este un infractor periculos si primeste intre 3 si 7 ani de puscarie. Nu spun ca nu este un gest condamnabil, sa furi. Insa daca furi sute de mii de euro, milioane sau chiar miliarde esti considerat om de afaceri. Un adevarat business man face averi, nu conteaza cum .

Miracolul japonez

Fapte concrete din viata japoneza 


Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile
Imaginea publicată pe un blog Forbes este şocantă nu numai pentru români, dar şi pentru alte naţiuni. În patru zile, o bucată de autostradă distrusă de cutremur (din păcate, nu se specifică numărul exact de kilometri), a fost refăcută din temelii. Un miracol pentru România, nu? Nici nu contează kilometrii, pentru că nu a fost vorba doar despre turnarea unui strat de asfalt, ci despre refacerea terasamentului înghiţit de cutremurul violent. Toate astea s-au făcut în condiţiile în care Japonia se confruntă cu cel mai grav accident natural din istorie. Autorităţile sunt condamnate să ţină sub control reactoarele nucleare de la Fukushima, să încerce să asigure furnizarea de utilităţi în zonele afectate, să caute eventuali supravieţuitori, să-şi îngroape miile de morţi. Unde au găsit materiale de construcţie, cum le-au transportat, cine a avut forţa să lucreze, rămâne aproape un mister... Dar asta nu e tot. Japonezii, inventatorii ikebanei, specialiştii detaliului şi frumosului, mari iubitori de natură, au plantat zeci de plante pe fâşia de pământ dintre benzile de mers! Nu au făcut numai un drum, l-au făcut frumos.

La noi, chiar dacă nu ne-a lovit nicio calamitate, autostrada Soarelui bate pasul pe loc. Tronsonul Constanţa - Cernavodă este aştepat de 25 de ani. În loc să fie siguri că se construieşte, miniştrii Transporturilor dau declaraţii şi ne asigură că vom circula pe autostradă anul acesta. Primul ministrul a confirmat acest lucru, sâmbăta trecută, la Constanţa. Probabil că Anca Boagiu, care între timp a mai înţeles realitatea de pe teren, prezentată pe larg şi de România liberă, a omis să-l anunţe că NU va fi gata în 2011. O porţiune de 14 kilometri este încă la fel de virgină ca acum două decenii şi jumătate. Îi reamintim primului-ministru ce au declarat, pentru România liberă ediţia de SE, reprezentanţii constructorului: finalizarea va mai dura cel puţin un an şi jumătate de la eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru porţiunea de care vorbeam.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


 

Lovite de un dezastru major, unele naţiuni se mobilizează şi îşi reconstruiesc, la propriu ţara. Nu numai japonezii fac aşa. Sunt parcă ireale imaginile cu Berlinul ras de pe faţa pământului, după al doilea război mondial, şi ale femeilor care adunau cărămizi de pe jos, pentru a fi refolosite. Alte naţiuni supravieţuiesc aşa cum pot. La acestea din urmă, cuvântul „solidaritate" e la coada dicţionarului. La ele, spaţiul comun nu există. În România, la inundaţiile care erau pe care să înghită Galaţiul, acum trei ani, soldaţii cărau saci de nisip pentru digurile improvizate, iar bună parte din localnici se uitau la ei rânjind, cu bere sau ţuică în mână. Casele lor stăteau mai pe deal, nu erau în calea viiturii. Pentru oamenii ăştia, să-şi ajute aproapele înseamnă cel mult să mai dea un rând de tărie. Ştiu, nu ei sunt de vină că nu avem autostrăzi (poate e mai bine, vă daţi seama ce lucrare de calitate ar ieşi?), dar, cu siguranţă, în locul acestei mentalităţi de un pasivism morbid, ne-ar fi de folos o perfuzie cu determinarea, disciplina şi forţa de muncă a japonezilor.   (foto: http://blogs-images.forbes.com/)

Mereu am admirat economia japoneză ca fiind una puternică, eficientă şi complexă, însă niciodată n-am încercat să aflu ce stă în spatele ei, care este baza menagementului nipon. Din punctul meu de vedere aceasta temă este extrem de actuală acum, în perioada crizei mondiale are o importanţă şi mai semnificativă, deoarece putem lua un bun exemplu din urma evoluţiei evidente a acestei ţări într-o perioadă foarte scurtă; pentru a încerca să depăşim această perioadă dificilă care împiedică dezvoltarea ţării noastre.

Nici o ţară nu a realizat  ce a realizat economia Japoniei în perioada de după cel de-al doilea razboi mondial. Progresul economic al Japoniei în ultimele decenii a fost numit pe bună dreptate “Miracolul economic japonez”. Din 1950 produsul global net pe locuitor în Japonia a crescut de la mai puţin de 20% din cel al Statelor Unite la mai mult de 70%. Între 1951 şi 1973 Produsul global a crescut cu o rată medie anuală de peste 10%.
Ce a provocat miracolul japonez ? A fost doar o problemă de cultură. În Japonia există o societate foarte disciplinată cu o etică puternică şi o tradiţie de a coopera. Dar cu toate că diferenţele culturale pot fi o parte a acestei poveşti, este mai mult decît atît.
Structural, Japonia are o economie capitalistă bazată pe o piaţa liberă. Nici o ţară industrializată din lume nu au un sector public atît de restrîns şi nici una nu are un guvern mai “pro-afaceri” decît aceasta. Într-o mare măsură deciziile firmelor au produs acest “miracol”.
“Miracolul economic Japonez” este un fenomen istoric a creşterii economice în Japonia care  a avut loc într-un interval de timp “record” . Acest fenomen a fost stimulat de către investiţiile Statelor Unite ale Americii, dar mai ales de către intervenţionismul economic al guvernului japonez.
Transformarea Japoniei în perioada postbelică dintr-o ţară cu o economie ruinată şi bulversată de conflagraţia mondială în a doua putere economica , după Statele Unite a fost apreciată ca fiind unmiracol economic şi un fenomen istoric.
Este extrem de important să cunoaştem faptul că au fost mai multe motive ce nu au permis dezvoltarea Japoniei mai înainte de a II jumatate a secolului XX, în primul rînd este vorba de izolarea insulelor japoneze o perioada de cîteva secole (pîna în 1868) care a lăsat o profundă barieră psihologică între civilizaţiile japoneze şi europene; în al doilea rînd este vorba de politica externă agresivăpromovată de către guvernul japonez în perioada dintre cele doua razboaie mondiale; şi în al treilea,  este vorba de amplasarea Japoniei la o distanţă foarte mare de centrele comerciale dezvoltate, care făcea ca transportarea mărfurilor şi materiei prime să fie nerentabilă.
După opinia unor specialişti americani, se presupune că Japonia a avut parte de 3 „Miracole economice”:
Primul miracol japonez este identificat în perioada Restauraţiei Meiji, 1868-1945, cînd de la o societate de tip feudal bazată pe agriculutură, japonezii şi-au propus industrializarea şi făurirea unuistat cu administraţie socială, politică şi economică modernă. În perioada Meiji s-a realizat reforma agrară, au fost abolite drepturile samurailor, au fost adoptate parlamentul şi monarhia constituţională, serviciul militar obligatoriu, învăţămîntul general obligatoriu.
Drept al doilea miracol japonez este considerată capacitatea economiei japoneze de a se reface extrem de rapid după înfrîngerea din cel de-al doilea razboi mondial. În 1954 Japonia a realizat un venit real per capital echivalent cu cel din anii 1936, pentru ca în 1973 să înregistreze chiar o creştere anuală de peste 8%. Principalele cauzecare au contribuit la aceasta creştere au fost:
· forta de muncă ieftină;
· liberalizarea concurenţei;
· susţinerea de către stat a industriei;
· şi-au jucat rolul de canal de legătură între banca centrală şi intreprinderile preocuparea majoră pentru educaţie superioară;
· bancile comerciale industriale;
· resursele financiare s-au îndreptat preponderent pentru firme mari;
· practicarea unor dobînzi mici în raport cu alte state dezvoltate;
· restricţii asupra liberalizării comerţului şi accesului capitalului străin;
· expansiunea exporturilor prin practicarea unei rate de schimb unică a yenului faţă de dolar.
Al treilea miracol, potrivit aprecierilor făcute de unii specialişti americani, este perioada anilor 1980. În această perioadă produsul naţional brut al Japoniei a fost al treilea ca mărime.Adoptarea tehnologiilor de vîrf au facut ca într-un timp relativ scurt, Japonia să devină lider mondial în sectoarele industriale de vîrf: construcţii navale, aparate foto, oţel, televizoare, aparate electrice etc.
Însă, cu toate aceste eu ma voi axa pe al II-lea “miracol economic japonez” deoarece dupa opinia mea el este cel mai principal dintre toate.
Pentru a explica mai detaliat succesul Japoniei, analiştii analizează patru factori majori:
· rate foarte mari de economisire şi investire;
· forţă de muncă foarte bine antrenată;
· absorţia rapidă şi utilizarea efectivă a tehnologiei, mare parte importată;
· politica guvernamentală pro-creştere.
Dintre acestea poate cea mai importantă cauză a creşterii economice a Japoniei a fost incredibila rată a investiţiilor. Între 1951 şi 1973 stocul de capital al Japoniei a crescut cu peste la 9% pe an. Toate investiţiile în Japonia au fost finanţate de economiile populaţiei; în această ţară rata economisirii populaţiei fiind cea mai ridicată din lume. În Japonia  s-a implimentat bruscul salt cu caracter special şi condiţii special de reînoire a capitalului fix, din cauza pierderilor suferite în timpul razboiului, se cerea o actualizare completă a capital fix, mai mult decît atît, aceasta actualizarea, reutilarea tehnică a fost cu întîrziere, dar cu o amploare mai vastă. Renovarea indistriei japoneze se leagă de schimbări structurale şi se împarte în două faze: începînd cu a II jumatate a aniilor 50 începe dezvoltarea noilor tehnologii şi a noilor industrii de producţie. Datorită acestui motiv s-a accelerat dezvoltarea industriei auto, electronică, producerea materialelor sintetice, etc. Pe la mijlocul anilor ’60 s-a început a II fază de restructurare care era bazată pe trecerea de la industriile de producţie la cele bazate pe cunoştinte.
Al doilea factor care a contribuit la succesul economic al Japoniei estecalitatea forţei de muncă. Prin anii 1950 cei mai mulţi lucrători japonezi erau angajaţi în slujbe care cereau o productivitate foarte scăzută în raport cu educaţia şi antrenamentul lor. Cu timpul, stocul de capital al ţării a crescut, iar lucrătorii s-au putut muta cu uşurinţă în slujbe ce cereau o productivitate ridicată. Exploatarea bratelor de muncă şi posibilitatea de a valorifica efortul depus de muncitori a fost un model pentru întreaga lume , deoarece populaţia era stimulată,dar acest lucru determina garanţia supraveţuirii multor interprinderi mici. Populaţia japoneză înscrisă în cîmpul muncii aveau salarii decente, astfel se observă creşterea treptată a nivelului de trai a populaţiei.
De asemenea, Japonia a adoptat cele mai avansate tehnologii industriale din lume. Japonezii erau experţi în a îmbunătăţii şi apoi comercializa ceea ce importau. Prin importarea tehnologiei ei nu erau obligaţi să o dezvolte pe cont propriu şi pînă recent Japonia a acordat o parte foarte mică din venitul ei pentru cercetare şi dezvoltare. Eficienţa acestei strategii tehnico-ştiinţifică a fost estimată între 400% în general pînă la 1800% în unele domenii ale indistriei. Dependenţa din punct de vedere tehnologic şi săracă în resurse, Japonia a înregistrat numeroase succese chiar în urma preluării unor tehnologii din Vest. În general, costul ridicat al materiilor prime din import, nevoia adaptării la condiţiile geografice locale şi sistemul de educaţie japonez au avut un puternic impact asupra tehnicilor din domeniul producţiei şi în general, asupra managementului producţiei.
Prim ministrul Ikeda Hayato, numit “arhitectul principal, singular al miracolului economic japonez”, a dus o politică de puternică industrializare. Acestă practică a generat şi fenomenul supra-împrumuturilor.
Prin Politica Schimburilor Externe, administraţia Ikeda a construit un sistem de control al importurilor şi de dezvoltare a exportului, însoţită de reamenajarea reţei de export în principal prin combaterea dumping-ului exterior.
Pentru o imagine a creşterii economice spectaculoase, în special în“epoca de aur” a anilor ’60, putem observa evoluţia PIB de la 91 miliarde $ în 1965 la 1,065 miliarde $ în 1980.
Sub conducerea primului ministru Ikeda, guvernul japonez şi-a asumat un ambiţios plan al “dublării venitului”. Ikeda a coborît nivelul dobînzilor şi al taxelor pentru agenţii privaţi pentru a stimula cheltuiala şi consumul. În plus, datorită flexibilităţii financiare investiţiile guvernamentale în infrastructură au crescut rapid:construcţia de autostrazi, căi ferate de mare viteză, metrouri, aeroporturi şi baraje, iar investiţii masive au fost facute în departamentul, anterior neglijat al comunicaţiilor.
Rolul guvernului în economia Japoniei este diferit de cel al guvernului din Statele Unite. Există o contradicţie între economişti despre importanţa guvernului ca instrument de creştere în Japonia. Este clar că principala sursă a creşterii economice a fost sectorul privat, dar guvernul a fost cel care a jucat un rol de susţinere a sa. În anii ’60 industria chimică şi cea constructoare de maşini s-au adăugat la listă. La mijlocul anilor ’80 guvernul şi sectorul privat au lansat un parteneriat pentru a dezvolta şi comercializa urmatoarea generaţie a computerelor. Pe scurt, guvernul japonez este implicat activ în procesul de alocare şi are un cuvînt de spus despre ce industrii se vor dezvolta şi care nu.
Consider că foarte eficientă a fost tactica începientă a guvernului japonez din anii 1948-1949 cînd a implimentat politica de conservare a statului în domeniul social-econimic, a încurajat importului de tehnologii moderne pentru a industrializa economia ţării în baza tehnologiilor moderne, sprijinirea producătorilor comercianţi şi îmbogăţirea celor mai joase pături ale populaţiei,sprijinirea micului bisiness şi încurajarea apariţiei păturii de mijloc. Din aceste motive succesul economic japonez se datoreaza în mare parte modului de funcţionare a economiei sale ca o piaţă planificată dar nu a sectorului public.
Creşterea economică a  fost favorizată şi de faptul că Japonia aveacheltuieli militare foarte scăzute, deoarece în conformitate cu Constituţia japoneză cheltuielile militare nu trebiau să încalce 1% din PNB ţării.
Succesele uimitoare obţinute în domeniul economic ale Japoniei în anii ’50- ’80 se datorează într−o mare măsură beneficiului de protecţie militară americană, însă nu exclud că însuşi Japonia s-a mobilizat extrem de rapid doar din propria dorinţă, dacă populaţia japonezănu ar fi fost atît de harnică, silitoare nimic nu ar influenţa asupra obţinerii unor rezultate cum le-a obţinut Japonia atît de rapid.
Este cert ca Miracolul japonez nu se opri doar la ridicarea productivităţii, economiei, nivelului de trai a populaţiei, mobilizarea ţării de după razboi pîna la nivelul cel avea în 1939, dar a optat să se extindă şi să se dezvolte pentru a-şi căpăta numele de MARE PUTERE.  Deşi economia japoneză se baza pe sistemul liberal american, guvernul a implimentat programul de creştere economică oferind împrumuturi cu dobîndă redusă pentru sectoarele economice.
Dezvoltarea economică a Japoniei a fost realizată datorită unicului sistem de menagement din întreaga lume, care este manipulat detrei particularităţi de bază: tehnologie, capital şi oameni.Apariţia şi nerepetarea acestui sistem de menagement a fost generat din cauza unicităţii psihologice a japonezilor.
În  Japonia începînd cu anii 50 cota de economii în PNB constituia 30-35 la sută(în comparaţie cu alte state capitaliste PNB-ul japonez este de 17-20 ori mai mare), dar cel mai mic nivel al consumului personal.
Dacă în anii ’60 salariile japonezilor erau de 6 ori mai mici decît cele americane, de 3 ori mai mici decît cele ale englezilor, atunci în anii ’80 a întrecut salariile americane şi erau în continuă creştere faţă de ţările concurente.
Politica de stimulare a exporturilor, promovată de Japonia, a fost una extrem de agresivă şi extrem de consecvent stimulată de stat, jucînd un rol fundamental, împreuna cu politica industrială, în strategia dezvoltării Japoniei.
În prezent, Japonie este una dintre cele mai dezvoltate state din lume, dar care este, prin urmare, extrem de mult afectate de criza mondiala, de aceea mulţi dintre specialiştii deacum pun sub îndoială “Miracolul economic japonez” care a depăşit multe probleme .




1. Ati stiut ca elevii si profesorii japonezi au program de curatenie obligatoriu in scoli si licee. Ei participa impreuna in fiecare zi timp de min.15 min.la un program de curatenie generala in liceele si scolile frecventate (vezi foto jos). Datorita acestui fapt noua generatie are deja grija fata de pastrarea, respectarea ordinii si curateniei, lucruri care cu timpul devin absolut necesare deja in activitatea lor viitoare.

2. Cetatenii japonezi care detin animale de casa (caini, pisici) au obligatoriu intodeauna asupra lor pungi igienice speciale pt.adunarea reziduriilor eliminate de acestea pe strazi, parcuri, in aer liber, e.t.c. Multumita igienei si a spiritului de responsabilitate, curatenia in Japonia a ajuns la un inalt grad in codul de comportament japonez.

3. Cei care intretin curatenia, salubritatea, gunoierii japonezi sunt numiti „inginerii sanatatii”!!..?? 
Au un venit lunar echivalent cu c.ca 19500-33000 RON ?!?!..., dar pentru aceasta „munca” participa la serioase examene date in scris si oral.

4. Japonia este vitregita de resurse naturale. Anual este supusa la uriase valuri marine (tzunami), uragane, sute de cutremure, dar a ajuns prin munca si respect a 2-a putere economica in lume.

5. Hiroshima a fost reconstruita industrial si economic complet in 10 ani de la bombardamentul nuclear din 1945 aug.06 efectuat de S.U.A. (sfarsitul celui de-al 2-lea razboi mondial).

6. In Japonia este interzisa folosirea telefoanelor celulare in trenuri, restarante, in orice incaperi acoperite...
Prin aceasta se respecta deja dreptul la intimitate si linistea celorlalti din aceea incapere...
7. De mici, scolarii japonezi, invata inca din clasa 1....6 , despre etica si relatiile interumane?!...

8. Poporul japonez este unul dintre cele mai bogate si civilizate din lume. Familiile japoneze nu angajeaza femei de serviciu sau pentru curatenie in casa...de acesta raspund doar parintii si copii din familie...

9. In scolile japoneze nu avem examene pina in clasa 3-a. Scopul educatiei japoneze este de a dezvolta personalitatea individuala si gindirea copiilor, prin constientizarea faptelor, datelor de baza ale vietii , legatura principiala intre ele si nu memorarea si redarea automata a celor invatate...

10. In restaurante, bufete, terase, japonezii mananca sanatos variate alimente de calitate si doar in cantitatea necesara, pentru a nu arunca si face risipa... asa arata respect fata de hrana, resursa vietii umane...

11. Intarzierea ANUALA in medie a unui tren japonez este de 7 SECUNDE...Japonezii au un mare respect fata de timpul celorlalti, fapt pentru care sunt foarte precisi si punctuali la secunda !!!...

12. Copii scolari dupa pauza de masa se spala obligatoriu pe dinti. Sunt atenti deja la varste fragede asupra sanatatii si igienei dentare...Pauza mesei de prinz a scolarilor, studentilor este de min. 30 minute pt. a se asigura o mai buna si corecta digestie a alimentelor...

Cind este intrebata lumea despre toate acestea, oamenii raspund :
- Aceasta noua generatie astfel educata si formata va reprezenta in curind viitorul Japoniei...